Archive for May, 2009

Pentru azi, o intrebare simpla: Cit trebuie sa fim de vizibili? Haideti sa trecem in revista argumentatia.

Din nenumaratele comentarii pe marginea Gay Festului bucurestean de anul acesta, am ales unul moderat dar reprezentativ, gasit la Adrian Ciubotaru:

bacilu’

May 25th, 2009 at 1:59 pm

Uite nici eu nu înţeleg şi trebuie să spun că am răsfoit îndeajuns dar tot nu m-am luminat. De ce să fac paradă cu orientarea mea sexuală!? Mulţi percep tipul ăsta de manifestări ca fiind agresive din punct de vedere mediatic. Nu pricep sau nu accept, nu-mi dau seama, dar ce-ar fi ca eu, un tip non-gay, să ies să defilez!? Cred că indiferent de orientarea sexuală acceptarea unui individ în societate vine ca un cumul de eforturi în plan social, profesional etc, care nu au nici o legătură cu ce se petrece în dormitor.

Afirmatia este, deci: (1) Parada gay este deplasata. Apoi (2) Participarea unor persoane “non-gay” la parada este deplasata.

(Bacilu’ spune asta in contextul articolului comentat, in care Adrian Ciubotaru, “non-gay”, povesteste “cum a petrecut Gayfest 2009”. Cele doua afirmatii implica deci ca parada nu ar trebui facuta si ca persoanele non-gay nu ar trebui sa participe.)

Argumentatia este (a) emotionala (parada perceputa ca agresivitate a manifestarii mediatice). Apoi ca (b) acceptarea individului in societate depinde numai in proportie nesemnificativa de orientarea lui sexuala. In fine, (c) Bacilu’ semnalizeaza o lipsa de intelegere (sau de argumente) care invita la discutie.

Pai sa discutam atunci:

Ce vrea sa comunice o parada gay? Pina acum nu am gasit raspunsuri explicite si detaliate la aceasta intrebare, asa ca hai sa le cautam impreuna.

Implicit: Cit de vizibila trebuie sa fie comunitatea gay si de ce?

Si, ca intotdeauna foarte important: De ce? Cum argumentam?

La discutia de fata il invitam in mod special pe autorul comentarului citat; sa speram ca va raspunde invitatiei si ca discutia va fi interesanta si rationala. Argumentele le vom sintetiza si introduce in wiki.

În ajunul paradei răspundem cititorilor la ultima întrebare din acest ciclu: Ce trebuie să știe un gay despre drepturile lui? Răspund, ca de obicei, Daniel Mihai pe blogul Feed the Gay Generation, Robert și Octavian pe blogul gaypride.ro și Pinocchio în cele de mai jos. Cu toții vă urăm un marș plin de voioșie.

* * *

Pinocchio are 46 de ani, își amintește cu plăcere de cei 12 ani ai vieții lui gay de pînă acum, și se gîndește cu aceeași plăcere la urmatorii ani, cu siguranță foarte mulți și în orice caz: pe mai departe gay. Pinocchio a băut o cafea excelentă cu domnu’ Inginer la micul dejun. Cerul e albastru și limpede, după ploaia de azi-noapte aerul e proaspăt, și dacă Pinocchio s-ar cocoța la ultimul etaj și s-ar uita pe fereastră, ar vedea Alpii. Dar Pinocchio nu se cocoață, pentru ca scaunul de la birou este atît de comod și în plus wannabe-secretara lui îi va servi în curînd urmatoarea cafea, de o calitate nicicînd egalată, cum numai secretarele știu să facă și nu spun nimănui.

Acest paragraf este o listă de motive. Motive pentru care Pinocchio nu vrea să se gîndeasca la o anumită listă de întrebari. Uite’asa, nu vrea și pace.

Întrebări, cum ar fi:

Dacă domnu’ Inginer chiar n-o să-și gasească de lucru în timp util și va trebui să ceară ajutor social, înainte să-l primească, întreabă vreun conțopist cît cîstigă Pinocchio și îl pune să-l intrețină pe domnu’ Inginer?

Pot să beneficieze Pinocchio și domnu’ Inginer de înlesniri fiscale, ca oricare alt cuplu, doar pentru că au grijă unul de celalalt de atîta timp și, cine știe, ar putea să vină ziua în care unul va trebui să-l întrețină material pe celalalt?

Daca domnu’ Inginer să zicem că gonește ca nebunu’ pe bibicletă și se întilnește la o intersecție cu un șofer de camion chior care nu-l vede și virează la dreapta peste el și peste semaforul verde (ceea ce n-ar fi pentru prima dată), îi dă cineva telefon lui Pinocchio să-i spună ce s-a întimplat?

Dacă domnu’ Inginer ajunge la spital și Pinocchio află asta într-un fel sau altul, are voie să întrebe cum îi merge? Ah, voie sigur ca are, că doar întrebările nu sînt interzise în Europa democrata, dar va primi un raspuns?

Dacă domnu’ Inginer va fi de fapt dus la cele sfinte, iar pe patul de la reanimare va zăcea un corp cu semnificație exclusiv istoric-sentimentală, păstrat în mișcare de mașinării și furtunuri, și căruia i-ar sta mai bine în doi metri pătrați de liniște eternă, Pinocchio are voie să apese pe buton?

Odată acestea întimplate, va moșteni Pinocchio canapeaua Le Corbuisier a domnului Inginer și toate acareturile? Sau atunci își vor aduce brusc aminte neamurile lui ce mult l-au iubit și vor veni în marș de paradă să contesteze un testament care poate că nici nu există?

Presupunînd că frații și surorile l-au iubit cu adevarat, și pe domnu’ Inginer, și pe Pinocchio, și susțin moștenirea, statul i-ar plati lui Pinocchio, după o gramadă de ani de conviețuire, vreo pensie de urmaș?

Sau poate că lucrurile sînt cu mult mai simple și mai fericite: Domnu’ Inginer și Pinocchio sînt happy together pînă la adînci bătrîneți. Dar chiar și atunci, o asigurare la casa omului nu strică: de sănătate, de despăgubiri, de viață. Vor beneficia ei de tariful pentru cupluri, care e mult mai convenabil?

Sau pur si simplu, dacă vecinii îi vad pe geam pe domnu’ Inginer și Pinocchio cum vin acasă ținîndu-se de mînă și cum se pupă în bucătărie curațînd ceapă și fierbînd sparanghel, fac reclamație la administrație și administrația le reziliază contractul de închiriere, uite’așa, pentru că sparanghelul e o legumă obscenă, are cineva ceva împotrivă?

Dar nu, uite cum strălucește soarele afară, de ce să ne gîndim noi la toate astea acum și să ne stricăm buna dispoziție. Mai e timp și mîine.

Aaaaaaah, gemu Pinocchio, greu e domle să scrii despre implicare cu burta plină… Cu atît mai mult cu cît Pinocchio și domnu’ Inginer fac o mîncare: mmmmmmm… Iar să te implici în condițiile astea e de-a dreptul imposibil, na.

Păi să vedem:

În mod direct, nu văd decît un singur mod de a crea o percepție favorabilă a comunității: Să ne purtam astfel încît să fim percepuți favorabil și să spunem că sîntem gay. Despre asta am scris data trecută.

În mod indirect – și cu accent pe implicare – se poate în nenumarate feluri. O bună bucată de vreme am lucrat voluntar în Sub, care este un fel de Accept münchenez. Mai întîi am lucrat în arhivă, unde se colecționau toate documentele imaginabile care spuneau ceva, orice, totul, despre viata și cultura gay. Ceva mai tîrziu am trecut la proiectul anti-violență. Una din ocupațiile principale acolo era tot documentarea: Se ținea evidența actelor de violență (violență fizică sau verbală, șantaj, discriminare etc.) împotriva homosexualilor. Poliția era de părere că nu există violență homofobă; drept care, o data pe an, proiectul anti-violență publica statisticile și le trimitea comandamentului Poliției, care, între timp, și-a schimbat părerea și a început să facă ceva pentru asta.

Apoi, în ultima vreme, stînd de vorbă cu unii și cu alții, mi-a venit ideea proiectului pinKpong, care este tot un fel de proiect anti-violență. Am găsit cîțiva oameni minunați și lucrăm împreună la el, încercînd să le dăm celor care se tem să iasă din dulap ceva: o replică, o vorbă, un argument, cu care să știe că se pot apăra și pot fi liniștiți ceea ce sînt.

Mă implic, da, chiar dacă după 27 de ani trăiți sub comunism îmi sare țandăra cînd aud cuvîntul implicare. Și mă străduiesc să o fac astfel încît comunitatea să devină vizibilă într-un mod pozitiv. Sînt convins că ajută – în primul rînd celor din comunitate, dar și în afară.

Si acum să vedem cum se implică Octavian și Robert la gaypride.ro, și Daniel Mihai la Feed the Gay Generation.

Articolele noastre sînt un fel de marș virtual. Parcă văd cum mergem la braț prin oraș, spunînd ceea ce credem, iar în urma noastră vin: Cititorii, Comentatorii, Prietenii. Dacă stăm să ne gîndim, este aproape o leapșă, pe care o vom da imediat mai departe. Ce idee grozavă, nu-i așa?

Astăzi, întrebarea: De ce este exemplul personal important pentru combaterea homofobiei? Răspund, ca de obicei, DanielMihai (Feed the Gay Generation), Robert și Octavian (gaypride.ro) și Pinocchio, aici la fața locului.

* * *

M-am mutat din România în Germania într-o perioadă în care românii aveau o imagine foarte proastă în Vest (sau cel puțin așa credeau românii): Mulți și flămînzi ca termitele, porniți să se aciuiasca pe unde o fi, numai să plece din România, și – nu cumva să uităm – cu toții ceva mai bruneți decît europeanul mediu și usor cleptomani. Am rezistat totuși, la fiecare confuzie de accent, tentației de a spune “da, sînt francez” raspunzînd de fiecare dată cînd am fost întrebat: Sînt român. Întrebarea mi s-a pus – nu-mi aduc aminte de vreo excepție – în momente în care exista deja o anume simpatie între mine și interlocutor, altfel nu și-ar fi permis nimeni o întrebare atît de personală. Impresia interlocutorului a fost de obicei neutră spre pozitivă. Oamenii vor să știe, pur și simplu.

Cu timpul, imaginea românilor s-a imbunătățit. Haha, sigur că nu din cauza mea. Și totuși îmi place să cred, pastrînd doza necesară de realism, că am contribuit și eu cu ceva.

Cu această lecție în memorie mi-am facut comingoutul. A funcționat exact la fel: Atunci cînd am făcut cunoștință cu cineva, fie în Germania, fie în România, și am avut senzația că relațiile devin oarecum apropiate, am spus că sînt gay: inevitabila cunoaștere reciprocă. Reacția a fost, la fel, uneori neutră, alteori pozitivă. Și, dacă mă gîndesc bine, prefer reacțiile neutre la orientarea mea sexuala. Parafrazînd bancul cu Ceaikowski, nu numai pentru asta trebuie să-l iubeasca lumea pe Pinocchio. :-)

Să spun că sînt român sau că sînt gay a devenit un exercițiu pe care îl practic de cîte ori este cazul: Chestie de disciplină.

Și acum, revenind la întrebarea de astăzi, iată de ce este important exemplul personal – indiferent dacă ești român în străinătate sau homosexual într-o lume hetero, minoritatea ramîne minoritate. Să fim văzuți și lumea să își dea seama că sîntem niște oameni normali. Oameni buni, adică.

* * *

Și acum să ne gîndim cui îi dăm leapșa. În primul rînd, vor exista, sperăm, comentarii la fața locului, deci nu o vom da celor de la care ne așteptăm să comenteze oricum. Apoi, sîntem de părere că la întrebarea asta nu trebuie sa răspundă numai cei din comunitatea LGBT. Vom alege deci trei prieteni “din familie” și trei din afară. (Și nu vă spunem cine de unde e, sîc!)

Leapșa merge deci mai departe, în ordine alfabetică, la: Expatgay, Klara, M., Me and Bro, Urmuz și Vlad. Întrebarea, încă o dată și puțin reformulată: Cum folosim exemplul personal ca să combatem homofobia?

În runda a doua a seriei de întrebări și răspunsuri pe tema gaypride aflăm ce le-ar spune Octavian & Robert (gaypride.ro), DanielMihai (Feed the Gay Generation) și Domnu’ Inginer & Pinocchio (pinKpong) celor care se tem sa mearga la parada gay.

* * *

Domnu’ Inginer strîmbă din nas și zice: Frică? De ce să le fie frică? Sau de cine? Cu cît sînt mai mulți, cu atît mai puține motive sa le fie frică. Ce populație ziceai că are Bucureștiul? Asta înseamnă cîți gayi în București?!

Și pe urmă, adaugă domnu’ Inginer ceva mai tîrziu, românii ar trebui să știe asta de la revoluție.

Pinocchio cade pe gînduri și răspunde: Frică, hm. Nu pot să-mi închipui că gaylor din București le e frică de unii care aruncă cu pietre sau de alții care aruncă cu icoane. În definitiv “Poliția e cu noi”. Și nici de te-am-văzut-ieri-la-gaypride-perversule-ce-mai-cauți-în-biroul-ăsta-la-serviciul-ăsta-în-blocul-ăsta-în-cartierul-ăsta, cui i-ar păsa cu adevărat de așa ceva? Mai degrabă cred ca e un pic de delăsare și’un pic de cîrcoteală: De ce să mă duc eu la paradă daca organizează “ăia”, și oricum sîmbătă dupa-masă fac-cumpărături-mă-pregătesc-de-petrecere-mă-duc-la-munte-beau-ceai-de-sunătoare-cu-mama.

Și apoi, mai spune Pinocchio cu tristețe în glas, cum mă duc eu de doua ori pe an în România, întotdeauna am impresia că românii sînt într-un fel de letargie: Visează la schimbări, dar bine ar fi să vină cineva din afară și să schimbe lucrurile. Pînă și articolul 200 s-a scos doar la presiunile Europei.

În zilele și săptămînile urmatoare, pînă la parada gay, veți putea citi pe trei situri diferite (gaypride.ro, Feed the Gay Generation și, desigur, pinKpong) părerile noastre personale despre cîteva întrebări legate atît de parada gay cît și de viața gay în general. Astazi: De ce e important sa participam la mars?

* * *

Pentru marșul gay, Pinocchio face un exercițiu de pisalogeală: Noi vrem totuși masa asta, doar e liberă, nu? Chelnerul face o față chinuită, oscilează cîteva secunde, dupa care se lasă convins. Tema bacșișului gras va fi totalmente ignorată mai tîrziu. Acum, Pinocchio și domnu’ Inginer se asează triumfători la geamul ca o lojă oficială. Parada trece colorată și zgomotoasă prin față. De pe unul din camioane, o fată draguță și foarte sumar îmbrăcată aruncă mingi de burete cu reclame la sex protejat. Pinocchio îi face cu mîna. Dumneaei închide un ochi și țintește: Mingea se oprește în rama ferestrei. Mai țintește o dată, concentrîndu-se mai tare. Mingea trece pe sub copertina în dungi, pe deasupra lădițelor cu mușcate, intră pe fereastră și aterizează în cafeaua lui Pinocchio. Pinocchio evaluează scurt fața de masă (arăta ca la porci), dupa care privește amuzat spre camion: fata dispăruse. Alături, un baiat adorabil și la fel de sumar îmbrăcat rîde cu gura pînă la urechi și arată cu degetul în jos, spre parapetul după care se ascunsese aruncătoarea de mingi.

Sîntem la München, în restaurantul Deutsche Eiche și nu, lucrurile nu au fost întotdeauna atît de relaxate. Au existat timpuri în care se vorbea în cercurile politice despre “Ausdünnung der Schwulenszene”, despre “subțierea” scenei gay, iar acele timpuri nu sînt mai departe în trecut decît anii 80. Același termen se folosise cu 40 de ani înainte în legatură cu “subțierea” mai multor grupări sociale. Care și prin ce metode – știm din cărțile de istorie.

Tocmai asta e problema, spune Walter la cei 78 de ani ai lui: Tînăra generație nu cunoaște acele timpuri decît cel mult din auzite. Pensionarii de astăzi au luptat pentru ca o paradă gay să poată defila prin centrul centrului și pentru ca o fată drăguță și sumar îmbrăcată să-i arunce lui Pinocchio, hahahaha, o minge în ceașca de cafea. În ziua de azi nimeni nu-și mai închipuie că acele timpuri s-ar mai putea întoarce. Dar se pot. Se pot întoarce oricînd.

Asa că Walter își ia bastonul și pornește cătinel cu parada prin oraș, iar Pinocchio și domnu’ Inginer se dau și ei jos din lojă, îl iau la braț și îl însoțesc pe străzile cartierului în care culorile curcubeului ies o dată pe an la lumină.

Acest post este inspirat de un comentariu foarte interesant despre heteronormativitate si sistemul patriarhal (http://expatgay.wordpress.com/2009/04/29/heteronormativitatea-%C8%99i-sistemul-patriarhal/). Mai intai, cateva scurte definitii:

Butch: lesbiana cu haine si aspect general pe care heteronorma le prescrie barbatilor

Femme: lesbiana cu haine si aspect general pe care heteronorma le prescrie femeilor

Butch-femme: relatie in care exista o corespondenta intre codul vestimentar si cel de comportament; la prima vedere, aminteste de relatia ´barbat´- ´femeie´ de tip heteronormativ

(traducere si adaptare dupa Tiina Rosenberg, Queer-feministisk agenda. Atlas 2002, Stockholm).

Sunt relatiile de tip butch-femme o expresie a heteronormativitatii? Sau este aversiunea fata de relatiile de tip butch-femme o expresie a heteronormativitatii?

Parerea mea este ca la prima intrebare nu se poate formula un raspuns general valabil. Exista lesbiene care traiesc in relatii butch-femme pentru ca sunt atat de indoctrinate heteronormativ incat nu isi pot inchipui cum ar putea trai altfel. Si exista lesbiene care fac din combinatia butch-femme o veritabila bomba capabila sa arunce in aer un intreg sistem heteronormativ. Cum?

1) Vizibilitatea asumata: lesbienele butch sunt foarte vizibile; cuplul butch-femme ´sare in ochi´ si rupe brutal tacerea, tabu-ul care inconjoara homosexualitatea, dar si sexualitatea femeilor

2) Relatia de tip butch-femme atrage atentia nu pentru ca reprezinta dorinta si atractia fata de sexul opus, ci tocmai pentru ca NU reprezinta dorinta si atractia fata de sexul opus. Jocul de genuri butch-femme promoveaza ´masculinitatea´ ca stil, si nu ca o ´caracteristica naturala´ apartinand exclusiv barbatilor. Mai mult, cuplul butch-femme subliniaza faptul ca ´feminitatea´ nu este exclusiv o ´caracteristica naturala´ a femeilor heterosexuale.

Este aversiunea generalizata fata de relatiile de tip butch-femme o expresie a (hetero)normativitatii? Eu as zice ca DA. Mai multe aici (link catre povesti).

Subliniez: exista mai multe modele de relatii; butch-femme este doar una dintre alternative, insa e alternativa care atrage cel mai mult atentia si din pacate este dezaprobata de multi, atat heterosexuali cat si homosexuali. Iata ca si noi avem tendintele noastre de normativizare…