Entries tagged with “atitudine”.


Onanismul și capcana statistică

Papa Benedict și-a anunțat sosirea la Berlin pentru data de 9 iunie 2011, cînd va vorbi și în fața Bundestagului. Gruparea „Der Papst kommt” („Vine Papa”) protestează împotriva politicii lui sexuale. Ralf König a desenat afișul de mai jos.

Nu e nimic nou că în România grupările de extremă dreaptă își ascund homofobia (ca și cînd nu s-ar vedea) sub pretextul salvării familiei. A fost totuși o noutate pentru mine să constat același lucru în Moldova. Mulți încearcă să demonstreze că acceptanța homosexualității și a homosexualilor nu este un pericol pentru familie. Hai să lăsăm asta pentru moment, și să exersăm punctul de vedere complementar. Cine are de cîștigat din homofobie?

Au trecut deja cîția ani buni de cînd comerțul și politica, două domenii de activitate strîns legate unul de altul, au descoperit comunitatea gay drept grup țintă. Comerțul încearcă (și nu fără succes) să le vîndă tot ce se poate, iar politica încearcă (idem) să cîștige voturi.

Se poate și invers. Comunitatea gay nu s-a format singură. Odată cu ea – și cu vizibilitatea ei crescîndă – s-a format în mod firesc și comunitatea anti-gay (unul din multele exemple fiind mișcarea ex-gay). Este vorba de o categorie de cetățeni (adică de potențiali alegători) cu un nivel de educație sub medie. Carențele de educație duc, se știe, la conservatorism, naționalism, șovinism, homofobie etc. Ce să facem acuma, să le facem noi educația? Nuuuuuuuuu. Nu putem și nu vrem: Mai bine îi lăsăm așa cum sînt, că sînt mai ușor de manipulat politic, și facem ceva ca să le cîștigam voturile. Ce? Foarte simplu, ne declarăm împotriva homosexualilor.

Concluzia: Argumentul salvării familiei, folosit în multe țări europene și americane împotriva homosexualității, nu este altceva decît un pretext. De fapt, grupările de extremă dreaptă care se servesc de el nu au interesul să salveze familia. Ele au descoperit homofobia drept capital electoral și nu vor decît să cîștige niște voturi în plus. Asta e tot.

Sigur că explicațiile sînt simple, pentru cine le vede, dar ele pot fi făcute să fie și complicate. Ca să descurcăm încurcătura, să vedem (1) care sînt explicațiile noastre, (2) care sînt explicațiile date de autorii studiilor originale și (3) cum explică asta Dr. Trayce, cum argumentează mai departe și de ce.

(1) Zice Tapirul, despre bărbați:

faptu’ ca mai multi barbati de la oras aleg sa se casatoreasca cu alti barbati nu arata decat ca la oras e mai usor sa iesi din dulap si sa si vrei sa te casatoresti – nu spune nimic despre procentul real de homosexuali.
 Mediating effect rather than spurious (urban–>mediu mai tolerant si mai anonimizant–>iesire din dulap/casatorie)

Mai bine nu cred că putem spune. Despre femei, explicația pare să fie aceeași, pentru că ieșitul din dulap este și el aceeași. Atît mediul urban cît și educația fac homosexualii de ambe sexe „care este“ să devină mai conștienți de sexualitatea lor și să și-o manifeste ca atare. Asta ce nu înseamnă însă că un heterosexual devine homosexual pentru că locuiește la oraș sau se duce la școală.

În plus, o explicație interesantă, pe care Lauman și colegii lui ar fi putut să o știe in 1994 dacă ar fi citit puțină antropologie: Unii văd sexul ca pe un instrument de dominare, alții ca pe un instrument al plăcerii; primii tind spre homofobie, ceilalți sînt mai degrabă homofili; dar despre asta mai vorbim. Altă explicație: Femeile „simple“ sînt de multe ori mai „supuse“, se conformă poate mai ușor cerințelor mediului social, mai ales dacă mediul este dominant. În plus, sexualitatea feminină este ceva mai difuză. Asta înseamnă că femeile vor accepta probabil mai ușor constrîngerile de mediu, vor rămîne mai ușor „la cratiță“ și „la țară“, găsind eventual în același timp vreo satisfacție sexuală, cine știe în ce formă și cu ce parteneri, dar acolo unde se află, fără să migreze. Drept care efectul oraș vs. sat va fi mai slab și efectul nivelului de educație mai puternic decît la bărbați.

(2) Să observăm încă o dată că studiul danez este rezultatul unei simple analize a registrelor de stare civilă. Dacă ne gîndim că orientarea sexuală și semnificațille ei la nivel individual și comportamental sînt chestiuni de psihologie, putem înțelege că a analiza cauzele homosexualități citind la registrul de stare civilă este ca și cînd am prezice viața unui om citind în stele: Se practică, dar funcționează numai pentru cei care cred. Autorii Frisch și Hviid (2006) recunosc foarte bine limitele studiului propriu, lasă corelațiile să fie ceea ce sînt, adică statistici și nimic mai mult, și se abțin de la speculații.

Lauman et al. (1994, p. 308) oferă două interpretări posibile pentru corelația dintre homosexualitatea bărbaților și mediul urban, din care prima coincide cu explicațiile noastre:

What are the possible mechanisms that could explain the distribution of the various measures of same-gender sexuality by urbanization of place of residence that we observe? One obvious mechanism is migration. People interested in sex with people of their own gender move to more congenial social environments. Large cities are congenial in a number of ways. Large urban centers generally have more diversity and a greater tolerance of diversity, less familiarity among and scrutiny by neighbors, and an increased variety of work and leisure opportunitiesthan smaller cities and towns. …

The migration model for explaining the increased proportions of same-gender sexual practice, interest, and identification among people in larger cities assumes that people discover their own inclinations more or less independently of their environment and then adjust their environment to their „inner nature“. But there is another possibility. Large cities may provide a confenial environment for the develioment and expression of same-gender interest. This is noth the same as saying that homosexuality is a personal, deliberate or conscious choice. But an environment that provides increased opportunities for and fewer negative sanctions against same-gender sexuality may both allow and even elicit expression of same-gender interest and sexual behavior.

… To test these two models empirically is quite difficult.

Rămîne la latitudinea cititorilor să prefere o explicație sau cealaltă, adică să speculeze. Autorii se mulțumesc să spună că e greu de ales – și le dăm dreptate. Este pînă la urmă celebra controversă însușiri înnăscute – însușiri dobîndite (nature vs. nurture) pe care o menționa Tapirul în dialog cu avocatul dreacului ;-)

În ce privește femeile, Lauman et al. ne spun curat că nu au nici o explicație pentru ciudata corelație, și aici ne dau lacrimile.

(3) Dr. Trayce nu prea dă explicații și motive, ceea ce nu e rău deloc, Dr. Trayce doar ignoră (probabil conștient) unele explicații ale altora. Aici, concret, trece sub tăcere explicația migrației (Lauman et al., 1994, p. 308), în schimb o prezintă cu emfază pe cea a elicitației, explicație care nouă ni se pare prea puțin plauzibilă. Dacă ar fi fost cu adevărat imparțială, le-ar fi prezentat pe amîndouă la aceleași dimensiuni.

Dr. Trayce trage în schimb concluzii:

Conclusion:
 All of the aforementioned research studies from four different countries, each utilizing large, countrywide samples, reveal that homosexual behavior is not genetically determined. Rather, the data find that human sexuality is malleable, and environmental experiences and influences can and do shape its expression. Moreover, these findings are supported by decades of anthropological and sociological evidence that reveal that rates of homosexual behavior fluctuate—sometimes greatly—with changes in the social, cultural, and legal climate. The more an environment affirms or encourages same-sex sexuality—whether an urban center or a university campus—the more homosexuality there will be in that setting.

Un prim strat de ceață peste studiile serioase: Eșantioanele sînt într-adevăr mari (în studiul danez este vorba de două milioane de persoane; nu știu care sînt cele patru țări, eu n-am găsit decît două, dar trecem peste), dar mărimea nu le face să dovedească ceea ce nu pot dovedi. Apoi, o evidentă greșeală de logică: Studiile arată cu ce este corelată manifestarea homosexualității, însă nu vorbesc despre cauzele homosexualității. Mai departe, rezultatele studiilor ar putea fi interpretate (speculativ!) cum că mediul social are o influență, ceea ce NU înseamnă, așa cum spun și Tapirul, și Vlad, că influența genetică nu există. Una peste alta, argumentația lui Dr. Trayce nu stă în picioare. Dar nu argumentația corectă pare să fie scopul doamnei, ci altceva:

Social and cultural norms, as well as legal regulations, influence human behavior including sexual behavior. So not surprisingly, as the United States and other Western Countries have become increasingly pro-homosexual—socially, politically, and legally—they have experienced an upward trend in the number of individuals engaging in homosexual behavior. That trend will continue if we move beyond mere tolerance of homosexual behavior (which is appropriate) to formally honoring it by legalizing same-sex marriage.

Cu alte cuvinte, cetățeni, fiți vigilenți și nu votați pentru legalizarea căsătoriei homosexuale. Adică politică de dreapta pe baze pseudo-științifice.

Și mai e ceva: Să nu uităm că doamna în cauză este psihoterapeută. Să vedem și unde și-a publicat unul din articole: pe situl NARTH, National Association for Research & Therapy of Homosexuality, vechea noastră cunoștință. Aici bănuim, pe lîngă evidenta orientare politică de dreaptă creștină, și un motiv material: Dacă mediul este hotărîtor, atunci homosexualitatea se poate trata (susțin dumnealor). Nu știm cît costă tratamentul, dar cînd e vorba de un scop onorabil cum este cel de a aduce oițele rătăcite pe drumul cel bun, nu ne mai uităm la bani.

Relansînd Jurnalul domnului Inginer, i-am făcut o vizită lui Krossfire, care tocmai se amuza pe seama unui site afurisitor de pornografie și deci purificator. Cum tonul mi-a părut cunoscut, am făcut *clic* și m-a izbit asemănarea cu un alt site, pre numele lui homosexualitate.ro, despre care vom mai vorbi. Un alt *clic* mi-a adus în fața ochilor, surpriză, un nume cunoscut. Urmează dialogul:

Moș Pinocchio: L., darling, ce mică e lumea, ăsta e fratele tău, nu?

L. [cam plictisită să găsească numele fratelui ei peste tot]: Aaa, unde? A, da, el e.

Moș Pinocchio: Tu… ai văzut ce-i asta? Mie nu mi-ar face plăcere să-mi apară numele în așa ceva. Oare el știe?

L.: Hai să-l întrebăm. În zece minute avem răspunsul.

A durat chiar mai puțin. Mi-a arătat mailul:

Dragă L., bineînțeles că știu unde mi-e numele. Te rog să nu-i spui nimic, nici dacă sînteți prieteni, nici dacă e foarte drăguț cu tine. Ești îngrozitor de naivă cînd e vorba de așa ceva. Te rog să nu-i spui absolut nimic.

Apoi a durat ceva mai puțin de o oră ca să aflu de la Onkel Google cum stau lucrurile, sau cel puțin să bănuiesc. Există situații în care e preferabil să rămîi naiv. Îngrozitor de naiv.

Discuția de zilele trecute cu vizitatorul nostru (din păcate)(încă) anonim ne-a dat ideea să citim. A citi este întotdeauna o idee excelentă; aici este vorba în mod special de publicații relevante pentru discursul homofob vs. homofil.

Ce ne interesează în mod special? Tot ce are influență directă sau indirectă asupra imaginii, poziției și drepturilor indivizilor și comunității gay. Căutăm deci argumente obiective, bazate pe fapte, și documentate ca atare. Asta înseamnă, în primul rînd, studii și statistici publicate în literatura de specialitate sociologică, psihologică și alte asemenea. Și menționăm aici că discuția despre dreptul la adopțiune al cuplurilor gay este, pentru situl pinKpong, marginală. Scopul principal este disecția (deconstrucția, ca să ne exprimăm în spirit postmodern) argumentației homofobe, chestiune în care sîntem convinși de necesitatea egalității în drepturi. Problema adopțiunii este ceva mai delicată, mai complicată, și în mod corespunzător poziția echipei pinKpong ca și a întregii comunități gay este mai puțin categorică.

Ce nu ne interesează? Simplu: nu ne interesează speculația pură sau bazată pe evidențe îndoielnice. Este, din păcate, inevitabilă, și vom vorbi despre asta doar în măsura în care va trebui să scoatem la lumină concluzii false și argumente greșite sau cel puțin hazardate.

Așteptăm cu interes recomandări pentru materialul de discuție. Pentru început, vom discuta articolul „(How) does the sexual orientation of parents matter?” de Judith Stacey și Timothy Biblarz, din American Sociological Review (2001, 159-183), care merită suficient timp și spațiu. Apoi pe scurt despre statisticile HIV/SIDA și homosexualitate – pe scurt, pentru că materialul disponibil este încă insuficient.

Tratamentul homosexualităţii este o chestiune utopică, fără îndoială. Nu există, practic, exemple de oameni care să-şi fi schimbat cu succes orientarea sexuală. În primul rînd, în cazul bisexualilor, nu se poate pune problema despre aşa ceva, practic nu poţi demonstra nicicînd că un/o bisexual/ă nu mai simte atracţie către persoanele de acelaşi sex, doar fiindcă se afişează cu cele de sex opus. Nimeni nu va şti, cu excepţia persoanelor în cauză, exact cum stau lucrurile. În ceea ce priveşte restul “convertirilor” miraculoase, să fim serioşi! La un moment dat, un super specialist din ăsta american – să-mi fie iertat, nu-mi încarc memoria cu chestiuni inutile – luptător declarat pentru apărarea valorilor creştine, dădea drept exemplu întru susţinerea teoriei sale cu vindecarea cazurile a doi bărbaţi: unul se călugărise, celălalt se căsătorise şi făcuse doi copii. Acum, e inutil să demonstrez că simplul fapt de a te căsători şi a avea copii nu înseamnă că ai şi o viaţă sexuală care să te facă fericit! Dumnezeu ştie că sunt multe cazuri în care împlinirea sexuală nu există într-o căsătorie, fie ea şi între două persoane perfect straight. Cît despre călugărit, păi cum ne demonstrează asta că omul în cauză s-a vindecat de homosexualitate? Abstinenţa sexuală este o opţiune, de acord, dar nu demonstrează decît că a renunţat să se bucure de sex, nu şi că atunci cînd visează că face sex din nou nu o face tot cu un bărbat!

Evident, personal nu cred că suferim de vreo boală, deci nu e nimic de vindecat, decît, poate, implicaţiile psihologice pe care respingerea socială, discriminarea, necesitatea de a trăi o viaţă mai ascunsă etc le determină. Dar asta e cu totul altă poveste şi, în plus, respinşi, discriminaţi sunt şi alţi oameni, pe motive cu totul diferite de orientarea lor sexuală. De fapt, acordarea de drepturi este singura problemă, de aici apare şi retincenţa socială. Iar asta s-a petrecut în diferite etape ale dezvoltării societăţilor umane şi cînd era vorba de alte drepturi, precum votul universal, de exemplu.