Entries tagged with “Argumentatie”.


Nu e nimic nou că în România grupările de extremă dreaptă își ascund homofobia (ca și cînd nu s-ar vedea) sub pretextul salvării familiei. A fost totuși o noutate pentru mine să constat același lucru în Moldova. Mulți încearcă să demonstreze că acceptanța homosexualității și a homosexualilor nu este un pericol pentru familie. Hai să lăsăm asta pentru moment, și să exersăm punctul de vedere complementar. Cine are de cîștigat din homofobie?

Au trecut deja cîția ani buni de cînd comerțul și politica, două domenii de activitate strîns legate unul de altul, au descoperit comunitatea gay drept grup țintă. Comerțul încearcă (și nu fără succes) să le vîndă tot ce se poate, iar politica încearcă (idem) să cîștige voturi.

Se poate și invers. Comunitatea gay nu s-a format singură. Odată cu ea – și cu vizibilitatea ei crescîndă – s-a format în mod firesc și comunitatea anti-gay (unul din multele exemple fiind mișcarea ex-gay). Este vorba de o categorie de cetățeni (adică de potențiali alegători) cu un nivel de educație sub medie. Carențele de educație duc, se știe, la conservatorism, naționalism, șovinism, homofobie etc. Ce să facem acuma, să le facem noi educația? Nuuuuuuuuu. Nu putem și nu vrem: Mai bine îi lăsăm așa cum sînt, că sînt mai ușor de manipulat politic, și facem ceva ca să le cîștigam voturile. Ce? Foarte simplu, ne declarăm împotriva homosexualilor.

Concluzia: Argumentul salvării familiei, folosit în multe țări europene și americane împotriva homosexualității, nu este altceva decît un pretext. De fapt, grupările de extremă dreaptă care se servesc de el nu au interesul să salveze familia. Ele au descoperit homofobia drept capital electoral și nu vor decît să cîștige niște voturi în plus. Asta e tot.

Deunăzi am dat peste chestia asta, și constat că e același lucru cu ce scriam mai demult. Să ne mai dea puțin de gîndit.

Da, contează. Aceasta este povestea schimbării unui punct de vedere.

Discutam deunăzi cu Blegoo. Și ziceam undeva: Mi-e indiferent cum i se spune unui cuplu gay legalizat, principalul e să aibă aceleași drepturi ca un cuplu marital tradițional. Blegoo mi-a adus prompt un exemplu, de altfel foarte pertinent, care mi-a luat ceva timp ca să-l înțeleg. Într-un articol din The Telegraph era vorba de Islanda, în care parteneriatul civil gay avea aceleași drepturi în fața legii ca și un cuplu căsătorit și totuși legea s-a mai schimbat o dată, abolind și diferența de nume. De ce? Blegoo consideră asta o ipocrizie (nici acum n-am înțeles de ce, dacă totuși am înțeles corect la ce se referea acuzația), și mi-a trebuit și mie un timp de gîndire.

Exemplul edificator a venit de la Wannabegay. Care zice: Cînd dau concurs să mă angajez undeva, și îmi trimit CVul acolo, în CV scrie „parteneriat civil”, și gata discriminarea. Adică: Ștampila se pune, ca triunghiul roz purtat la rever, în actele cele mai importante și chestia sare în ochi ca „altceva”. Drepturile egale mai trebuie și aplicate în mod egal, numai așa se ajunge la o reală egalitate a șanselor. O denumire diferită duce, foarte probabil, la diferența de șanse, și asta contravine democrației. Și să nu uităm dreptul la viață privată și inviolabilitatea intimității.

„This house believes that gay marriage should be legal”, scrie The Economist, și același lucru l-am putea scrie și pe bannerul acestui blog. Cu accent pe aspectul formal: Pentru o reală egalitate nu numai în drepturi, dar și în aplicarea acestor drepturi, pentru egalitate în șanse adică, uniunea civilă între parteneri de același sex va trebui numită căsătorie și nu altfel.

Cu mulțumiri lui Blegoo pentru materialul argumentativ care m-a ajutat să-mi clarific punctul de vedere. (Chiar dacă, hihihi, nu asta i-a fost intenția.)

The Economist publică un articol-dezbatere pe care îl considerăm reprezentativ pentru controversa pro/contra căsătoriei homo, și îl recomandăm tuturor. Dezbaterea fiind între timp încheiată, concluzia este „ This house believes that gay marriage should be legal.“

Pe urmă, Blegoo și Pinocchio discută împrăștiat, puțin la Blegoo acasă, puțin pe Jurnalul domnului Inginer. Ne-am gîndit că ar fi bine și potrivit proiectului pinKpong să oferim aici locul pentru discuție.

Discuția a ajuns la momentul în care Pinocchio întreabă:

  • Lobbyul gay cere drepturi egale pentru cuplurile homo; Blegoo susține că cere mai multe drepturi decît cuplurile hetero. Care sînt, atunci, drepturile în plus pe care le cer gayii?
  • Ce înseamna acel „mai“ de la „[gayii] să nu mai facă nimic în public“?

Așteptăm continuarea.

Ca să completăm tabloul homofobiei de import, al Dreptei religioase și al pseudo-științei, iată logica:

Noi [oricine vor fi acei „noi”] nu sîntem homofobi, nuuu, că nu ar fi politic corect. Noi nu avem nimic împotriva homosexualilor. Ba chiar vrem să vă facem o bucurie [vouă, adică homosexualilor]: Uite, homosexualitatea se tratează. Cum, nu vreți să vă tratați? Nici asta nu e nici o problemă, e alegerea voastră. Dar dacă asta ați ales, atunci trebuie să suportați consecințele – adică inclusiv discriminarea.

Sigur că explicațiile sînt simple, pentru cine le vede, dar ele pot fi făcute să fie și complicate. Ca să descurcăm încurcătura, să vedem (1) care sînt explicațiile noastre, (2) care sînt explicațiile date de autorii studiilor originale și (3) cum explică asta Dr. Trayce, cum argumentează mai departe și de ce.

(1) Zice Tapirul, despre bărbați:

faptu’ ca mai multi barbati de la oras aleg sa se casatoreasca cu alti barbati nu arata decat ca la oras e mai usor sa iesi din dulap si sa si vrei sa te casatoresti – nu spune nimic despre procentul real de homosexuali.
 Mediating effect rather than spurious (urban–>mediu mai tolerant si mai anonimizant–>iesire din dulap/casatorie)

Mai bine nu cred că putem spune. Despre femei, explicația pare să fie aceeași, pentru că ieșitul din dulap este și el aceeași. Atît mediul urban cît și educația fac homosexualii de ambe sexe „care este“ să devină mai conștienți de sexualitatea lor și să și-o manifeste ca atare. Asta ce nu înseamnă însă că un heterosexual devine homosexual pentru că locuiește la oraș sau se duce la școală.

În plus, o explicație interesantă, pe care Lauman și colegii lui ar fi putut să o știe in 1994 dacă ar fi citit puțină antropologie: Unii văd sexul ca pe un instrument de dominare, alții ca pe un instrument al plăcerii; primii tind spre homofobie, ceilalți sînt mai degrabă homofili; dar despre asta mai vorbim. Altă explicație: Femeile „simple“ sînt de multe ori mai „supuse“, se conformă poate mai ușor cerințelor mediului social, mai ales dacă mediul este dominant. În plus, sexualitatea feminină este ceva mai difuză. Asta înseamnă că femeile vor accepta probabil mai ușor constrîngerile de mediu, vor rămîne mai ușor „la cratiță“ și „la țară“, găsind eventual în același timp vreo satisfacție sexuală, cine știe în ce formă și cu ce parteneri, dar acolo unde se află, fără să migreze. Drept care efectul oraș vs. sat va fi mai slab și efectul nivelului de educație mai puternic decît la bărbați.

(2) Să observăm încă o dată că studiul danez este rezultatul unei simple analize a registrelor de stare civilă. Dacă ne gîndim că orientarea sexuală și semnificațille ei la nivel individual și comportamental sînt chestiuni de psihologie, putem înțelege că a analiza cauzele homosexualități citind la registrul de stare civilă este ca și cînd am prezice viața unui om citind în stele: Se practică, dar funcționează numai pentru cei care cred. Autorii Frisch și Hviid (2006) recunosc foarte bine limitele studiului propriu, lasă corelațiile să fie ceea ce sînt, adică statistici și nimic mai mult, și se abțin de la speculații.

Lauman et al. (1994, p. 308) oferă două interpretări posibile pentru corelația dintre homosexualitatea bărbaților și mediul urban, din care prima coincide cu explicațiile noastre:

What are the possible mechanisms that could explain the distribution of the various measures of same-gender sexuality by urbanization of place of residence that we observe? One obvious mechanism is migration. People interested in sex with people of their own gender move to more congenial social environments. Large cities are congenial in a number of ways. Large urban centers generally have more diversity and a greater tolerance of diversity, less familiarity among and scrutiny by neighbors, and an increased variety of work and leisure opportunitiesthan smaller cities and towns. …

The migration model for explaining the increased proportions of same-gender sexual practice, interest, and identification among people in larger cities assumes that people discover their own inclinations more or less independently of their environment and then adjust their environment to their „inner nature“. But there is another possibility. Large cities may provide a confenial environment for the develioment and expression of same-gender interest. This is noth the same as saying that homosexuality is a personal, deliberate or conscious choice. But an environment that provides increased opportunities for and fewer negative sanctions against same-gender sexuality may both allow and even elicit expression of same-gender interest and sexual behavior.

… To test these two models empirically is quite difficult.

Rămîne la latitudinea cititorilor să prefere o explicație sau cealaltă, adică să speculeze. Autorii se mulțumesc să spună că e greu de ales – și le dăm dreptate. Este pînă la urmă celebra controversă însușiri înnăscute – însușiri dobîndite (nature vs. nurture) pe care o menționa Tapirul în dialog cu avocatul dreacului ;-)

În ce privește femeile, Lauman et al. ne spun curat că nu au nici o explicație pentru ciudata corelație, și aici ne dau lacrimile.

(3) Dr. Trayce nu prea dă explicații și motive, ceea ce nu e rău deloc, Dr. Trayce doar ignoră (probabil conștient) unele explicații ale altora. Aici, concret, trece sub tăcere explicația migrației (Lauman et al., 1994, p. 308), în schimb o prezintă cu emfază pe cea a elicitației, explicație care nouă ni se pare prea puțin plauzibilă. Dacă ar fi fost cu adevărat imparțială, le-ar fi prezentat pe amîndouă la aceleași dimensiuni.

Dr. Trayce trage în schimb concluzii:

Conclusion:
 All of the aforementioned research studies from four different countries, each utilizing large, countrywide samples, reveal that homosexual behavior is not genetically determined. Rather, the data find that human sexuality is malleable, and environmental experiences and influences can and do shape its expression. Moreover, these findings are supported by decades of anthropological and sociological evidence that reveal that rates of homosexual behavior fluctuate—sometimes greatly—with changes in the social, cultural, and legal climate. The more an environment affirms or encourages same-sex sexuality—whether an urban center or a university campus—the more homosexuality there will be in that setting.

Un prim strat de ceață peste studiile serioase: Eșantioanele sînt într-adevăr mari (în studiul danez este vorba de două milioane de persoane; nu știu care sînt cele patru țări, eu n-am găsit decît două, dar trecem peste), dar mărimea nu le face să dovedească ceea ce nu pot dovedi. Apoi, o evidentă greșeală de logică: Studiile arată cu ce este corelată manifestarea homosexualității, însă nu vorbesc despre cauzele homosexualității. Mai departe, rezultatele studiilor ar putea fi interpretate (speculativ!) cum că mediul social are o influență, ceea ce NU înseamnă, așa cum spun și Tapirul, și Vlad, că influența genetică nu există. Una peste alta, argumentația lui Dr. Trayce nu stă în picioare. Dar nu argumentația corectă pare să fie scopul doamnei, ci altceva:

Social and cultural norms, as well as legal regulations, influence human behavior including sexual behavior. So not surprisingly, as the United States and other Western Countries have become increasingly pro-homosexual—socially, politically, and legally—they have experienced an upward trend in the number of individuals engaging in homosexual behavior. That trend will continue if we move beyond mere tolerance of homosexual behavior (which is appropriate) to formally honoring it by legalizing same-sex marriage.

Cu alte cuvinte, cetățeni, fiți vigilenți și nu votați pentru legalizarea căsătoriei homosexuale. Adică politică de dreapta pe baze pseudo-științifice.

Și mai e ceva: Să nu uităm că doamna în cauză este psihoterapeută. Să vedem și unde și-a publicat unul din articole: pe situl NARTH, National Association for Research & Therapy of Homosexuality, vechea noastră cunoștință. Aici bănuim, pe lîngă evidenta orientare politică de dreaptă creștină, și un motiv material: Dacă mediul este hotărîtor, atunci homosexualitatea se poate trata (susțin dumnealor). Nu știm cît costă tratamentul, dar cînd e vorba de un scop onorabil cum este cel de a aduce oițele rătăcite pe drumul cel bun, nu ne mai uităm la bani.

Ei iaca, exclamă Tapirul cu politețe medeleniană.

Hauliu, strigă Vlad în culorile Dulcei Mahala.

Cele două interjecții au fost provocate de comentarul lui Diligentreader adresat mie personal:

cred ca, daca te-ai elibera de obsesia de a-ti justifica statutul (care doar in ochii tai sau a unor depasiti de vreme e un statut atat de special incat are nevoie de justificare), pe care cei care-ti sunt prieteni nu-ti cer si nici nu au nevoie sa-l justifici, ai fi un om nemaipomenit! get rid of the obsession!

arunca patul lui procust! lasa natura sa fie ce vrea ea, fara justificari si fara sa o fortezi sa intre in tiparele care te-ar face pe tine fericit. traieste in tiparele tale, fara sa incerci sa le impui si altora.
 gandeste-te doar la atat: sunt cu adevarat fericit? vreau ca si copilul pe care il iubesc foarte mult sa traiasca asa cum traiesc eu? gandeste sincer, fara egoism. si pe urma desfiinteaza site-ul asta si traieste fara obsesia ca trebuie sa te justifici.

Și Tapirul, și Vlad citesc de cîțiva ani buni Jurnalul domnului Inginer și, mai recent, pinKpong, drept care știu una și alta. Pentru cititorii mei de dată mai recentă cred că se cer cîteva informații de fond, chiar cu riscul de a părea încă o dată că mă justific.

Justificare, deci: Țara și orașul în care trăiesc (Germania, München) nu debordează de înțelegere și toleranță, se poate oricînd mai mult și mai bine, dar au cel puțin acea doză care nu mai cere justificări. Într-adevăr, prietenii, colegii, vecinii, oamenii de pe stradă nu au nevoie de ele. Cu atît mai puțin familia și copiii. Copiii mei trăiesc o viață cît se poate de heterosexuală (altfel mi-ar fi fost puțin mai greu să devin un bunic atît de incredibil pe cît mă declară Madelin ;-) ) și ideea de a le impune tiparele mele sau chiar și numai de a vrea eu să trăiască ei într-un fel sau altul mi se pare destul de curioasă.

Mai mult decît justificare: Cu totul altfel mi se pare că stau lucrurile in România. E adevărat că acolo unii oameni sînt educați și toleranți, dar asta este o minoritate. În majoritatea cazurilor, doi bărbați care apar împreună pe stradă sau în concediu sînt considerați colegi, prieteni, frați, iar în momentul în care persoana ah atît de tolerantă înțelege care sînt de fapt relațiile reale, se crispează mai mult sau mai puțin politicos, după caz și educație. Majoritatea oamenilor de bine comentează: Nu mă interesează cu cine se culcă X, principalul e să o facă la el acasă și eu să nu aflu nimic. Diligentreader, cu tot respectul: Asta nu e toleranță, asta e ignoranță, în cel mai bun caz intenționată. Tolerant nu poate fie decît cineva care știe și înțelege ce tolerează.

Intoleranță: Îm România au apărut voci foarte penetrante care predică intoleranța. Pe lîngă biserica ortodoxă și dreapta națională, care au cel puțin meritul sincerității, există și dreapta religioasă de import, americană mai exact, cu o voce mascată dar la fel de penetrantă. Asta este regula jocului: Într-o societate democratică și pluralistă există și așa ceva. Vocea la care mă refer, și despre care voi reveni cu explicații, este ascunsă, mascată, în sensul că își construiește argumentația homofobă pe o bază pseudo-științifică și o vinde vopsită ca mare adevăr științific în loc să o lase să fie ceea ce este: dogmă. Sau, vorba Tapirului, ură viscerală pur și simplu. Problema este că se găsește întotdeauna cineva care să creadă. În aceeași societate democratică și pluralistă trebuie să mai existe și o voce contrară, care să țină lucrurile în echilibru.

Prostia omenească? Ce bine ar fi dacă eticheta asta ar fi atît de ușor de pus. Dar așa cum se vede din ultimele articole de pe pinKpong, este nevoie de cunoștințe de specialitate și un minim de cercetare bibliografică pentru a înțelege erorile de logică și pasul foarte discret făcut de la știință la pseudo-știință și intoleranță. Nu cunosc nici o persoană, nici o voce în spațiul cultural românesc care să poată și să vrea să încerce să țină piept fundamentalismului religios homofob demonstrîndu-i caracterul pseudo-științific. Ei bine da, fără falsă modestie, pot și vreau să fac asta. Încă. Și recunosc că mă și distrează din cînd în cînd.

Și poanta cea mai tare este că, pînă la urmă, chestia asta e aproape adevărată. S-o luăm ușurel pe firul apei în sus.

Episodul de marți m-a făcut să descopăr o autoare pe care, dacă aș avea-o în fața mea aș… ei, aș țuca-o pe amîndoi obrajii, așa-i de frumoasă și dășteaptă, și fără îndoială și devreme acasă: Dr. Trayce Hansen, psiholoagă licențiată. (Să sperăm că nu numai la nivel de licență.) Dumneaei scrie în „The Therapist“ – titlul sună a mare jurnal științific, dar nu este nici mai mult nici mai puțin decît „o publicație“ a California Association of Marriage and Familiy Therapists, căci în California există terapii de toate felurile pentru orice. Dumneaei scrie carevasăzică în articolul „Same-sex marriage: Not in the best interest of children“ (mai-iunie 2009). Iată deja al doilea lucru, după căsătorie și familie, care sună cunoscut. Spicuim:

It shouldn’t be surprising that studies find children reared by homosexuals are more likely to engage in homosexual behavior themselves since extensive worldwide research reveals homosexuality is primarily environmentally induced. Specifically, social and/or family factors, as well as permissive environments which affirm homosexuality, play major environmental roles in the development of homosexual behavior. There’s no question that human sexuality is fluid and pliant. Consider ancient Greece and Rome—among many early civilizations—where male homosexuality and bisexuality were nearly ubiquitous. That was not so because most of those men were born with a “gay gene,” rather because sexuality is malleable and socially influenced.

Cum că adică, susține dumneaei gîndindu-se numai și numai la binele copilașilor acestei lumi și ridicînd cu încredere și nevinovăție ochii spre ceruri si camera foto, sexualitatea umană este maleabilă, și, în mod special, homosexualitatea este perfect influențabilă. (Heterosexualitatea nu vrea nimeni s-o influențeze, așa că nu discutăm.)

Asta așa, de introducere. Mai departe citim în articolul „Legalizing same-sex marriage 
will increase prevalence of homosexuality: 
Research provides significant evidence“, by Trayce Hansen, Ph.D.:

An accumulation of research from around the world finds that societies which endorse homosexual behavior increase the prevalence of homosexuality in those societies. The legalization of same-sex marriage—which is being considered by voters in several U.S. states—is the ultimate in societal endorsement and will result in more individuals living a homosexual lifestyle.

Carevasăzică, Dr. Trayce, odată introdusă, trece la subiect: Dacă cetățenii vor fi atît de lipsiți de vigilență încît să accepte legalizarea căsătoriei homo, întreaga lume va deveni o Sodomă sau o Gomoră. Poate că ar fi bine să ne hotarîm.

A Danish research investigation studied two million adults living in Denmark, a country where same-sex marriage has been legal since 1989. This study uncovered a number of specific environmental factors that increase the probability an individual will seek a same-sex rather than an opposite-sex partner for marriage.

Iată dovaada! dovaada! Cercetătorii danezi, în virtutea unei experiențe de 20 de ani, cercetează. Și ce descoperă?

For Danish men, the environmental factors associated with higher rates of homosexual marriage include an urban birthplace […]. Significantly, there was a linear relationship between degree of urbanization of birthplace and whether a man chose homosexual or heterosexual marriage as an adult. In other words, the more urban a man’s birthplace, the more likely he was to marry a man…

Adică, domnii mei, dacă cumva locuiți la oraș, aveți toate șansele să deveniți homosexuali. Viața la țară are, cum arăta și Duiliu Zamfirescu, avantajele ei, nu-i așa. Atins de o bruscă neîncredere, Moș Pinocchio caută articolul original:

Morten Frisch, M. & Hviid, A. (2006). Childhood Family Correlates of Heterosexual and Homosexual Marriages: A National Cohort Study of Two Million Danes. Archives of Sexual Behavior, 35, 533–547.

„Arhivele“, deși în cazul de față „analele“ s-ar fi potrivit mai bine. Surpriza este că acea corelație chiar există. (Asta trecînd peste faptul că „whether a man chose homosexual or heterosexual marriage as an adult“ este o variabilă binară, da/nu, care, matematic, nici nu poate fi în relație lineara cu alte variabile, nici nu întră în domeniul de definiție al corelațiilor statistice. Dar să nu căutăm nod în papură, Dr. Trayce e terapeută și, pasămite, ziaristă, drept care e de înțeles dacă a ales să chiulească la orele de statistică, de altfel obligatorii pentru psihologi.) Probabilitatea (aha) ca un bărbat să manifeste un comportament homosexual este direct proporțională cu mărimea orașului. Mai interesant este prin ce metode s-a ajuns la rezultat: Frisch și Hviid au făcut o analiză a registrelor de stare civilă – deci nu ne vom mira că eșantionul atinge cifra de 2 milioane de persoane. Cu atît mai mare greutatea științifică.

Sub influența aceleiași neîncrederi, Moș Pinocchio caută un al doilea original din studiile citate de Dr. Trayce. De data asta e vorba de o carte, ceea ce, între noi fie vorba, nu înseamnă mare lucru, pentru că într-o carte (spre deosebire de marile jurnale academice cu peer review) autorul poate să scrie și să publice aproape orice cu condiția să plătească editura. Dar să nu fim cîrcotași. O găsim la google books:

Lauman, E.O., Gagnon, J.H., Michael, S. (1994). The social organization of sexuality: Sexual practices in the United States. Chicago: University of Chicago Press.

Un titlul care amintește de un almanah al Academiei Cațavencu. În capitolul „Urbanization of place of residence“ (p. 306), zice:

One of the most striking relations in tables 8.1 and 8.2 is between the level of urbanization of the current residence of respondens and the various measures of same-gender sexuality.

Aha, ne-am convins, chit că e vorba de un procent minuscul al populației, dar relația este într-adevăr lineară. Locuitorii orașelor mari tind să fie homosexuali. No, păi daca trebuie, trebuie.

Dar ce ne facem cu locuitoarele, cu femeile adică?

Despre articolul lui Stacey și Biblarz (2001) s-ar putea scrie tomuri proustiene (ca și despre orice altceva), un singur lucru fie discutat în încheiere.

Across the ideological spectrum, scholars, journalists and activists appear to presume that the normalization of lesbigay sexuality should increase the ranks of children with lesbian and gay parents. In contrast, we blieve that normalization is more likely to reduce the proportion of such children. Most contemporary lesbian and gay parents procreated within heterosexual marriages that many had entered hoping to escape the social and emotional consequences of homofobia. As homosexuality becomes more legitimate, far fewer people with homoerotic desires should feel compelled to enter heterosexual marriages, and thus fewer should become parents in this manner.

On the other hand, with normalization, intentional parenting by self-identified lesbians and gay men should continue to increase, but it is unlikely to do so sufficiently to compensate for the decline on the current ranks of formerly married lesbian and gay parents. Thus, the proportion of lesbian parents may not change much. […] As fewer closeted gay men participate in heterosexual marriages, the ranks of gay fathers should thin. Even if gay men were as eager as lesbians are to become parents, biology alone sharply constraints their ability to do so. Moreover, there is evidence that fewer men of any sexual orientation actually desire children as strongly as do comparable women, and most demographic studies of sexual orientation find a higher incidence of homosexuality among men than women. (p. 165)

Iată celebra tranziție: Cuplul gay oficial, afirmat în societate, pare să fie un soi de jucărie nouă. La început, mulți se reped la ea fără să se gîndească prea mult. Însă nu trece multă vreme și entuziasmul se calmează. Rămîn cei care s-au gîndit serios și pentru care „jucăria“ nu este o simplă jucărie, ci răspunde unei necesități vitale. Așa s-a întîmplat, bunăoară, cu căsătoria gay in Danemarca: Legalizată în 1989, a atins în primii 2-3 ani cote exorbitante – nu că ar fi fost multe în comparație cu căsătoriile hetero, ci în comparație cu aceleași căsătorii homo cinci ani mai tîrziu. (Despre articolul lui Morten Frisch și Anders Hviid (2006) vom mai vorbi.) Probabil că același lucru s-ar întîmpla și cu adopțiile.

Mulți nu percep tranziția ca atare pentru bunul motiv că nu au idee cum arăta lumea înainte. Să începem cu anii 40: Homosexualitatea era o faptă penală, mulți au sfîrșit-o în lagărele de concentrare de ambele părți ale frontului, și nimeni nu și-a făcut probleme, unii nici pînă în ziua de azi. Situația s-a schimbat abia odată cu reconstrucția și relaxarea morală a societății, și mai ales cu revoluția sexuală: Sîntem în jurul anului 1970. Următorii zece ani au fost marcați de experimente și inevitabile excese în toate direcțiile. Drepturile consemnate legal nu existau încă – homosexualitatea încă nici nu ieșise din ilegalitate. În jurul lui 1980, odată cu izbucnirea epidemiei de SIDA, homosexualii încep să fie vînați la fel ca și comuniștii în America anilor 50. În München, Peter Gauweiler (politician conservator și șef al administrației publice în anii 1982-86, deci în era Franz-Josef Strauss, prim-ministru bavarez pentru care scopul a scuzat multe mijloace sub pretextul războiului rece) vorbește despre „subțierea” scenei gay (folosind același cuvînt care se referea în anii 40 la comunitățile evreiești) și cere introducerea testării obligatorii la HIV. Homosexualii din Vestul anilor 80 aveau deja în fața ochilor un ideal concret de libertate, erau însă în același timp dezorientați de schimbări, vînați de politicienii conservatori, terorizați de epidemia de SIDA și obligați să-și vadă prietenii cum mor pe capete de o boală sinistră. Spiritele s-au calmat oarecum abia spre sfîrșitul anilor 90, atunci au început să apară, parțial, și drepturile legale ale homosexualilor. Abia acum se constată că activismul gay a început să se calmeze și scena gay să fie integrată în restul societății. Abia acum, în anul 2010, putem începe să vorbim despre o normalizare viitoare.

Revenind acum la cercetarea de sociologie, să aruncăm o privire la datele articolelor despre care vorbim: Stacey și Biblarz și-au publicat articolul în 2001, deci l-au pregătit, probabil, la sfîrșitul anilor 90, cînd au fost publicate mai toate articolele citate de ei, inclusiv publicațiile Cameronilor, inclusiv Golombok & Tasker (1996). La cel din urmă, este de presupus că studiile au fost conduse în perioada 1990-95; studiile celor două cercetătoare au fost însă de durată mai lungă, în lista bibliografică găsim și un articol publicat în 1983. La ce fel de rezultate ne putem aștepta deci, cînd atît subiecții cît și autorii acelor studii erau subordonați tranziției? Ce fel de concluzii ne permitem să tragem de aici, în mod rezonabil?

Continuăm discuția noastră cu anonimul. Recunosc că o bună bucată de vreme m-a deranjat această anonimitate. M-am obișnuit totuși, căci ce este identitatea pe Internet, what’s in a name, oh Romeo. Iar între timp chiar a început să-mi placă: Anonimul nostru reprezintă un întreg curent de poziție vizavi de homosexuali și homosexualitate; pe măsură ce citesc din publicațiile care se încadrează în acest curent, asemănările de ideologie și de stil îmi devin din ce în ce mai evidente. Într-un asemenea context, un nume concret nu ar face decît să distragă atenția în mod inutil.

Dar să ne întoarcem la articolul nostru, Stacey & Biblarz (2001) și la studiul CDC. Ca în orice publicație științifică, Stacey și Biblarz dedică un spațiu considerabil limitelor cercetării prezentate și posibilelor erori de interpretare. Una din aceste erori, despre care am tot vorbit, este confuzia între simpla corelație statistică și relația cauzală. Iată două exemple:

Problemele copiilor: Homosexualitatea sau divorțul? Anonimul nostru susține sus și tare că este clar ca lumina zilei cum că homosexualitatea părinților este cauza unor probleme ale copiilor cum ar fi un număr mai ridicat de parteneri sexuali în cazul fetelor crescute de lesbiene. Chiar așa să fie? Stacey și Biblarz atrag atenția mai întîi că cercetarea asupra copiilor din familii de homosexuali este de fapt, din lipsa unor date cu valabilitate mai largă, o cercetare a copiilor crescuți de lesbiene. Și mai departe, drept care poate nu la fel de vizibil, atrag atenția că este vorba în marea majoritate a cazurilor despre copii făcuți (sub presiune socială) într-o căsătorie tradițională, după care urmează divorțul și cuplul lesbian în care copilul intră automat. De unde știm, deci, în ce măsură problemele pe care le au copiii într-o asemenea situație se datorează lesbianismului mamelor, și în ce măsură divorțului? Nu ne va contrazice nimeni, nici măcar anonimul, dacă vom susține că o schimbare atît de dură a mediului familiar (precedată adesea de conflicte puternice, chiar violente), cum este un divorț, poate foarte bine să tramuatizeze copiii. Și atunci cum deosebim efectele mediului parental lesbian de efectele divorțului părinților naturali?

HIV: Homosexualitatea sau sistemul de asistență medicală? Tot anonimul aduce drept argument-măciucă statisticile HIV/SIDA. Încă o dată, sîntem perfect de acord că avem aici de a face cu o foarte mare problemă de sănătate la nivel mondial. Dar și cu una de logică a cercetării: În ce măsură este homosexualitatea cauza riscului de HIV? Pe lîngă argumentele pe care le-a tot adus Tapirul (din care vedem că lanțul cauzal de la homosexualitate la HIV este prea lung și prea complex pentru o concluzie atît de simplă), încă un aspect: Din studiul CDC nu aflăm mare lucru despre felul în care au fost culese datele, dar un aspect este clar: Studiul este cuplat cu o campanie de testare a populației la HIV. Aha. Să ne gîndim la calitatea asistenței medicale și la frecvența (redusă a) asigurării de sănătate in Statele Unite – abia Obama și-a propus să facă ordine în chestia asta, care e o problema mare și dureroasă. O consecință a carențelor sistemului de sănătate poate fi și că testul de HIV nu este la îndemîna oricui. Cine se va prezenta atunci mai degrabă la o campanie de testare? Care vor fi clienții cei mai numeroși ai campaniei? Homosexualul mediu care își vede de partener, casă și servici și știe că nu riscă mare lucru? Sau homosexualul pus pe aventură, care bănuiește și se teme că s-ar fi putut infecta? Sau, mai rău, prostituații care-și fac veacul pe strada unde, ce întîmplare, apare laboratorul mobil de testare? În mod clar, aici avem de a face cu un eșantion polarizat. Consecința este că, gîndindu-ne din nou la un model cauzal, confundăm homosexualitatea drept cauză a infecțiilor cu HIV cu condiția socială (asociată cu carențele sistemului de sănătate publică) drept cauză a aceluiași flagel. Nu vreau să spun aici că orientarea sexuală nu are nici un efect, ci că efectul ei poate fi exagerat în limite foarte generoase și, din motive metodice, aceste limite nu pot fi clarificate prea ușor, drept care spațiul liber la dispoziția speculațiilor este la fel de generos.

Deci, încă o dată, iar și iară, în ambele cazuri discutate aici se cere mai multă prudență în interpretarea faptelor.