Archive for March, 2010

Fiindcă tot zicem că e un meci de pink pong, m-am gandit că prima mea experienţă în materie poate fi numită aşa, pasă. Fiindcă am lansat mingea şi am aşteptat să văd ce se întîmplă. Azi i-am spus unei prietene adevărul despre orientarea mea sexuală, despre viaţa mea din acest moment. Şi a fost uluitor. Adică faptul că ea a reacţionat bine, mult mai bine decît mă aşteptam, e una, dar starea pe care am căpătat-o eu e… indescriptibilă. A fost atît de simplu şi totuşi atît de greu, ca un plonjon în bazin, de la trambulina cea mare, dar fără să ai siguranţa că în bazin este apă. Şi dacă mă întrebaţi cum s-a întîmplat, cum am decis să-i spun adevărul, răspunsul e simplu: sincer, nu prea ştiu :)… Ştiu doar că m-a întrebat cum sunt eu, sufleteşte, fiindcă ştia că am trecut, anul din urmă, printr-o perioadă dificilă, şi atunci, pur şi simplu, am simţit că nu pot s-o mint. Că trebuie să-i spun că sunt fericită, că mi-am găsit iubirea vieţii mele, că totul e bine cu mine. Şi am făcut-o. Măcar azi, m-am simţit curajoasă. Şi tare e un sentiment plăcut:)!

– Așa beau oamenii buni, așa beeaaaau oamenii buni, de la sîmbătă la luni, deeee la sîmbătă la luni…

Fără a fi afon, domnu’ Inginer nu știa cu adevărat melodia, dar în cazul de față importanța primordială nu aparținea intonației. Din poziția Isus Christos Plutind la Orizontală, Moș Pinocchio lansă o diversiune.

– Ai auzit ultima noutate?

Diversiunea funcționă impecabil.

– Ce noutate?

– Pe vremea comunistă, Gerovitatul era făcut din spermă de la deținuți.

Interesul domnului Inginer creștea nestăvilit.

– Ach! se șocă el.

– Așa zice dumnealui, se apără Moș Pinocchio făcînd un gest din cap în direcția vecinului de bazin.

– Bine, dar nu se poate, închipuie-ți numa… și domnu’ Inginer începu o înlănțuire de argumente profesionale, pe care Moș Pinocchio le contracară pompieristic. O jumătate de oră mai tîrziu, „oamenii buni” nemaiprezentînd pericol, Moș Pinocchio recunoscu adevărul adevărat:

– Nu ți-am povestit pînă acum nimic despre folclorul românesc?

– Hm, bănuiam eu, comentă domnu’ Inginer stoic.

Internetul a absorbit știrea cu viteză nebănuită și primul comentariu a venit prompt de la exul domnului Inginer: Sună a „dimineața fango și seara tango”, ceea ce, ca să fim obiectivi, este o descriere fidelă a atmosferei de cură la băi. Moș Pinocchio răspunde un pic (doar un pic) ironic: Cine știe cunoaște.

Și stînd cu laptopul în holul de la recepție (doar acolo se prinde wirelessul), Moș Pinocchio privește (nu fără o urmă de nostalgie) copiii care se jocă în jurul lui (și fac o gălăgie infernală). Fiecare vorbește pe limba lui, unul românește, unul ungurește și altul italienește, se înțeleg și se joacă împreună. Să mai spunem că este una din cele trei zile naționale ale Ungariei?

Animalele homosexuale sînt un argument din ce în ce mai frecvent contra ideii de homosexualitate ca opțiune. Animalele nu optează, nu sînt decadente, nu sînt perverse pentru că sînt naturale, iar exemplele se gasesc sub formă de poze și filme în internet. Moș Pinocchio, gîndindu-se cu consecvență la proiectul pinKpong, a primit cu interes acest argument aderînd necondiționat la el și arhivîndu-l minuțios în biblioraftul corespunzător, care n-a întîrziat să se umple de praf. Pînă într-o zi cu soare.

Ziua aceea a venit într-o seară de altfel foarte plăcută, și avînd în vedere că faptul se petrecea undeva în sudul Angliei, soarele era și el relativ. Animalul era un Collie cu păr scurt, acea rasă ușor de confundat cu un cîine lup negru pur și simplu, și îl adulmeca pe Moș Pinocchio insistent prin părțile inferioare tinzînd spre altele, de altitudine medie. Victima dădu dovadă de o simplitate în gîndire evident neadecvată și etichetă animalul drept prost crescut. Doamna gazdă îi citi gîndul și fu de altă părere.

– Știi, Georgie e gay, îi explică lui Moș Pinocchio cu elocvență englezească jenată. Și cred că și-a dat seama că și tu ești.

Moș Pinocchio căzu pe gînduri, atît cît reuși sub asalturile spasmodice ale cîinelui.

– Vrei să spui că tocmai sînt pe cale să fiu agresat sexual?

– Mă tem că da.

– Oh.

Lenin se ridică de la masă cu conștiință de sine și demnitate orientale, îndreptîndu-se către bucătărie ca să se ocupe de sosul de vanilie. Domnului Inginer i se scurseră ochii într-acolo, iar Moș Pinocchio nu se lăsă nici el mai prejos, cît era el de moș. Ea rămase la masă, jucîndu-și în continuare rolul de gazdă fermecătoare. Aruncă în urma lui Lenin o privire languroasă, cum numai basmaua și feregeaua pot să producă în evoluția speciei umane (era același gest cu care îl însoțea cînd el se ducea la ore precise să se roage pe covoraș), își aranjă mîinile pe fața de masă una peste alta și spuse zîmbind:

– Acum că sîntem între noi, femeile…

Domnu’ Inginer chicoti mulțumit, pentru că era unul din bancurile lui preferate. Moș Pinocchio rîse și el pe vocea a doua.

– …cînd v-ați dat voi seama că vă plac bărbații?

Vocabularul culinar comun sarma-baclava-ciulama fusese doar un antreu, imam baiîldî un mizilic, sosul de vanilie un pretext. Moș Pinocchio recită răspunsurile cuvenite, domnu’ Inginer nu pierdu ocazia să spună că „de cînd m-a așezat mama pe suzetă”, Moș Pinocchio se abținu să-și dea ochii peste cap, și seara decurse într-o armonie perfectă. Sosul de vanilie al lui Lenin fu un deliciu.

Mulțumind, domnu’ Inginer și cu Moș Pinocchio trecură pragul, își încălțară papucii de casă, trecură pragul următor, făcură cu mîna și închiseră ușa.

– Nu știu dacă ai observat, spuse Moș Pinocchio oarecum ușurat, dar la așa o’ntrebare m-am înroșit la față.

De fapt, nu atît întrebarea era problema, cît persoana care o pusese.

– Sigur că am observat, răspunse domnu’ Inginer și-i făcu cu ochiul.

Marx privea din cadrul ușii cu ochii mijiți și barba vîlvoi. Renunțăm la prefixul de „domn” ca fiind incompatibil cu halatul și papucii de casă. Cauza nemuțumirii era evidentă: Cine umblă creanga prin barurile gay duminică noaptea pînă la 2 nu strigă în mod necesar ura și să trăiască atunci cînd trebuie să se scoale luni dimineață la 7 ca să propage cultura muzicală în rîndul maselor. Dar pentru ce altceva își închiriase Marx odaia doctorală? Moș Pinocchio nu putea să-l ajute oricît s-ar fi străduit.

– A-chem! Chrr, chrr, hm. Uaaaaaaaa. Ziua începea mai degrabă cacofonic. Știi că am văzut-o?

Marx își recăpătase vocea obișnuită în timp record. Moș Pinocchio, nici el în plin elan cognitiv, ceru amănunte.

– Ach! Pe cine?

– Pe colocatara noastră, duduia Veverița.

Moș Pinocchio inventariase în ziua precedentă conținutul și starea de umiditate a grădinii de pe pervaz și o deranjase. Era sprintenă și roșcată.

– Aa, grozav. Și ce făcea?

Într-un frison somnolent, Marx își exprimă uimirea strîngîndu-și halatul ca pentru temperaturi polare.

– Ehm… vorbea la telefon?

Am întrerupt deci o dezbatere importantă dar lejer anostă despre terapia homosexualității cu relatarea acestei scene absurde dar perfect realiste. Moș Pinocchio se bucură, da, de revenirea Vvriței, și trebuia să spună asta tuturor.