Uncategorized


http://totb.ro/2011/06/nu-sunt-ce-par-a-fi-despre-travesti-o-plimbare-prin-istorie-si-prezent/
http://totb.ro/2011/05/mituri-despre-homosexualitate/

GayFest 2011

După ce am citit (ceea ce nu ne strică), să ne întoarcem la comentariul anonim care a generat această discuție de altfel binevenită. Zice dumnealui, atunci ca și acum o oră:

dincolo de chestiuni poate subiective, sa ne gandim la un aspect: copiii crescuti de lesbiene, chiar daca se identifica drept heterosexuali, au experiente homosexuale intr-o masura mult mai mare decat copiii crescuti in medii traditionale.

e de dorit, este irelevant?

Și, mai departe:

daca tie iti este indiferent ca niste copii pot avea relatii homosexuale cu oarecare regularitate, aici e urmatorul argument obiectiv: la riscurile legate de sanatate.

barbatii homosexuali din SUA se imbolnavesc de SIDA de 50 de ori mai mult, mai repede decat cei heterosexuali.

Logica ar fi, deci, că mediul parental de cuplu homosexual ar duce la o viață sexuală mai timpurie și mai intensă a copiilor, drept care acei copii vor fi mai expuși riscului de HIV/SIDA. (Lăsăm deocamdată la o parte, din lipsă de material, discuția despre celelalte boli transmise pe cale sexuală.)

Comentariile recente și repetate mă fac să anticipez. Răspunsul este clar: Chiar ignorînd deficiențele și problemele de statistică ale celor două studii citate, raționamentul e greșit. Extrapolarea, adică, e hazardată, pentru că nu se bazează pe fapte cunoscute și documentate. Aici sînt puse cap la cap două sub-populații din două studii (Stacey & Biblarz și CDC) care în realitate nu se întîlnesc. Să vedem de ce.

Precum literatura științifică citată, așa și corespondentul nostru anonim: Studiile se referă la cupluri de lesbiene cu copii; este suficient să citim în Stacey & Biblarz titlurile studiilor din care reies diferențe între copiii cuplurilor homo- și heterosexuale, ca să vedem că avem de a face în exclusivitate cu cupluri de lesbiene. Cuplurile de bărbați homosexuali cu copii sînt foarte rare, drept care materialul de cercetare, practic, nu există.

Ce știm? Copiii crescuți de lesbiene, (1) dacă sînt fete (!), au o activitate sexuală (inclusiv homo) mai timpurie și mai intensă. Crește astfel riscul de HIV? Se pare că nu, pentru că, la lesbiene, pericolul pare să fie mult mai mic, dacă nu neglijabil, și asta din motive, ca să folosim un eufemism, tehnico-mecanico-igienice. (2) Dacă copiii crescuți de lesbiene sînt băieți, ei vor avea o activitate (homo sau hetero) sexuală întîrziată. Riscul de HIV, în acest caz, evident că scade. Aici ar urma cazurile (3) și (4), de fete și respectiv băieți crescuți de cupluri de bărbați homosexuali. Despre asta nu știm însă nimic deocamdată, și ne abținem de la speculații.

Încă o dată: Studiile citate se referă la două sub-populații diferite: unul la fetele crescute în cupluri de lesbiene (Stacey & Biblarz), celălalt la bărbații cu contacte homosexuale (CDC); nu se pot combina din punct de vedere logic. Afirmația anonimului este o extrapolare nepermisă. Nu avem dovezi să susținem că dacă un cuplu homosexual (fie de bărbați, fie de femei) crește copii, atunci sănătatea copiilor ar fi în pericol de SIDA într-o măsură mai mare decît la cuplurile hetero. Cine are dovezi, să binevoiască să le arate.

Îmi exprimam, în ultima postare de pe blogul personal, o dorinţă, în acelaşi timp o speranţă: ca, peste 9 ani, să fie posibile în Romania căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Şi ca, măcar, într-un cuplu gay partenerul sau partenera să poată adopta copilul celuilalt. Asta fiindcă sunt conştientă că adopţia din sistem poate fi ceva mai dificilă. În fine, speranţa mea, cît şi faptul că am introdus postarea respectivă într-un concurs al Accept, mi-au trimis pe cap un comentator de un soi aparte. Nu e genul de membru al “Noii Drepte”, care să ne vrea pe toţi eliminaţi de pe faţa pămîntului sau cel puţin nu e aşa pe faţă. Aparent foarte politicos, a tot încercat să mă convingă că, în realitate, nu faptul că am recunoscut în sfîrşit că sunt gay mă face fericită, că asta e o anomalie, că ar fi mai normal să fie clasificată drept boală. Ştiţi refrenul, nu? Ceea ce voiam să vă întreb este care gen vi se pare mai periculos? Cel care aruncă, la Gay Fest, cu fumigene în tine şi se bate cu crucea în piept că apără creştinismul sau genul acesta, care se dă prietenul nostru, e plin de înţelegere şi compasiune (cine l-o fi păcălit că avem nevoie de mila lui, nu ştiu!), dar, de fapt, încearcă să ne facă să ne îndoim de noi înşine?
Eu una, am avut răbdare, am încercat să fiu civilizată, dar pînă cînd? Şi pînă unde? Chiar merită măcar să mai încerc?

Fiindcă tot zicem că e un meci de pink pong, m-am gandit că prima mea experienţă în materie poate fi numită aşa, pasă. Fiindcă am lansat mingea şi am aşteptat să văd ce se întîmplă. Azi i-am spus unei prietene adevărul despre orientarea mea sexuală, despre viaţa mea din acest moment. Şi a fost uluitor. Adică faptul că ea a reacţionat bine, mult mai bine decît mă aşteptam, e una, dar starea pe care am căpătat-o eu e… indescriptibilă. A fost atît de simplu şi totuşi atît de greu, ca un plonjon în bazin, de la trambulina cea mare, dar fără să ai siguranţa că în bazin este apă. Şi dacă mă întrebaţi cum s-a întîmplat, cum am decis să-i spun adevărul, răspunsul e simplu: sincer, nu prea ştiu :)… Ştiu doar că m-a întrebat cum sunt eu, sufleteşte, fiindcă ştia că am trecut, anul din urmă, printr-o perioadă dificilă, şi atunci, pur şi simplu, am simţit că nu pot s-o mint. Că trebuie să-i spun că sunt fericită, că mi-am găsit iubirea vieţii mele, că totul e bine cu mine. Şi am făcut-o. Măcar azi, m-am simţit curajoasă. Şi tare e un sentiment plăcut:)!