Ceea ce a inceput cu un spam de altfel nevinovat dar tipic pentru o anume mentalitate – si cu citeva chicoteli – a ajuns pina la urma la punctul in care lui Pinocchio i-a sarit tandara. Lumea nu pare sa fi inteles prea bine de ce; nici macar Pinocchio insusi. Totusi, dupa o reflectie corespunzatoare, gasim urmatoarea explicatie, asezind situatiile si gradele de enervare pe un fel de scara Richter, care stim de unde incepe, nu si unde se termina. Zice Pinocchio:

Gradul 1: Cineva vine cu un deget aratator lung si ascutit. Tu trebuie sa faci asa. Cum, n-ai facut asa? Vai dar te credeam mai. (Mai binecrescut, mai amabil, mai destept, mai cult, mai integru, mai corect politic, si alte maiuri interschimbabile.)

Gradul 2: Am avut intotdeauna prietene cu care am reusit nu numai sa ma inteleg foarte bine, ci si sa comunic la un nivel profund. Din cind in cind a venit cineva tot cu un deget din ala si a spus: Hehe, schmechere, las’ ca stiu eu ce urmaresti tu de fapt. Cum ca adica stim noi ca vraja asta spirituala e numai un pretext, adevaratul scop este [si aici oftez din adincul rarunchilor, nu imi face nici o placere sa scriu inca o data cuvintul ala, dar sint atit de optimist incit cred ca se intelege si asa]. Si, atentie: “las’ ca stim noi ca” este un repros fatarnic. Sub masca nemultumirii se ascunde indemnul la conformitate: Tu trebuie sa faci asa.

Gradul 3: Am fost intotdeauna un copil cuminte si am facut ceea ce mi s-a spus, inclusiv familia traditionala, atita timp cit a mers. Si mi-am vazut cu constiinciozitate de ea, fara terte persoane, care, la drept vorbind, nu ar fi pus cine stie ce probleme organizatorice. Nu a fost usor, dar m-am straduit. Si, in conditiile astea, la cele – stati putin, ca pot sa va dau cifra exacta – trei, exact trei persoane de sex feminin cu care am avut niste conversatii pe cit de lungi si de placute, pe atit de platonice, in 12 ani de casnicie, am avut parte de acelasi deget lung si ascutit. Insa Colombina, inainte sa ajunga la concluzia “las’ ca stiu eu ca [asa sint toti barbatii]” mi-a servit furtuna conjugala clasica de care avusesem naivitatea sa cred ca m-ar scuti simpla corectitudine si fidelitate.

Gradul 1 de enervare este modest, unul din acele cutremure despre care afli la radio si dai din umeri. Situatia clasica in care cineva intra in rolul – mai mult sau mai putin indreptatit – de mamatatabunicainvatatoare si iti da brînci, automat si complementar, in rolul de copil mic si prost. Gradul 2 este cutremurul despre care astepti sa auzi la radio si te intrebi de ce intirzie stirea. Include situatia de la gradul 1, plus sentimentul mînjirii unor lucruri curate. In fine, gradul 3 include tot ce tine de gradul 2, plus un puternic sentiment al nedreptatii: 4 martie 77.

Am putea numi prima situatie normativitate, a doua heteronormativitate, iar pe a treia n-o mai numim in nici un fel, e scandal pur si simplu. Le cunoasteti si voi?