Thu 14 May 2009
Gaypride Q&A: Exemplul personal e o chestie de disciplină
scris de: Admin in categoria Analize, Colaborări, Povești
[27] comentarii
Articolele noastre sînt un fel de marș virtual. Parcă văd cum mergem la braț prin oraș, spunînd ceea ce credem, iar în urma noastră vin: Cititorii, Comentatorii, Prietenii. Dacă stăm să ne gîndim, este aproape o leapșă, pe care o vom da imediat mai departe. Ce idee grozavă, nu-i așa?
Astăzi, întrebarea: De ce este exemplul personal important pentru combaterea homofobiei? Răspund, ca de obicei, DanielMihai (Feed the Gay Generation), Robert și Octavian (gaypride.ro) și Pinocchio, aici la fața locului.
* * *
M-am mutat din România în Germania într-o perioadă în care românii aveau o imagine foarte proastă în Vest (sau cel puțin așa credeau românii): Mulți și flămînzi ca termitele, porniți să se aciuiasca pe unde o fi, numai să plece din România, și – nu cumva să uităm – cu toții ceva mai bruneți decît europeanul mediu și usor cleptomani. Am rezistat totuși, la fiecare confuzie de accent, tentației de a spune “da, sînt francez” raspunzînd de fiecare dată cînd am fost întrebat: Sînt român. Întrebarea mi s-a pus – nu-mi aduc aminte de vreo excepție – în momente în care exista deja o anume simpatie între mine și interlocutor, altfel nu și-ar fi permis nimeni o întrebare atît de personală. Impresia interlocutorului a fost de obicei neutră spre pozitivă. Oamenii vor să știe, pur și simplu.
Cu timpul, imaginea românilor s-a imbunătățit. Haha, sigur că nu din cauza mea. Și totuși îmi place să cred, pastrînd doza necesară de realism, că am contribuit și eu cu ceva.
Cu această lecție în memorie mi-am facut comingoutul. A funcționat exact la fel: Atunci cînd am făcut cunoștință cu cineva, fie în Germania, fie în România, și am avut senzația că relațiile devin oarecum apropiate, am spus că sînt gay: inevitabila cunoaștere reciprocă. Reacția a fost, la fel, uneori neutră, alteori pozitivă. Și, dacă mă gîndesc bine, prefer reacțiile neutre la orientarea mea sexuala. Parafrazînd bancul cu Ceaikowski, nu numai pentru asta trebuie să-l iubeasca lumea pe Pinocchio. 
Să spun că sînt român sau că sînt gay a devenit un exercițiu pe care îl practic de cîte ori este cazul: Chestie de disciplină.
Și acum, revenind la întrebarea de astăzi, iată de ce este important exemplul personal – indiferent dacă ești român în străinătate sau homosexual într-o lume hetero, minoritatea ramîne minoritate. Să fim văzuți și lumea să își dea seama că sîntem niște oameni normali. Oameni buni, adică.
* * *
Și acum să ne gîndim cui îi dăm leapșa. În primul rînd, vor exista, sperăm, comentarii la fața locului, deci nu o vom da celor de la care ne așteptăm să comenteze oricum. Apoi, sîntem de părere că la întrebarea asta nu trebuie sa răspundă numai cei din comunitatea LGBT. Vom alege deci trei prieteni “din familie” și trei din afară. (Și nu vă spunem cine de unde e, sîc!)
Leapșa merge deci mai departe, în ordine alfabetică, la: Expatgay, Klara, M., Me and Bro, Urmuz și Vlad. Întrebarea, încă o dată și puțin reformulată: Cum folosim exemplul personal ca să combatem homofobia?
27 raspunsuri to “ Gaypride Q&A: Exemplul personal e o chestie de disciplină ”
Trackbacks & Pingbacks:
-
[...] personal in combaterea homofobiei Preiau o leapsa involuntara, de la Pinkpong, Gaypride si [...]
-
[...] vedem ce au de povestit Daniel Mihai si Pinocchio
Ta ta! taguri: comingout, comunitate, gayfest, gaypride, homofobie, homosexualitate, [...] -
[...] sa mergem si pe alte bloguri sa vedem ce au raspuns Pinocchio, Robert si Octavian, la dilema asta… de ce asa de important exemplul [...]
-
[...] post reprezintă un răspuns la leapșa lansată de pinkpong acum câteva [...]
Preiau si raspund cu mare placere cat de repede pot!
filmuletz nou la mine pe blog – o sinteza a principalelor teorii despre homosexualitate!
Sa-ti spun un lucru, mi se pare de prost gust sa folosesti exemplul personal ca sa combati. Si eu am spus mereu ca sunt roman, chiar si intrebat “You’re from Boston/New England/up North I bet?”.
Totusi, n-am facut asta ca sa combat nici ideea ca aia din nord nu pot fi asa frumosi ca mine, nici ideea ca aia din Boston nu pot fi asa realisti, si nici o alta idee. Am facut-o pentru ca eu [chiar] sunt roman.
Si la fel cu intrebarea “Usted esta Tico, verdad ?” si cu toate celelalte in toate celelalte parti.
Deci, da, fiintarea este o chestie de disciplina interioara, si nu, nu putem sa folosim asta ca sa combatem. Mai ales daca vrem sa continuam sa fim.
Draga Mircea, bine ai venit pe blogul pinKpong; iti multumesc cu oarecare intirziere pentru primele tale comentare pe care, de fapt, Askimetul le-a bagat la spam, de unde a trebuit mai intii sa le culegem. Mi se pare totusi putin ciudat ca, in prima propozitie pe care o scrii, sa imi atribui, daca te inteleg corect, prost gust. Am constatat ca, in Romania, lumea isi serveste reciproc asemenea amabilitati in mod curent. Numai ca eu, iesit din atmosfera, incerc o senzatie neplacuta in asemenea situatii. Vreau totusi sa cred ca nu asta ti-a fost intentia.
Vorbind la obiect, mi se pare ca avem o neintelegere legata de semnificatia “combaterii”. Nu inteleg ce vrei sa spui si te-as ruga sa ne explici.
Eu vroiam sa spun urmatorul lucru: Data este o atitudine negativa, fie fata de romani, fie fata de gayi. Si dorim o atitudine neutra sau, daca se poate, pozitiva. Asta se poate face oferind celor care au atitudinea respectiva posibilitatea sa faca niste experiente concrete din care sa constate, de exemplu, ca poti avea incredere in romani si ca te poti intelege cu gayi la fel de normal ca si cu oricine altcineva. Experienta increderii si normalitatii se asociaza cu experienta unui personaj care este român si/sau gay. Iar experienta personajului nu este altceva decit exemplul lui personal.
Exista si alternativa in care vezi ca ai facut impresie buna, ca ti se acorda incredere, dupa care rasufli usurat si te speli pe miini de identitatea de roman sau de gay, lasind interlocutorul sa creada ce vrea sau alimentindu-i o impresie falsa. Nu, asa nu.
Si atunci ce este, rogu-te, de prost gust in exemplul personal? Sau de ce ar fi nepotrivit ca pirghie de schimbare a unor atitudini?
Este un spatiu intre a fi abstinent ca sa le arati betivilor ca se poate, si a fi abstinent pentru ca asa esti tu. Eu nu sunt roman ca sa le arat sau ca sa nu le arat, americanilor, austriecilor ori ungurilor nimic. Faptul ca eu sunt roman vine dinainte, si se instituie inainte ca ei sa fie.
Tot la fel, eu nu spun ca sunt roman ca sa arat acelorasi ca si romanii pot fi sau nu pot fi intr-un fel anume. Eu spun ca sunt roman pentru ca asta sunt. Nu ma intereseaza de nici o culoare ce sustine si ce combate fiinta asta a mea. Daca maine va fi un lucru deosebit de rau sa fii roman, eu tot roman voi fi.
Tot la fel (ma gandesc, fara a stii), un cineva homosexual este homosexual pentru ca asa este el, si spune ca este homosexual tot pentru ca asa este el. Daca asta combate sau nu combate vre-o idee sau alta in mintea cine stie altcuiva, asta-i problema acelui altcuiva, si nu a homosexualului nostru.
Deci, nu mi se pare ca exemplul personal “este important pentru combaterea homofobiei”. Trairea homosexualitatii nu poate sa fie, si nici nu trebuie sa fie, o functie a homofobiei, ori un rezultat al homofobiei celor care nu-s homosexuali. Altminteri, ne aflam in plin prost gust, de care, apropo, nu te suspectez pe tine, personal.
Mersi pentru pescuirea din Akismet. Cum ti se pare, in treacat fie spus, faptul ca eu am a fi pescuit de la inchisoare, pe un blog care exista ca sa incurajeze tocmai nebagarea la inchisoare ? Poate nu exista serviciu suficient de mare pe care Akismetul il poate face, care sa justifice faptul ca uite, m-a agresat. Zic si eu.
Draga Mircea, iti multumesc pentru raspunsuri si clarificari. Folosul principal este ca ne atrag atentia asupra unor neintelegeri posibile intr-un context mai larg, pe care, ca sa le evitam, trebuie sa avem grija cum punem problema.
Deci, inca o data si cit se poate de simplu: Una este (1) sa fii gay (sau altceva) pentru ca esti gay (etc.) si sa traiesti ca atare, alta e (2) sa fii gay (doar) ca sa combati.
Evident, punctul (2) este absurd si — daca nu s-a inteles asta pina acum — nici prin cap nu ne trece sa sustinem o asemenea idee. Exista o serie lunga de clisee asemanatoare, de exemplu o buna prietena mi-a spus odata ca “e OK daca nu sint gay din snobism”. Ce sa mai asteptam de la altii.
Dar nu despre asta e vorba aici de fapt. Problema se pune in termenii unei alte dihotomii: (1) a fi gay si (a) out sau (b) in the closet. Discursul conservator merge pe (1b), noi mergem pe (1a). Diferenta dintre ele este tocmai heteronormativitatea. Adica: “N-au decit sa fie gay, dar sa-si traga perdelele la dormitor si eu sa nu vad nimic” (alta forma a variantei 1b) impune o forma de viata publica pe model traditional, adica hetero. Iar heteronormativitatea nu este altceva decit presiune sociala.
Nu-mi dau seama in ce masura reusesti sa iti imaginezi (si multi altii banuiesc ca nici nu incearca sa-si imagineze) ce senzatie iti da presiunea sociala. Este strivitoare — si asta cu atit mai mult cu cit este eventual asociata cu niste legi anti-gay. Vazind lucrurile acum din perspectiva individului, varianta (1b) este, aparent, cea mai comoda, desi cu nenumarate consecinte distrugatoare.
Solutia este, deci, comportamentul autentic: comingout pentru toti si un comportament firesc in limitele unui bun simt rezonabil (desi aici se pune intrebarea ce inseamna bun simt, pentru ca si el are componente normative). Proiectul pinKpong incearca tocmai, cum spunea si Muumipeikko, sa deconstruiasca heteronormativitatea la nivel de argumentatie si sa reduca astfel presiunea care inlocuieste varianta (1a) cu (1b).
Revenind la intrebarea initiala, comportamentul autentic va functiona cu siguranta ca un exemplu personal. Din contra, a fi openly gay “ca sa combati” nu ar fi un comportament autentic si, presupunind ca ar fi practicabil, nimeni nu pledeaza pentru asa ceva.
Cit despre Askimet — e tehnica si nimic altceva.
Evident ca este o aberatie a spune ca suntem homosexuali DOAR pentru a combate. As spune ca mai degraba combatem pentru a ni se permite sa fim asa cum suntem.
Mircea Popescu face un comentariu foarte important aici: ´ un cineva homosexual este homosexual pentru ca asa este el, si spune ca este homosexual tot pentru ca asa este el. Daca asta combate sau nu combate vreo idee sau alta in mintea cine stie altcuiva, asta-i problema acelui altcuiva, si nu a homosexualului nostru´. Ar fi bine daca s-ar intelege treaba asta. Dar din pacate exista o problema…si iau ca exemplu analogia dintre a spune ca esti homosexual si a spune ca esti roman.
Daca spui ca esti roman nu iti zice nimeni ´de cand ti-ai dat seama ca esti roman? chiar esti sigur ca esti roman? Mai gandeste-te, poate este doar o faza prin care treci acum, cand te maturizezi o sa-ti treaca´.
Daca spui ca esti roman nu iti zice nimeni ´sunt convins ca zici asta doar pentru ca ai ceva cu mine si vrei sa ma superi. Eu mi-am facut datoria de parinte fata de tine, te rog sa ti-o faci si tu fata de mine si sa nu mai zici ca esti roman´.
Daca spui ca esti roman nu iti zice nimeni ´inteleg si te compatimesc. Uite, eu sunt o persoana toleranta si as vrea sa te ajut. Cunosc un terapeut foarte bun, te trimit la el si te asigur ca iti va trece chestia asta cu a fi roman´.
Si exemplele ar putea continua la nesfarsit.
@Pinochio Ei, ma bucur sa vaz ca ne intelegem.
Problema intre 1a si 1b e in fapt discutia daca preferinta sexuala e o problema publica sau o problema privata.
Decriminalizarea “comportamentelor sexuale deviante” s-a facut, dupa intelegerea mea, pe linia ca statul (adica, monopolul violentei publice) nu are caderea sa intervina in sfera privatului, in care sexualitatea se afla in totul ei. Nu exista sexualitate publica, si ca atare nu va exista reglementare statala a sexualitatii.
Daca acum, preferinta sexuala devine o problema politica, se re-aduce in cauza insasi discutia daca statul are sau nu are a o reglementa.
Ideea ca preferinta sexuala este cumva transcendent, dincolo de posibilitatile de reglementare ale statului mi se pare exagerata. Daca se poate interzice sa umblii nud pe drum, oricat de natural ar fi, daca se poate interzice sa urinezi pe trotuare, se poate cu siguranta interzice orice comportament, de orice natura, din orice cauza, odata ce societatea e de acord. Nu mi se pare ca in acest sens poate fi vorba de discriminare.
Presiunea sociala, asa strivitoare cum se afla, are totusi niste roluri importante. Spre exemplu, in lipsa ei, [aproape] nimeni n-ar invata sa scrie. Nu putem pur si simplu desfinta, sau pune la colt presiunea sociala, ea este la fel de fundamentala si vitala precum gravitatia.
Cred totusi in solutia gasita, si anume a comportamentului autentic. Cred de asemenea in ce spuneam mai inainte despre ambiguitate. Cred ca tot ce se poate spune, maximum-ul care poate avea loc in discutie este exact acel vag “bun simt” despre care vorbest tu, si mai cred ca orice incercare de a norma peste asta e o prostie, in oricare directie. Problemele au ma gandesc a se rezolva de la caz la caz. Tot asa cum nu exista o regula care sa spuna dupa cate mese la restaurant are femeia obligatia la felatie, sau dupa cate filme pustoaica va proceda la mozol, tot asa n-o sa existe, si n-ar trebui sa existe un indreptar pentru astalalta problema.
Cat despre tehnica – si Zyklon e tot tehnica, si asta nu-i neaparat o explicatie satisfacatoare. Conteaza ce face tehnica respectiva.
Scurt: Daca eu merg pe strada tinindu-ma de mina cu domnu’ Inginer, asta e comportament sexual, nu crezi? Cel putin in Europa. Daca facem asta, e clar care sint relatiile dintre noi. Si totusi nu vad nici un motiv rezonabil pentru care asa ceva ar trebui interzis sau la care lumea ar trebui sa se indigneze.
Stai in Germania, da ? Daca ies la plimbare, dar cu steagul al rosu cu negru, stii tu care, ma ia cu duba ?
Ei, iata.
Daca am chef sa fumez, la mine-n masina, in Cambrige, vin tantalaii sa imi spuna ca n-am voie. Daca vreau sa sed pe iarba, in Romania, idem. Daca am 20 de ani si vreau o bere pe taramurile reginei ?
Malum prohibitum se numesc lucrurile astea, care nu-s “rele” din nici un alt motiv, natural ori rational, decat pentru ca sunt interzise.
De ce-i rau sa-i dau o mica atentie ministrului ce va decide unde se construieste cine stie ce ? De ce-i rau sa parchez in anumite locuri prin oras ? De ce-i rau sa nu-mi platesc impozitele sau sa fur poze si texte de pe internet ? Ce-s toate astea, doar cine sufera ? Pe ce se bazeaza ?
Societatea e o conventie, n-are justificari obiective.
“De ce-i rau sa-i dau o mica atentie ministrului ce va decide unde se construieste cine stie ce ?”
Pentru ca, daca ii da competitia o atentie mai mare si se decide sa contruiasca acel ceva altundeva, nu mai e bine pentru tine.
“De ce-i rau sa li se interzica domnului Inginer si domnului Doctor sa mearga tinandu-se de mana pe strada?”
Pentru ca da ne-am trezi peste napte traind intr-o lume unde majoritatea e gay si manifestarea afectiunilor hetero ar fi interzisa, ar fi rau pentru noi.
Acum sa se idigneze oamenii ca merg cupluri gay de mana pe strada se poate,Si sa-si faca semen cu limba-n gura se poate… Ca asa tot o sa se idigneze ei pana le trece…
“Daca am 20 de ani si vreau o bere pe taramurile reginei ?”
Asta e diferita pentru ca daaca regina are 20 de ani si nu are voie sa bea bere pe taramul ei, nu e nici bine , dar nici rau pentru ea. Nu vrem o regina alcoolica, nu-i asa?Cam asa si cu indignarea…
Daca urcam pe firul apei, respectiv al normelor sociale, dam de Traditia cea atit de des invocata in discursurile homofobe. Putem vedea Traditia ca pe ceva absolut, care nu numai ca are intotdeauna dreptate, ea *este* Dreptatea. Nu am de gind sa contest asta. Dar: Spiritul traditional a suferit de-a lungul timpului nenumarate scindari, interpretari, degenerari. (Mircea Eliade explica foarte clar cum si de ce — nu intru acum in amanunte.) Concluzia: Exista, totusi, o justificare a normelor sociale, aceasta justificare poate foarte bine sa fie obiectiva (cel putin din anumite puncte de vedere), dar poate, la fel de bine, sa fie gresita.
Ca exista greseli – astia sintem. Daca greseala (sau absurditatea) consta in a-i interzice lui Mircea sa fumeze in masina lui proprie, cu atit mai bine: Asta l-ar feri pe el si pe cei pe care binevoieste sa ii transporte de o serie intreaba de boli fatale. Care ar fi dezavantajele? Mircea, ca un fumator inveterat ce se afla, s-ar putea sa conduca prea repede si prea neatent, grabindu-se sa ajunga la urmatorul loc de fumat. Dar si pentru asta exista reguli si legi. Si nu, bineinteles ca nu vrem o regina alcoholica.
Sigur ca exista norme absurde. Dar ele pot fi schimbate si *trebuie* schimbate atunci cind fac mai mult rau decit bine. Punct.
Annamari, *LOL* minoritatea hetero careia majoritatea homo ii interzice sa mearga pe strada tinindu-se de mina… lovely! Iti dai seama? Pina si poezia cu “orasu’n care ploua de trei ori pe saptamina” ar trebui interzisa
)
Deci, odata ce esti de acord ca normele sociale nu se intemeiaza pe nimic alt decat vrerea oamenilor, ajungi exact unde-i logic : normele se cer schimbate exact atunci, si de indata ce, fac mai mult rau decat bine.
Ca atare, om inteligent fiind, vei intelege ca “mai mult rau decat bine” este, prin insasi natura ei, o comparatie. Unui grup ii face rau. Altui grup ii face bine. Adunate astea da ca primul mai mult decat al doilea.
Asta-i o atitudine rationala. Atitudinea ca asta-i grupul meu, si ala-i grupul lor, si ca atare, trebuie ca grupul meu e mereu fruncea e o atitudine irationala. Fie ca este homofoba, fie ca este anti-homofoba, tot irationala ramane. E pacat sa vezi un raspuns anti-homofob la fel de irational precum este chiar homofobia caruia i se opune, in acest fel toata situatia apare ca cearta a doi prosti, care ar trebui ambii trimisi la colt.
Deci, si discutia despre cat rau le face homosexualilor interdictia unei parade de exemplu, la fel de mult cat discutia despre cat rau le face non-homosexualilor permiterea respectivei parade sunt ambele niste discursuri acceptabile. Pana la urma, decizia cui ii face mai mult rau decat cui ii face mai mult bine se ia exact comparand aste doua chestii.
Si odata luata, deciziei respective i se supune toata lumea care face parte din societate, iar restul, cat de speciali, deosebiti, unici si interesanti or fi fiind, ajung prin insasi alegerea lor in afara societatii. Dar nu alegerea de prima instanta ii marginalizeaza, anume, faptul ca-s homosexuali, ci cea de-a doua instanta, meta-alegerea, anume, a nu respecta conventia societatii.
“Doua jucarii stricate, un batran si o batrana.” Ce treaba are ?
OK. Si ce ne facem cu irationalitatea?
Ah, si cu “jucariile stricate”, chiar trebuie sa explic bancuri? Absurde?
@Pinocchio
. Ar trebui sa organizez heterofest si heteropride blog si tu si Octavian ar trebui sa ma sustineti…
“minoritatea hetero careia majoritatea homo ii interzice sa mearga pe strada tinindu-se de mina…”.
Imi dau seama
Acum problema cu termenul :” norme sociale” e ca normele sunt intr-adevar absolute si obiective, doar ca nu-s sociale. Sunt etice(morale?) …Si un enunt elegant si clasic a ceea ce este o astfel de norma suna cam asa “Ceea ce e rau pentru o alta fiinta umana, nu poate fi bine pentru tine “.(n.b. asta nu vine de la mine, ci de la Kant, cred…). De aceea:
@Mircea
N-are rost sa ne intrebam daca e bine pentru grupul meu si rau pentru grupul vecin, pentru ca ce e rau pentru grupul vecin e implicit rau pentru grupul meu, atat cat suntem toti fiinte umane.
Dinn punct de vedere social se vorbeste despre reguli sau conventii. Care de fapt nu fac rau nimanui, si nu fac bine nimanui…Ele depind de convingerile si sensibilitatile majoritatii,iar uneori nu au nici macar explicatia asta la baza. Adica, de ce traversam pe verde si nu pe rosu? De ce exista o tendinta de a folosi sistemul numeral arabic, literele alfabetului latin si sitemul metric ? din convenienta…De ce sa interzicem bauturile alcoholice cetatenilor sub 20 de ani? Din convingerea ca astfel vor fi mai putini alcoholici adulti.
Asta a fost o crampeie de idee….sunt sigur ca cei care se ocupa inca de filosofii si speculatii in mod activ o pot dezvolta mai bine decat as face eu.
Sunt doua teorii care organizeaza reactia fata cu irationalitatea. Una este ca se cere a i se opune o irationalitate comparabila, cealalta ca poate fi dizolvata plin aplicarea rationalitatii.
Ambele au evident, limite. Eu am, evident, preferinte.
Nu stiu ce fac aici la ora asta si de ce nu ma duc la culcare…
Annamari: Chiar a existat ceva de genul asta, Christopher Street Day la Viena, acum vreo 10 ani si mai bine, pancarde “Mama mea e hetero, dar eu o iubesc totusi asa cum e”
[La ureche:] Daaa, si “jucariile stricate”, batrinul si batrina lui Minulescu, erau tot hetero, hihihihi… Altfel, normele sociale nu sint nici obiective, nici absolute, brrrr. Adica (n-ar trebui totusi sa ma duc la culcare?) ORI sociale, ORI obiective si absolute? Dar convingerile si sensibilitatile, da, aici sint de acord. Dar la urma urmei chiar nu stiu de ce filosofam atita.
Mircea: Astept cu interes sa aflu cum poate fi dizolvata irationalitatea prin aplicarea rationalitatii.
@Pinocchio:
ah, da …Poetul putea evita totusi interzicerea schimbind versul cu “o batrana si-o batrana” [intre noi fie vorba].
Dap, dap -ori obiective, ori sociale. De aceea normele (alea cu bine si rau) tin de etica, morala si d’asta filosofam (desi n-am inceput eu). Si inca ceva, normele nu se schimba -doar se repecta sau se incalca (doar cine mai crede ca omenirea are un comportament moral?). Dar sigur ca poti folosi “norma” intr-un context social, heteronormativitate – dar asta duce la confuzii semantice si nu numai….Pentru ca asta duce la convingerea unora ca daca sunt in majoritate si pot sa-si impuna convigerile si punctele de vedere asupra intregii societati, atunci ceea ce sunt ei este de fapt ceea ce este bine si moral (albi, hetero, barbati, etc.etc…)
Convingerile, sensibiltatile, conventiile: astea sunt asa ca sa putem trai in acelasi spatiu (limitat) si sa ne calcam cat mai putin pe picioare. Iti dai seama ce s-ar intampla daca unii ar traversa pe rosu si altii pe verde. In acelasi oras…
Gata, sper sa nu fi cauzat prea multe cosmare…
Annamari, normele sociale se schimba, tocmai pentru ca sint subiective. Greu, dar se schimba.
Si: daca lumea ar avea numai cosmarele cauzate de tine, ar insemna ca sintem im Paradis
Haa, Mircea, apropo de parabola Askimetului, ia uite ce scrie Tapirul aici:
http://blogul-tapirului.tapirul.net/433/akismet
Ei, uite cum iti raspunzi la una prin cealalta.
Eu de exemplu am facut ca tapirul, si nu pot sa ma plang. Tu faci cum stii, si pe punctul 1, si pe punctul 2.