Archive for October, 2009

Și avea să vie și ziua în care vine Jozsi.

Jozsi, cel care nu înțelesese de ce. Între timp avea să fi înțeles oarecum, dar asta e altă poveste. Iar acea înțelegere avea să fie bulversată de înțelegerea din povestea de față. Dar hei, poveste, poveste, că ‘nainte mult mai este…

În timp ce Thomas lenevea la soare pe vreunul din dealurile maramureșene, Jozsi venea cu autostopul ca în filmele americane. Am împrumutat cu de la mine putere mașina și l-am ridicat de la șosea, apoi am bătut drumuri de țară prin cimitire vesele și biserici țuguiate. Seara la masă. Horinca fu bună, iar engleza lui Thomas și germana lui Jozsi o porniră amîndouă la vale ca după o glaciațiune expirată și se întîlniră pe valea Izei. Hei, mi-am zis, aici se pregătește ceva…

Jozsi mă întrebase, iar eu îi spusesem că nu știu (ceea ce, postmodern vorbind, nu înseamnă mare lucru). Dacă i-aș fi zis că bărbații, sau că femeile, lucrurile ar fi fost lămurite într-un sens sau în celălalt. Dar dacă nu se știe, no, păi atunci să aflăm. Hei be-bop baby, fiindcă la noapte vei fi a mea, hei be-bop, iar stelele se vor reflecta, refracta…

Am pretextat oboseala împerecheată cu horinca și m-am cocoțat în dormitor. O vreme am tras cu urechea la chicotelile care veneau de jos pe două voci, pe urma m-am dat bătut, am aprins lumina și am hălăduit o vreme în căutarea Timpului pierdut. Intrarea lui Thomas furtunoasă în scenă m-a readus apoi la luna august a anului curent.

Thomas (vexat): Domle Jozsi ăsta, aproape că a sărit pe mine.

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas (explicativ): Îți spun eu, mi-a făcut avansuri.

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas (supralicitant): Sexuale!

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas (confirmativ): Ba chiar așa.

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas (sardonic-ordinar): Domle, cînd cineva încearcă să-ți bage limba în gură, n-o să-mi spui tu mie că asta e o neînțelegere.

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas (depășit): …

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas începu să rîdă cu poftă și observă că monosilaba mea uimită este trademark Pinocchio. Mai spuse că n-o să mai vorbească despre asta niciodată, apoi se întinse sub pilotă cu savoare sonoră și stinse veioza. Răsuflarea mea ușurată fu fără zgomot. Cînd eram fecior la mama, hei ce ploaie și ce vînt…

Să te cocoți cu mașina în creierii Apusenilor e ca și cînd ai umbla pe tocuri: Îți lărgește perspectiva dar te predispune la nevricale. Moș Pinocchio scosese aceste înțlepciuni cu calm ardelenesc din puțul gîndirii. Cine le combină, continuă el privind la mașina cu număr de București parcată într-o rînă peste poteca dinspre cascadă, obține așa numita sinergie. Gli-ce-ri-nă și aciiid azoootic, incantă coborînd din mașină. Desigur doamnă, deschid poarta, intrăm acolo mintenaș și vă facem loc.

Încîntările acelor zile le-a transmis Moș Pinocchio în blogosferă pe căi telepatice. În seara dinaintea plecării, o altă mașină, de data asta cu număr de Cluj, stătea în fața porții. Sînteți noii noștri vecini, bănuiesc? îl întrebă Moș Pinocchio pe cel care dirija manevrele de parcare. Sorry, I don’t understand Romanian, fu răspunsul. Era un francez îndesat, la vreo 35 de ani, radiind o simpatie charismatică. Apoi mai era încă un francez deșirat, la vreo 27 de ani, visător și retras. Moș Pinocchio se întreținu pînă tîrziu  cu primul. O vreme în engleză, apoi cînd Thomas și visătorul începură să caște și se duseră la culcare, în franceză.

Hm, avea să comenteze Moș Pinocchio în drum spre Maramureș, ce pereche ciudată, cel de-al doilea era tăcut și retras. Da, răspunse Thomas, dar numai la început. Cînd am început să povestesc cu el despre Thailanda, s-a dezghețat. Sînt sigur că e un tip cu care poți să mergi la furat de cai. Moș Pinocchio cunoștea prea bine expresia, dar îl privi pe Thomas cu mare uimire.

Haa! se bucură Moș Pinocchio imitîndu-l pe Vlad Stroescu. Își întinse lemnele care îi serveau drept brațe și picioare clămpănind din încheieturi cu o savoare pe care unii ar fi numit-o un aproape orgasm, și zise: Am scăpat. Apoi îl luă de toartă pe Thomas și plecă cu el în România. Thomas, unul din Thomași, n-are nici o importanță care. Oricum trebuiau să treacă prin Ungaria, și acolo îi cheamă pe toți Tàmas.

Habar n-avea Moș Pinocchio, da, chiar n-avea habar în acel moment, ce semnificație avea să aibă acest amănunt absurd.