Archive for February, 2010

oare cine-or fi locuitorii acestei lumi? se-ntrebă
și intră în măcelarie. jumătățile de porc îi dădură binețe în cor
ochii albaștri intens le înghețaseră de singurătate, de alienare,
de dor

Trecînd printr-o fază („sigur că m-am lăsat definitiv de fumat, asta e doar o fază trecătoare”) în care Moș Pinocchio mai degrabă s-ar fi aruncat la pămînt plîngînd în hohote și mușcînd cu sete din covorul persan („Ich schmeiße mich auf den Boden und beiße in die Auslegeware”; intraductibil) considerăm necesar să consemnăm episodul de mai jos. Recunoaștem că l-am fi ignorat dacă domnul Inginer (pe care între timp ar fi mai corect să îl numim Manager, dar nu dorim să desorientăm încă și mai tare cititorii) nu ne-ar fi atras atenția asupra lui, fapt pentru care îi adresăm recunoștința noastră.

Ne aflăm la Spina, magazinul care își merită cu prososință prefixul „super” și în care Moș Pinocchio cel mai bine ar lua cu amîndouă mîinile tot timpul cîte ceva din stînga și din dreapta, împingînd cu a treia căruciorul printre rafturi: Paste de toate formele (inclusiv, oh da, formele falice), mărimile și culorile, vinuri de toate soiurile și prețurile, măsline și uleiuri de măsline, oțeturi balsamice, mezeluri perverse, antipasti pe măsură, toate cu nume care nu pot fi scrise și citite pur și simplu, ele trebuie declamate: Frutti di mare! Gorgonzola e mascarpone!! Montepulciano d’Abruzzo!!! Și se pare că ceilalți clienți se aflau și ei în aceeași stare de exaltare.

La casă, Moș Pinocchio contemplă nu tocmai dezaprobator, dar nici plin de înțelegere, căruciorul pe jumătate gol al celor două doamne din fața lui. Auzi din aceeași direcție niște sunete discret emise și vag articulate, și se gîndi la cîmpia Bărăganului.

– Ai auzit, îl întrebă el pe domnu’ Inginer, ce limbă vorbesc?

– Nu trebuia să le aud ca să-mi dau seama că sînt românce, răspunse domnu’ Inginer analitic.

Moș Pinocchio îl privi întrebător.

– N-ai văzut? Au cumpărat numai mălai. Hei, mai spuse domnu’ Inginer după o vreme, de mult nu te-am mai văzut rîzind așa.

Ce, te duci, mască? Da, mască, mă duc. Mască, nu te las, trebuie să facem o polcă. Mersi, mască, nu joc… Cam așa vedea Caragiale carnavalul. Acum și aici e ceva mai simplu: Naa, du Pappnase?! Eeeei, nas-de-carton?!

Căci iar e vreme de carnaval. Vroiam, într-un articol precedent, să vedem cine se ascunde sub nasul de carton roșu al lui Satinover. Și își permite să pună sub semnul întrebării sentințele American Psychological Association, punînd pretinsele baze ale tratamentului homosexualității.

Dr. Jeffrey Satinover Testifies
Before Massachusetts Senate Committee
Studying Gay Marriage

Jeffrey Satinover, MD is a Board-Certified Psychiatrist. He holds degrees from MIT (S.B., Humanities and Science), Harvard (Ed.M., Clinical Psychology and Public Practice), the University of Texas (M.D.) and Yale (M.S., Physics.) He completed his residency in Psychiatry at Yale with a year as Fellow of The Yale Child Study Center. He holds a Diploma in Analytical Psychology from the C. G. Jung Institute of Zurich. Dr. Satinover has practiced psychotherapy and/or psychiatry since 1974. He is the author of numerous articles in peer-reviewed journals of psychology and of neuroscience, chapters and books, among them Homosexuality and the Politics of Truth.

După cum vedem, lîngă numele lui se răsfață, cel puțin în capul paginei, un titlu de doctor mare și gras. Aha, bravo lui. Ceea ce m-a intrigat totuși la a doua vedere este că într-o listă atît de amănunțită a meritelor lui științifice lipsea ceea ce mă așteptam să se numească „PhD”. Hmmmmm… nu e! Păi atunci să luăm titlu cu titlu. Pe lîngă un bachelor și mai multe masters, constatăm că cel mai înalt grad al lui Jeffrey Satinover este „MD”. Care, aflăm tot de la tanti Wiki că înseamnă „Medicine Doctor” și este un „first professional degree”, adică un titlu care se conferă în unele tări, printre care și USA, odată cu diploma. Cum ne lămurește sora geamană nemțoaică a lui tanti Wiki, fără un examen suplimentar. Drept care, logic, în Germania nu se echivalează cu titlul „Dr”, ci se lasă netradus. Unii candidați, aflăm mai departe, mai fac după asta și un doctorat (aha!), obținînd titlul „PhD”. Așa cum ne explică și wikipedia romănească, există doctorate științifice și doctorate profesionale, titlul MD făcînd parte din a doua categorie.

Adevăratul titlu de doctor al lui Satinover îl găsim, ce curios, nu pe pagina cu discursul despre căsătoria gay, ci tot la Wikipedia: Este un doctorat in fizică. Un multitalent, carevasăzică: psihologie clinică, psihanaliză, fizică.

Și, ca să fie masa bogată, și un pic de actorie: Satinover joacă „un rol” în filmul „What the Bleep Do We Know!?”, pe tema: The universe is best seen as constructed from thought (or ideas) rather than from substance. “Empty space” is not empty. Matter is not solid. Electrons pop in and out of existence and it is unknown where they disappear to. Beliefs about who one is and what is real form oneself and one’s realities. Etc., etc. Completarea logică cu cărțile scrise de Satinover: „The Truth Behind the Bible Code“, „Cracking the Bible Code“, „The Quantum Brain: The Search for Freedom and the Next Generation of Man“.

Una peste alta, un personaj cu destulă cultură generală și cu ocupații din cele mai diverse, care m-ar distra pînă și pe mine. Dacă în condițiile astea poate să fie un om de știință în sens restrîns și aprofundat – și deci credibil în postura de fondator al unei teorii care să revoluționeze psihologia, cum ar fi tratamentul homosexualității – aici sînt foarte sceptic, cel puțin pînă la proba contrară.

Iata un articol din The Independent cu doua exemple concrete de ´terapie´. Autorul, Patrick Strudwick, face un experiment si se adreseaza unor ´terapeuti´ din Londra sustinand ca vrea sa fie ´vindecat´. Rezultatul este o calatorie in lumea fascinanta a pseudopsihologiei si sarlataneriei calificate.

http://www.independent.co.uk/life-style/health-and-families/features/the-exgay-files-the-bizarre-world-of-gaytostraight-conversion-1884947.html

Redau aici un fragment dintr-o sesiune cu ´terapeutul´ numit in articol ´Lynne´:

“Are you feeling quite lustful with the SSA [Same Sex Attraction]?” she asks. I reply that I am – but not just lust. In my last relationship, I say, I felt profound love towards my boyfriend. “That needs to be broken,” she says. “There’s a darkness that’s very real that keeps you as its dog, but of course our God is more powerful than that.”

Lynne’s approach is two-pronged. She gives practical advice to intercept my sexual feelings towards men and, in keeping with Nicolosi’s theories, delves into my past to search for my “wounds”. These, she says, will explain why I turned to homosexuality.

She begins her wound hunt by asking about my family. I tell her that I have a close relationship with my parents and that they always gave me huge amounts of love, so I didn’t understand why Nicolosi says that homosexuality is caused by inadequate parenting. “Well, there was something happening within your family dynamics that led to your depression,” she says.

Lynne explains that people only identify as gay when they are already depressed. “There’s a confusion, there’s an anxiety, there’s a lot of pain,” she says. “Often the thought can be, ‘Oh I’m confused about my sexuality so I must be gay’.” She says that at the heart of homosexuality is a “deep isolation”, which is, she says, “where God needs to be”.

“Did you have a difficult birth?” she asks. No, I say. Why?

“It’s just something I have noticed. Often [with homosexuality] it is quite traumatic, the baby was put into intensive care and because of the separation from the mother there can be that lack of attachment.”

She moves on. “Any Freemasonry in the family?” No, I say, again asking her to elaborate. “Because that often encourages it as well. It has a spiritual effect on males and it often comes out as SSA.”

Next, she looks for self-esteem wounds. “I think you have some unhelpful thoughts about yourself, about who you are,” she says. “What do you think about yourself? In the deepest part of you, in your stomach.”

“I think I’m a good person,” I reply. She wants more. “I think I am a determined person.” Still not enough. “I think I’ve a lot to give.”

“But do you like yourself?” she asks, becoming impatient.

“I think I’m a good person,” I repeat.

“Yes that’s different though from ‘do you like yourself?’ Deep underneath this there’s other stuff we need to get to. I think you must have had quite a lot of bullying.” No, I say. “There was no sexual abuse?” she asks, leaning in and squinting again. No, I repeat. “I think it will be there,” she replies, dropping her voice to a concerned tone. “It does need to come to the surface.”

And so, she prays for me again. “Father, we give you permission to bring to the surface some of the things that have happened over the years. Father, enable your love to pour into that place of isolation in that little boy, whatever age, we give you permission to go there, with your healing power and your light, go into those parts, open all the doors, and access each one with your light.”

She looks up. I ask her again about this abuse. “I think there is something there,” she says. “You’ve allowed things to be done to you.” In the next session I ask if she thinks the abuse would have taken place within my family, because I can’t remember it. “Yes, very likely,” she replies.

The following session takes place on the phone as Lynne is abroad. This time, she focuses on the practical. She recommends that I distance myself from my gay friends and take up a sport such as rugby.

Masonerie, tracaserii si abuz sexual. Recomandare: apucati-va de rugby!

Celalalt ´terapeut´ caruia Patrick Strudwick i se adreseaza vorbeste despre ´the cannibalistic nature of homosexual sex´ si face ´exercitii´ care implica…sugestia de erectie:

´I say that when men compliment me on my appearance it triggers sexual feelings. He probes again, asking me how I’m feeling as he talks about my body. Aroused, I repeat. But rather than moving away from this apparent sexual trigger, he asks if we can do an “exercise” around it. I agree.

“Close your eyes and focus on that arousal you’re feeling down in your genitals,” he says. “I want you to hear, as a man, as I look at your body, I see strong shoulders and a strong chest, I see a man who has an attractive body and I want you just to notice the arousal you feel as you hear me talking about that. Imagine an energy and picture that energy as a colour, and make the brightness of the colour relate to the intensity of the sexual feeling, so you might be starting to get a bit of a hard on, you might be starting to feel an erection and that sexual energy, but I want you to just picture that as a coloured light. What colour would it be?”

Red, I say.

“I want you to imagine that red colour, that energy and listen to the affirmations that I see you as a strong, confident man, and I want you to move that red light from your genitals up into your chest to join that feeling of affirmation as a man, and as you breathe in that affirmation do you notice now what happens to the arousal?”

I tell him it’s still there.´

Articolul merita citit in intregime. Strudwick scrie si despre efectele negative ale ´terapiei´:

´The purpose of this investigation was to find out how conversion therapists operate. What I didn’t expect was that I would learn how their patients feel: confused and damaged. I began to constantly analyse why I found particular men attractive. Does that man represent something that’s lacking in me? Do I want him because he looks strong which must mean I feel weak? Did something happen in my childhood? The therapists planted doubt and worry where there was none.

Surpriza surpriza…´terapia´ e partial finantata de sistemul britanic de servicii nationale de sanatate, NHS.

Cititi si va minunati.

Pe copertă scria mare și roșu „Atena“. Stimați pasageri, bine ați venit, tocmai am aterizat pe aeroportul Paderborn-Lippstadt. Dacă Moș Pinocchio și-ar fi scos pentru o clipă nasul dintre pagini, nu se știe dacă ar fi înțeles hăhăiala generală și ar fi gîndit „Săraca, e și pentru ea vineri seară“, sau ar fi făcut o mină îngrozită și i-ar fi strigat stewardessei patetic peste rîndurile tapisate: „Unde m-ai adus, bestie!?“

Dar Moș Pinocchio nu era nici măcar în drum spre Atena. Și ce să faci pe un zbor intern către un oarecare aeroport de provincie (care, dacă n-ar fi fost criza, ah, dacă n-ar fi fost criza…) decît să citești ce-ți cade în mînă.

Șeful ordinului iezuiților, zice Süddeutsche Zeitung, se declară îngrijorat de acuzațiile aduse. Nu lui personal, se înțelege, ci ordinului: Cazuri de violență și pedofilie în școlile iezuite de-a lungul anilor, declarațiile victimelor se înmulțesc de la o săptămînă la alta.  Același șef previne opinia publică: Atenție, tot așa a început și Holocaustul, cu multe acuzații nedrepte. Himmelherrgott, Moș Pinocchio își ridică ochii spre cer (care se afla în acel moment în dreapta-jos) într-un gest de evlavie exasperată. Trecu în revistă diferențele (pe care le lăsăm pe seama perspicacității cititorilor) și decise: Am mai auzit asta. „O societate formată din cupluri homosexuale este sortită pieirii.“ Slippery slope, ce altceva.

Dar ce comod și ce avantajos să te prezinți: Bună ziua, eu sînt victima.

Măcar dacă măcar ne-am uita în oglindă.

Tratamentul homosexualităţii este o chestiune utopică, fără îndoială. Nu există, practic, exemple de oameni care să-şi fi schimbat cu succes orientarea sexuală. În primul rînd, în cazul bisexualilor, nu se poate pune problema despre aşa ceva, practic nu poţi demonstra nicicînd că un/o bisexual/ă nu mai simte atracţie către persoanele de acelaşi sex, doar fiindcă se afişează cu cele de sex opus. Nimeni nu va şti, cu excepţia persoanelor în cauză, exact cum stau lucrurile. În ceea ce priveşte restul “convertirilor” miraculoase, să fim serioşi! La un moment dat, un super specialist din ăsta american – să-mi fie iertat, nu-mi încarc memoria cu chestiuni inutile – luptător declarat pentru apărarea valorilor creştine, dădea drept exemplu întru susţinerea teoriei sale cu vindecarea cazurile a doi bărbaţi: unul se călugărise, celălalt se căsătorise şi făcuse doi copii. Acum, e inutil să demonstrez că simplul fapt de a te căsători şi a avea copii nu înseamnă că ai şi o viaţă sexuală care să te facă fericit! Dumnezeu ştie că sunt multe cazuri în care împlinirea sexuală nu există într-o căsătorie, fie ea şi între două persoane perfect straight. Cît despre călugărit, păi cum ne demonstrează asta că omul în cauză s-a vindecat de homosexualitate? Abstinenţa sexuală este o opţiune, de acord, dar nu demonstrează decît că a renunţat să se bucure de sex, nu şi că atunci cînd visează că face sex din nou nu o face tot cu un bărbat!

Evident, personal nu cred că suferim de vreo boală, deci nu e nimic de vindecat, decît, poate, implicaţiile psihologice pe care respingerea socială, discriminarea, necesitatea de a trăi o viaţă mai ascunsă etc le determină. Dar asta e cu totul altă poveste şi, în plus, respinşi, discriminaţi sunt şi alţi oameni, pe motive cu totul diferite de orientarea lor sexuală. De fapt, acordarea de drepturi este singura problemă, de aici apare şi retincenţa socială. Iar asta s-a petrecut în diferite etape ale dezvoltării societăţilor umane şi cînd era vorba de alte drepturi, precum votul universal, de exemplu.