Stacey, J. & Biblarz, T. J. (2001). (How) does the sexual orientation of parents matter? American Sociological Review, 66. 159-183.

Cei doi autori sînt profesori de sociologie (Judith Stacey fiind specializată și în gender studies) la University of Southern California. Punctul de plecare al articolului este controversa despre dreptul la adopțiune al cuplurilor gay. Se constată că cercetarea de specialitate este împărțită în două tabere opuse, ceea ce, în loc să stimuleze căutarea adevărului științific și a unor consecințe social-politice adecvate ale acelui adevăr, controversa canalizează forțele pe linia ofensivă-defensivă și neglijează o serie de constatări evidente, din care altfel s-ar putea trage niște concluzii mai valoroase.

Poziția contra este reprezentată în primul rînd de către cei doi Cameroni. Oh, savoare! Doi bărbați, pe nume Paul și Kirk. Oh, dezamăgire: tată și fiu. Ah well, nothing is perfect… Tatăl, din 1979 profesor asociat de Căsătorie și Familie la celebra și faimoasa University of Nebraska. Dar nu pentru mult timp, pentru că în 1980 „a părăsit” universitatea în favoarea practicii psihologice particulare, cadru în care a condus și the Committee to Oppose Special Rights for Homosexuals. Fiul, mai modest, pare să se rezume la activitatea din Family Research Institute, pe al cărei homepage cu greu găsim alt nume decît Cameron și alte teme decît (anti-) gay.

Aflăm de la cei doi Cameroni (spicuind din revista Adolescence, 31(124) din 1996) că „sub” 1% din părinții americani sînt bi- sau homosexuali, acel „sub” însemnînd de fapt că 17 indivizi din 5182 chestionați – populație exclusiv urbană! – aveau un părinte homo-/bisexual, adică 17 părinți homosexuali din 2 x 5182 părinți în total = 0,16% = „sub” 1%!! Mai departe, citim că „sub 7%” din bărbații homosexuali americani (renunțăm la alte calcule), bașca o treime din femeile lesbiene americane au copii. Conform celor doi Cameroni, efectele homosexualității părinților rezidă în propagarea homosexualității de la părinți la copii (se vorbește aici despre „contagiozitate”) și în victimizarea sexuală a copiilor de către părinții înșiși sau de către acoliții-asociații-partenerii lor (pedofilie). În acest sens, fapte cutremurătoare sînt citate la mîna a doua. Cît despre studiul propriu, Cameronii scriu cu o oarecare modestie că 5 din cei 17 menționați mai sus (adică sub 0,1% din eșantionul total, dar procentul este prezentat drept 29% din eșantionul homosexual, că dă mai bine) au raportat relații incestoase cu părinții biologici sau (!) vitregi. (Să observăm că varianta a doua nu exclude situația plauzibilă în care mama heterosexuală divorțează de tatăl gay, păstrează copiii și se recăsătorește cu un bărbat pedofil – situație fără îndoială tragică, dar prea puțin relevantă pentru întrebarea inițială. Comportamentul deviant al subiecților distrage atenția de la logica deviantă a autorilor.)

Concluzia Cameronilor nu ne surprinde: Cum că adică copiii părinților homosexuali au toate șansele la tulburări psihice (homosexualitatea ca „patologie învățată”), și asta pentru bunul motiv (cine ar putea să nu creadă?) că acești părinți nu au timp să se ocupe de copiii lor: ori mor de SIDA (să nu uităm că sîntem prin anul 1990), ori se sinucid. Această concluzie (și oricare alta ar fi fost o mare surpriză) rezultă dintr-o analiză a anunțurilor mortuare din presa gay. Un exemplu grăitor:

For instance, when homosexual Robert Tucker died in 1991 at the age of 57, he orphaned 17 boys and young men whom he had been allowed to adopt (Philadelphia Gay News, 3/8-14/1991).

Aferim.

Dar să ne întoarcem la articolul lui Stacey și Biblarz. American Psychological Association l-a excomunicat pe Paul Cameron în 1983 (deci 13 ani înaintea publicării articolului citat mai sus, ceea ce pune o mare și insistentă întrebare despre finanțarea studiului), denunțîndu-l pentru interpretarea neprofesională și tendențioasă a rezultatelor cercetării. Asta nu a oprit valul de citate și concluzii de aceeași calitate. Pe lîngă Satinover, un exemplu reprezentativ este Lynn Wardle, combatant înfocat contra căsătoriei gay, un jurist care își culege argumentele de la Cameron & Co. (NB, amănunt irezistibil: Wardle is a member of the Church of Jesus Christ of Latter-day Saints; Wikipedia – cu alte cuvinte: mormon.). Stacey și Biblarz se distanțează categoric de asemenea autori, menționînd cu delicată diplomație vechea noastră cunoștință, heteronormativitatea.

Poziția pentru este o reacție defensivă în sensul că se străduiește să infirme deficitele reclamate de lagărul advers. În această zonă, rapoartele de cercetare abundă de „no significant differences”. La o privire mai atentă, diferențele există uneori, chiar descrise concret, dar cad în planul doi cînd se trece la interpretarea și discuția rezultatelor. Mai productiv ar fi, susțin Stacey și Biblarz, ca aceste diferențe să fie luate ca atare și studiate aprofundat. O diferență, spun ei parafrazîndu-l pe Freud, este uneori doar o diferență și nimic mai mult.

Va urma.