Archive for May, 2010

Găsim pe blogul lui Michistan următoarea contribuție anonimă:

cum apreciezi rationamentul de mai jos, prin care se incerca acreditarea ideii ca homosexualitate este o afectiune, sau, cel putin, o “inadecvare”?
citez:

“1. natura nu este nici homofoba, nici pro-gay.
2. organismele vii tind sa se inmulteasca, asta e singurul lucru elementar pe care-l au in fisa postului;
3. in functie de cat de evoluat e organismul, inmultirea se face prin diviziune celulara, sau contact sexual mascul/femela (organe reproducatoare mascul/organe reproducatoare femela);
4. contactul sexual mascul/femela e cauzat, mijlocit, de atractia sexuala mascul/femela;
5. daca toate astea sunt indeplinite, specia se inmulteste si supravietuieste;
6. la homo nu exista atractie erotica femela/mascul, deci nu exista posibilitatea indeplinirii obiectivului elementar al speciei, de la cel mai prost microb, pana la cel mai destept, cult si homofil scriitor pe net;
7. ca urmare, homosexualitatea este o eroare de programare mentala, pentru ca impiedica impulsul esential, primordial, de perpetuare a speciei si de supravietuire.”

Iată o discuție care merită urmărită și comentată…

Îmi exprimam, în ultima postare de pe blogul personal, o dorinţă, în acelaşi timp o speranţă: ca, peste 9 ani, să fie posibile în Romania căsătoriile între persoanele de acelaşi sex. Şi ca, măcar, într-un cuplu gay partenerul sau partenera să poată adopta copilul celuilalt. Asta fiindcă sunt conştientă că adopţia din sistem poate fi ceva mai dificilă. În fine, speranţa mea, cît şi faptul că am introdus postarea respectivă într-un concurs al Accept, mi-au trimis pe cap un comentator de un soi aparte. Nu e genul de membru al “Noii Drepte”, care să ne vrea pe toţi eliminaţi de pe faţa pămîntului sau cel puţin nu e aşa pe faţă. Aparent foarte politicos, a tot încercat să mă convingă că, în realitate, nu faptul că am recunoscut în sfîrşit că sunt gay mă face fericită, că asta e o anomalie, că ar fi mai normal să fie clasificată drept boală. Ştiţi refrenul, nu? Ceea ce voiam să vă întreb este care gen vi se pare mai periculos? Cel care aruncă, la Gay Fest, cu fumigene în tine şi se bate cu crucea în piept că apără creştinismul sau genul acesta, care se dă prietenul nostru, e plin de înţelegere şi compasiune (cine l-o fi păcălit că avem nevoie de mila lui, nu ştiu!), dar, de fapt, încearcă să ne facă să ne îndoim de noi înşine?
Eu una, am avut răbdare, am încercat să fiu civilizată, dar pînă cînd? Şi pînă unde? Chiar merită măcar să mai încerc?

Ar fi multe de spus, dar. Plec la Atena. Las proprietatile mele virtuale in grija lui Michistan si Muumipeikko, pe cele reale in grija lui Marx si Lenin.

“Iar daca intr-o zi cu soare
voi disparea de tot
catati-ma’n acele vorbe
care se ling pe bot.”

LATER EDIT, pentru cunoscatorii si iubitorii acelei “Big Fat Greek Wedding” (the others kindly ask uncle Google). Intrind la Carrefourul de linga hotel sa cumpar apa, un domn classic a intrat in vorba cu mine si, auzind ca vin din Germania (dar si din Romania) pentru prima data in viata in Grecia, a tinut neaparat sa-mi explice tot-tot despre greci. Am aflat ca toate cuvintele din toate limbile au origine greaca. Si nu, nu am intrebat nimic despre etimologia cuvintului “chimono”.

LATER EDIT for gays and friends. Desi domnul clasic avea dreptate (sau poate tocmai de aceea), a durat in medie cite un sfert de ora sa stau in fata vreunei firme si, folosind cunostintele mele de matematica si interesul pentru etimologie, si sa-mi fac becul virtual de deasupra capului sa se aprinda. Ca de exemplu: Despre “dermatologie” am mai auzit din cind in cind. Dar ce Dumnezeu o fi fiind “afrodiziologia”?!

Wannabegay s-a supărat:

stii ce ma deranjeaza? ca acest proiect a inceput bine, pana cand pinocchio a preluat conducerea si a inceput sa scrie niste lucruri complet irelevante pentru proiect in sine. faptul ca blogul domnului inginer nu mai functioneaza este trist, insa de fiecare data cand ajung pe-aici si incerc sa citesc nu reusesc sa mentin o rata autosuficienta cu privire la textele publicate. m-am suparat.

Și de atunci mă tot gîndesc la asta. Există o mulțime de chestii care îmi stau pe limbă și care vor rămîne, deocamdată, acolo. Sau în memoria de lungă durată. Doar atît fie spus deocamdată:

Politica trebuie să o facă întotdeauna alții. Numărul unu. Numărul doi: Ceilalți fac întotdeauna politică proastă. Și atunci…?

Ce posibilități am?

1. Să îmi însușesc critica și să scriu articole serioase, multe și bune. Cînd?

2. Să fiu sincer și consecvent cu mine însumi și să închid blogul. Cere ceva tărie de caracter, dar am mai făcut-o o dată, precedentul există deci.

3. Să continui ca și pînă acum, adică la drept vorbind în doru’ lelii. La ce bun?

Amintesc că pinKpong este gîndit să fie un proiect cooperativ. Nu am avut niciodată pretenția să scriu eu toate articolele, și să le scriu și bine, adică pe placul și interesul tuturor. Am sperat totuși în marea mea naivitate să găsesc repede colaboratori. I-am găsit, scriu sporadic, e clar că nu ajunge.

OK, ce facem mai departe? Ceva idei, păreri, comentarii?

– Trenul era plin de băieți tineri și frumoși, povesti Moș Pinocchio cu o voce dulce și nevinovată, care nu prevestea nimic bun. Ce păcat că nu mai mergem azi la Erfurt, ne-am întîlni precis cu ei acolo. Leni Riefenstahl și-ar linge degetele: Înalți, bine făcuți, blonzi, ochi albaștri…

Diotima protestă cu toată energia ei de fostă profesoară. Mai mult decît atît, de fostă dirigintă. Superlativ absolut: de fostă profesoară și dirigintă a lui Moș Pinocchio. E mult de’atunci, dar unele lucruri pur și simplu nu se schimbă cu timpul.

Motivul protestului nu era atît subtextul erotic, cît prezența lui Jackie O., gazda Diotimei, o încîntatoare doamnă cultă, educată, rafinată și fără îndoială milionară, judecînd după apartamentul somptuos dintr-o vilă istorică de la Weimar, printre ai căror proprietari și musafiri obișnuiți se numărase cîndva și grupul Bauhaus. Desigur că același gust rafinat fusese cauza conflictului aproape armat dintre Jackie O. și vecina bavareză care tinuse neapărat să-și expună piticii de grădină în grădină, unde altundeva. Argumentul disonanței stilistice nu avusese efect, și nu ne vom mira, căci la urma urmei fiecare Șosea Ștefan cel Mare trebuie să aibă o mamă, și orice oraș trebuie să aibă o Șosea Ștefan cel Mare. Pînă și Weimar, hélas.

– Unul mai frumos ca altul, își continuă Moș Pinocchio netulburat romanțul. Părul blond și foarte, foarte scurt, ochii albaștri, un contrast ah foarte chic cu hainele negre și ghetele de parașutist. Unii din ei aveau și steaguri. Nu, n-am văzut ce scria pe ele, că erau făcute sul, dar văd cu ochii minții inițialele N, P și D. Probabil că o se le vedem și diseară la televizor. Indignarea moralizatoare a Diotimei se transformă în îngrijorare maternă. Cum, nu știai că se întîlnesc în fiecare an de 1 Mai și la Erfurt?

Ceva mai tîrziu, urcîndu-se în tramvai, Moș Pinocchio remarcă gestul bărbatului din fața lui, între două vîrste, decent îmbrăcat, care, trecînd pe lîngă coșul minuscul de gunoi de lîngă ușă, extrase o sticlă goală de bere și o băgă în buzunar.

– Orișicît, comentă domnu’ Inginer sec, sînt opt cenți garanție.