Entries tagged with “Bărbați”.


Sigur că explicațiile sînt simple, pentru cine le vede, dar ele pot fi făcute să fie și complicate. Ca să descurcăm încurcătura, să vedem (1) care sînt explicațiile noastre, (2) care sînt explicațiile date de autorii studiilor originale și (3) cum explică asta Dr. Trayce, cum argumentează mai departe și de ce.

(1) Zice Tapirul, despre bărbați:

faptu’ ca mai multi barbati de la oras aleg sa se casatoreasca cu alti barbati nu arata decat ca la oras e mai usor sa iesi din dulap si sa si vrei sa te casatoresti – nu spune nimic despre procentul real de homosexuali.
 Mediating effect rather than spurious (urban–>mediu mai tolerant si mai anonimizant–>iesire din dulap/casatorie)

Mai bine nu cred că putem spune. Despre femei, explicația pare să fie aceeași, pentru că ieșitul din dulap este și el aceeași. Atît mediul urban cît și educația fac homosexualii de ambe sexe „care este“ să devină mai conștienți de sexualitatea lor și să și-o manifeste ca atare. Asta ce nu înseamnă însă că un heterosexual devine homosexual pentru că locuiește la oraș sau se duce la școală.

În plus, o explicație interesantă, pe care Lauman și colegii lui ar fi putut să o știe in 1994 dacă ar fi citit puțină antropologie: Unii văd sexul ca pe un instrument de dominare, alții ca pe un instrument al plăcerii; primii tind spre homofobie, ceilalți sînt mai degrabă homofili; dar despre asta mai vorbim. Altă explicație: Femeile „simple“ sînt de multe ori mai „supuse“, se conformă poate mai ușor cerințelor mediului social, mai ales dacă mediul este dominant. În plus, sexualitatea feminină este ceva mai difuză. Asta înseamnă că femeile vor accepta probabil mai ușor constrîngerile de mediu, vor rămîne mai ușor „la cratiță“ și „la țară“, găsind eventual în același timp vreo satisfacție sexuală, cine știe în ce formă și cu ce parteneri, dar acolo unde se află, fără să migreze. Drept care efectul oraș vs. sat va fi mai slab și efectul nivelului de educație mai puternic decît la bărbați.

(2) Să observăm încă o dată că studiul danez este rezultatul unei simple analize a registrelor de stare civilă. Dacă ne gîndim că orientarea sexuală și semnificațille ei la nivel individual și comportamental sînt chestiuni de psihologie, putem înțelege că a analiza cauzele homosexualități citind la registrul de stare civilă este ca și cînd am prezice viața unui om citind în stele: Se practică, dar funcționează numai pentru cei care cred. Autorii Frisch și Hviid (2006) recunosc foarte bine limitele studiului propriu, lasă corelațiile să fie ceea ce sînt, adică statistici și nimic mai mult, și se abțin de la speculații.

Lauman et al. (1994, p. 308) oferă două interpretări posibile pentru corelația dintre homosexualitatea bărbaților și mediul urban, din care prima coincide cu explicațiile noastre:

What are the possible mechanisms that could explain the distribution of the various measures of same-gender sexuality by urbanization of place of residence that we observe? One obvious mechanism is migration. People interested in sex with people of their own gender move to more congenial social environments. Large cities are congenial in a number of ways. Large urban centers generally have more diversity and a greater tolerance of diversity, less familiarity among and scrutiny by neighbors, and an increased variety of work and leisure opportunitiesthan smaller cities and towns. …

The migration model for explaining the increased proportions of same-gender sexual practice, interest, and identification among people in larger cities assumes that people discover their own inclinations more or less independently of their environment and then adjust their environment to their „inner nature“. But there is another possibility. Large cities may provide a confenial environment for the develioment and expression of same-gender interest. This is noth the same as saying that homosexuality is a personal, deliberate or conscious choice. But an environment that provides increased opportunities for and fewer negative sanctions against same-gender sexuality may both allow and even elicit expression of same-gender interest and sexual behavior.

… To test these two models empirically is quite difficult.

Rămîne la latitudinea cititorilor să prefere o explicație sau cealaltă, adică să speculeze. Autorii se mulțumesc să spună că e greu de ales – și le dăm dreptate. Este pînă la urmă celebra controversă însușiri înnăscute – însușiri dobîndite (nature vs. nurture) pe care o menționa Tapirul în dialog cu avocatul dreacului ;-)

În ce privește femeile, Lauman et al. ne spun curat că nu au nici o explicație pentru ciudata corelație, și aici ne dau lacrimile.

(3) Dr. Trayce nu prea dă explicații și motive, ceea ce nu e rău deloc, Dr. Trayce doar ignoră (probabil conștient) unele explicații ale altora. Aici, concret, trece sub tăcere explicația migrației (Lauman et al., 1994, p. 308), în schimb o prezintă cu emfază pe cea a elicitației, explicație care nouă ni se pare prea puțin plauzibilă. Dacă ar fi fost cu adevărat imparțială, le-ar fi prezentat pe amîndouă la aceleași dimensiuni.

Dr. Trayce trage în schimb concluzii:

Conclusion:
 All of the aforementioned research studies from four different countries, each utilizing large, countrywide samples, reveal that homosexual behavior is not genetically determined. Rather, the data find that human sexuality is malleable, and environmental experiences and influences can and do shape its expression. Moreover, these findings are supported by decades of anthropological and sociological evidence that reveal that rates of homosexual behavior fluctuate—sometimes greatly—with changes in the social, cultural, and legal climate. The more an environment affirms or encourages same-sex sexuality—whether an urban center or a university campus—the more homosexuality there will be in that setting.

Un prim strat de ceață peste studiile serioase: Eșantioanele sînt într-adevăr mari (în studiul danez este vorba de două milioane de persoane; nu știu care sînt cele patru țări, eu n-am găsit decît două, dar trecem peste), dar mărimea nu le face să dovedească ceea ce nu pot dovedi. Apoi, o evidentă greșeală de logică: Studiile arată cu ce este corelată manifestarea homosexualității, însă nu vorbesc despre cauzele homosexualității. Mai departe, rezultatele studiilor ar putea fi interpretate (speculativ!) cum că mediul social are o influență, ceea ce NU înseamnă, așa cum spun și Tapirul, și Vlad, că influența genetică nu există. Una peste alta, argumentația lui Dr. Trayce nu stă în picioare. Dar nu argumentația corectă pare să fie scopul doamnei, ci altceva:

Social and cultural norms, as well as legal regulations, influence human behavior including sexual behavior. So not surprisingly, as the United States and other Western Countries have become increasingly pro-homosexual—socially, politically, and legally—they have experienced an upward trend in the number of individuals engaging in homosexual behavior. That trend will continue if we move beyond mere tolerance of homosexual behavior (which is appropriate) to formally honoring it by legalizing same-sex marriage.

Cu alte cuvinte, cetățeni, fiți vigilenți și nu votați pentru legalizarea căsătoriei homosexuale. Adică politică de dreapta pe baze pseudo-științifice.

Și mai e ceva: Să nu uităm că doamna în cauză este psihoterapeută. Să vedem și unde și-a publicat unul din articole: pe situl NARTH, National Association for Research & Therapy of Homosexuality, vechea noastră cunoștință. Aici bănuim, pe lîngă evidenta orientare politică de dreaptă creștină, și un motiv material: Dacă mediul este hotărîtor, atunci homosexualitatea se poate trata (susțin dumnealor). Nu știm cît costă tratamentul, dar cînd e vorba de un scop onorabil cum este cel de a aduce oițele rătăcite pe drumul cel bun, nu ne mai uităm la bani.

Și poanta cea mai tare este că, pînă la urmă, chestia asta e aproape adevărată. S-o luăm ușurel pe firul apei în sus.

Episodul de marți m-a făcut să descopăr o autoare pe care, dacă aș avea-o în fața mea aș… ei, aș țuca-o pe amîndoi obrajii, așa-i de frumoasă și dășteaptă, și fără îndoială și devreme acasă: Dr. Trayce Hansen, psiholoagă licențiată. (Să sperăm că nu numai la nivel de licență.) Dumneaei scrie în „The Therapist“ – titlul sună a mare jurnal științific, dar nu este nici mai mult nici mai puțin decît „o publicație“ a California Association of Marriage and Familiy Therapists, căci în California există terapii de toate felurile pentru orice. Dumneaei scrie carevasăzică în articolul „Same-sex marriage: Not in the best interest of children“ (mai-iunie 2009). Iată deja al doilea lucru, după căsătorie și familie, care sună cunoscut. Spicuim:

It shouldn’t be surprising that studies find children reared by homosexuals are more likely to engage in homosexual behavior themselves since extensive worldwide research reveals homosexuality is primarily environmentally induced. Specifically, social and/or family factors, as well as permissive environments which affirm homosexuality, play major environmental roles in the development of homosexual behavior. There’s no question that human sexuality is fluid and pliant. Consider ancient Greece and Rome—among many early civilizations—where male homosexuality and bisexuality were nearly ubiquitous. That was not so because most of those men were born with a “gay gene,” rather because sexuality is malleable and socially influenced.

Cum că adică, susține dumneaei gîndindu-se numai și numai la binele copilașilor acestei lumi și ridicînd cu încredere și nevinovăție ochii spre ceruri si camera foto, sexualitatea umană este maleabilă, și, în mod special, homosexualitatea este perfect influențabilă. (Heterosexualitatea nu vrea nimeni s-o influențeze, așa că nu discutăm.)

Asta așa, de introducere. Mai departe citim în articolul „Legalizing same-sex marriage 
will increase prevalence of homosexuality: 
Research provides significant evidence“, by Trayce Hansen, Ph.D.:

An accumulation of research from around the world finds that societies which endorse homosexual behavior increase the prevalence of homosexuality in those societies. The legalization of same-sex marriage—which is being considered by voters in several U.S. states—is the ultimate in societal endorsement and will result in more individuals living a homosexual lifestyle.

Carevasăzică, Dr. Trayce, odată introdusă, trece la subiect: Dacă cetățenii vor fi atît de lipsiți de vigilență încît să accepte legalizarea căsătoriei homo, întreaga lume va deveni o Sodomă sau o Gomoră. Poate că ar fi bine să ne hotarîm.

A Danish research investigation studied two million adults living in Denmark, a country where same-sex marriage has been legal since 1989. This study uncovered a number of specific environmental factors that increase the probability an individual will seek a same-sex rather than an opposite-sex partner for marriage.

Iată dovaada! dovaada! Cercetătorii danezi, în virtutea unei experiențe de 20 de ani, cercetează. Și ce descoperă?

For Danish men, the environmental factors associated with higher rates of homosexual marriage include an urban birthplace […]. Significantly, there was a linear relationship between degree of urbanization of birthplace and whether a man chose homosexual or heterosexual marriage as an adult. In other words, the more urban a man’s birthplace, the more likely he was to marry a man…

Adică, domnii mei, dacă cumva locuiți la oraș, aveți toate șansele să deveniți homosexuali. Viața la țară are, cum arăta și Duiliu Zamfirescu, avantajele ei, nu-i așa. Atins de o bruscă neîncredere, Moș Pinocchio caută articolul original:

Morten Frisch, M. & Hviid, A. (2006). Childhood Family Correlates of Heterosexual and Homosexual Marriages: A National Cohort Study of Two Million Danes. Archives of Sexual Behavior, 35, 533–547.

„Arhivele“, deși în cazul de față „analele“ s-ar fi potrivit mai bine. Surpriza este că acea corelație chiar există. (Asta trecînd peste faptul că „whether a man chose homosexual or heterosexual marriage as an adult“ este o variabilă binară, da/nu, care, matematic, nici nu poate fi în relație lineara cu alte variabile, nici nu întră în domeniul de definiție al corelațiilor statistice. Dar să nu căutăm nod în papură, Dr. Trayce e terapeută și, pasămite, ziaristă, drept care e de înțeles dacă a ales să chiulească la orele de statistică, de altfel obligatorii pentru psihologi.) Probabilitatea (aha) ca un bărbat să manifeste un comportament homosexual este direct proporțională cu mărimea orașului. Mai interesant este prin ce metode s-a ajuns la rezultat: Frisch și Hviid au făcut o analiză a registrelor de stare civilă – deci nu ne vom mira că eșantionul atinge cifra de 2 milioane de persoane. Cu atît mai mare greutatea științifică.

Sub influența aceleiași neîncrederi, Moș Pinocchio caută un al doilea original din studiile citate de Dr. Trayce. De data asta e vorba de o carte, ceea ce, între noi fie vorba, nu înseamnă mare lucru, pentru că într-o carte (spre deosebire de marile jurnale academice cu peer review) autorul poate să scrie și să publice aproape orice cu condiția să plătească editura. Dar să nu fim cîrcotași. O găsim la google books:

Lauman, E.O., Gagnon, J.H., Michael, S. (1994). The social organization of sexuality: Sexual practices in the United States. Chicago: University of Chicago Press.

Un titlul care amintește de un almanah al Academiei Cațavencu. În capitolul „Urbanization of place of residence“ (p. 306), zice:

One of the most striking relations in tables 8.1 and 8.2 is between the level of urbanization of the current residence of respondens and the various measures of same-gender sexuality.

Aha, ne-am convins, chit că e vorba de un procent minuscul al populației, dar relația este într-adevăr lineară. Locuitorii orașelor mari tind să fie homosexuali. No, păi daca trebuie, trebuie.

Dar ce ne facem cu locuitoarele, cu femeile adică?

O fantezie tragică cu variațiuni în stilul lui Vlad Stroescu. Se dedică Tapirului, care a ținut cu spaniolii.

Decorul: Bazinul Olimpic dintr-un mare oraș german. În fundal, muntele Olimpic, înalt de 50 de metri și construit între 1947 și 1958 din moloz de la demolări. Mai departe, Alpii bavarezi în poză kitsch. Costume de cowboy cu camași pepite, pantaloni din piele de antelopă pînă la genunchi și pană de capră neagră la pălărie. În rolul lui Jack Twist, Moș Pinocchio, căruia i-a plăcut întotdeauna să se prezinte drept victimă a exceselor fotbalistice. În rolul lui Enis del Mar, Domnu’ Inginer, obosit de navetă. Și cu Colombina, ca întotdeauna, în rolul Nevestei Înțelepte.

Prolog 1: Jack pleacă de la birou și încearcă să se urce în metrou. Mase de fani tineri cu sticle de bere, deja alcoolizați, debordînd de entuziasm. Mulți trîmbițează din vuvuzele, cîțiva mai leneși dau drumul la megafoane cu înregistrare digitală. Transpirația curge. Prin ochelarii de distanță ușor aburiți, fanii intrați la grămadă arată ireal de clar. Prolog 2: Jack răsuflă ușurat urcînd scările. Liniște suspectă. Jack merge pe drumul de bicicletă. La intersecția cu cîteva străzi mai mari, semaforul e roșu, dar nu trece nici o mașină. Jack se uită nedumerit și merge mai departe. În fine, își leagă bicicleta la intrarea bazinului Olimpic și intră.

Scena 1: O oră și jumătate mai tîrziu (data de 7.7.2010 și ora sînt arătate cu insistență, ori de cîte ori există vreun pretext), Jack iese vizibil obosit dar foarte mulțumit de la bazin și începe să-și dezlege bicicleta. Pe lîngă el trec hoardele de fani în cea mai desăvîrșită liniște. Unul singur cîntă la vuvuzelă marșul funebru din sonata în si bemol minor de Chopin. Cîțiva fani își dezleagă și ei bicicletele alături de Jack. Tăcerea devine penibilă.

Jack [jovial, pe ton de conversație englezească]: Ei, și care a fost scorul?

Fanii îi aruncă priviri crunte.

Scena 2, în weekend: Enis, îndurerat.

Nevasta Înțeleaptă [ton amar à la Olga Tudorache]: …și cînd a dat să se urce pe bicicletă, a văzut că era pe jantă. Și-a scos din rucsac pompa… [înnăbușindu-și un hohot de plîns] Știi, avea întotdeauna o pompă la el. [Enis își imaginează gestul, Nevasta își suflă nasul cu putere.] Și atunci a explodat cauciucul, l-a lovit în nas, și pînă cînd a ajuns salvarea la el printre hoardele de fani de la public viewing, a murit înecat în propriul lui sînge.

Secvențe mitraliate de flashback: Jack se străduiește să nu rîdă, dar fără succes. Fanii îi aruncă priviri și mai crunte. Jack se tăvălește pe jos, rîzînd în hohote. Cîțiva fani furioși se îndreaptă spre el. Hoarde de fani în prim-plan. Înregistrarea istorică, veche și hîrîită, cu prezentatorul de radio neamț din anii 50 zbierînd scos din minți peste un stadion în delir: Gol!!! Gol!!! Gol!!! Gol!!! Goooooool!!! Jack zăcînd pe asfalt, lîngă biciclete, cu fața plină de ketchup. Alături, cauciucul negru și o dîră lichidă roșie lîngă umărul lui Jack în tricou galben.

Final: Enis, în fața dulapului deschis. Pe ușă atîrnă tricoul galben, slipul și ochelarii de înot cu dioptrii ai lui Jack. Un bilet de întrare cu vedere spre muntele Olimpic și bazinul de înot, prins într-o piuneză.

Enis [murmură cu lacrimi în ochi, atingînd cu degetul biletul de intrare]: Trăim într-o Europă democratică, nu-i pasă nimănui cu ce echipă ții… atîta timp cît nu află nimeni… și nu deranjezi pe nimeni… dar de cîte ori să-ți spun, Jack… sănătatea… riscurile… [cu voce stinsă]: Oh Jack, îți jur…

Distribuția, în formatul Jurnalului American de Sociologie.

– Trenul era plin de băieți tineri și frumoși, povesti Moș Pinocchio cu o voce dulce și nevinovată, care nu prevestea nimic bun. Ce păcat că nu mai mergem azi la Erfurt, ne-am întîlni precis cu ei acolo. Leni Riefenstahl și-ar linge degetele: Înalți, bine făcuți, blonzi, ochi albaștri…

Diotima protestă cu toată energia ei de fostă profesoară. Mai mult decît atît, de fostă dirigintă. Superlativ absolut: de fostă profesoară și dirigintă a lui Moș Pinocchio. E mult de’atunci, dar unele lucruri pur și simplu nu se schimbă cu timpul.

Motivul protestului nu era atît subtextul erotic, cît prezența lui Jackie O., gazda Diotimei, o încîntatoare doamnă cultă, educată, rafinată și fără îndoială milionară, judecînd după apartamentul somptuos dintr-o vilă istorică de la Weimar, printre ai căror proprietari și musafiri obișnuiți se numărase cîndva și grupul Bauhaus. Desigur că același gust rafinat fusese cauza conflictului aproape armat dintre Jackie O. și vecina bavareză care tinuse neapărat să-și expună piticii de grădină în grădină, unde altundeva. Argumentul disonanței stilistice nu avusese efect, și nu ne vom mira, căci la urma urmei fiecare Șosea Ștefan cel Mare trebuie să aibă o mamă, și orice oraș trebuie să aibă o Șosea Ștefan cel Mare. Pînă și Weimar, hélas.

– Unul mai frumos ca altul, își continuă Moș Pinocchio netulburat romanțul. Părul blond și foarte, foarte scurt, ochii albaștri, un contrast ah foarte chic cu hainele negre și ghetele de parașutist. Unii din ei aveau și steaguri. Nu, n-am văzut ce scria pe ele, că erau făcute sul, dar văd cu ochii minții inițialele N, P și D. Probabil că o se le vedem și diseară la televizor. Indignarea moralizatoare a Diotimei se transformă în îngrijorare maternă. Cum, nu știai că se întîlnesc în fiecare an de 1 Mai și la Erfurt?

Ceva mai tîrziu, urcîndu-se în tramvai, Moș Pinocchio remarcă gestul bărbatului din fața lui, între două vîrste, decent îmbrăcat, care, trecînd pe lîngă coșul minuscul de gunoi de lîngă ușă, extrase o sticlă goală de bere și o băgă în buzunar.

– Orișicît, comentă domnu’ Inginer sec, sînt opt cenți garanție.

Moș Pinocchio s-ar fi întîlnit cu Marx la bucătărie, în căutarea cafelei, și ar fi jucat rolul oglinzii, privindu-l în ochi cu nemulțumire simetrică: Că iar s-a făcut luni dimineața, și iar tre’ să ne sculăm la ora asta imposibilă, șase și jumătate.

Pentru că Moș Pinocchio și-a petrecut weekendul la domnu’ Inginer, să-l ajute la mutat. Care mutat nu a servit reîntregirii familiei (cuvînt-cheie cîndva foarte la modă în jumătatea estică și democrată, dar vorba Aanonimului: Auschwitz, ce vremuri!). Scopul a fost schimbatul garçonierei de tranziție (plătită răbdător de firmă) pe un apartament corespunzător la poziție: manager, deh. (Scopul implicit fiind ca șefu’ ăl mare să nu mai bată șaua: Ei, și cum mai merge? Ai reușit să-ți găsești un apartament?)

Un mare și binecunoscut tablou o înfățișează pe Madame de Recamier stînd rezemată într-un cot pe canapeaua ce-i poartă numele. Un alt tablou, de o decadență despre care tare am vrea să cunoaștem părerea lui Marx dar ne temem că e prea tîrziu pentru asta, o înfățișează pe aceeași Madame de Recamier (presupunem) pe aceeași sofa, în același cot, dar după un număr oarecare de ani. Cum se pot schimba lucrurile, e ceva teribil, filosofă Moș Pinocchio împingînd de numita canapea în sus pe scările înguste. Varianta decadentă a tabloului era desigur o compensație, și nu dintre cele mai amabile.

Pe lîngă reprezentarea domnului Inginer împreună cu Moș Pinocchio întinși amîndoi într-un cot pe canapeaua Madame de Recamier după modelul efigiilor lui Marx și Engels, sau al muncitorului întinzînd ciocanul prin secera țărăncii, o altă compensație, mai primitivă și mai binevoitoare căci mai la începutul procesului, era imaginea șoferului de camion butch: Moș Pinocchio cocoțat la volan, cu burdihan impunător, scuipînd pe fereastră chiștocul de țigare fără filtru și învîrtind de volan cu aerul că în fața lui nu mișcă nimeni pe autostradă. Cine mișcă nu mai mișcă, heh. Pentru completarea clișeului, cîntînd YMCA și comentînd cu domnu’ Inginer întrebarea lui Marx: care dintre cei șase era cu adevărat gay, ca simplu cetățean? Desigur că șoferul de camion lipsește dintre ei, dar merge la nevoie și combinația de muncitor pe șantier încrucișat cu biker mustăcios în haine de piele neagră. La urma urmei, oftă Moș Pinocchio ușurat cum trecea pe sub restaurantul de la fostul punct de frontieră și intra în Estul sălbatic, dacă dau chix cu cariera științifică, pot oricînd să ma reprofilez pe condus camionu’.

Toate astea și încă mult mai multe i le-ar fi spus Moș Pinocchio lui Marx verde’n față, dimineața la cafea. Dar Marx își dormea încă somnul dulce după ce privise în miez de noapte cu ochii holbați și înghesuit într-un colț de fotoliu la „North by Northwest”. Vai adorabil, spusese Moșul ajuns în sfîrșit acasă cu ultimul tren, vazîndu-l și admirînd simetria simbolică: Madame de Recamier transportată eficient în Est, în timp ce Marx își rodea unghiile la filmul lui Hitchcock, la München, în fața televizorului.

…sînt șosetele negre care trebuie împerechiate după spălat: nu știi niciodată care a cui e, enunță moș Pinocchio cu o privire drăgăstoasă, și domnu’ Inginer îi dădu dreptate.

Lenin se ridică de la masă cu conștiință de sine și demnitate orientale, îndreptîndu-se către bucătărie ca să se ocupe de sosul de vanilie. Domnului Inginer i se scurseră ochii într-acolo, iar Moș Pinocchio nu se lăsă nici el mai prejos, cît era el de moș. Ea rămase la masă, jucîndu-și în continuare rolul de gazdă fermecătoare. Aruncă în urma lui Lenin o privire languroasă, cum numai basmaua și feregeaua pot să producă în evoluția speciei umane (era același gest cu care îl însoțea cînd el se ducea la ore precise să se roage pe covoraș), își aranjă mîinile pe fața de masă una peste alta și spuse zîmbind:

– Acum că sîntem între noi, femeile…

Domnu’ Inginer chicoti mulțumit, pentru că era unul din bancurile lui preferate. Moș Pinocchio rîse și el pe vocea a doua.

– …cînd v-ați dat voi seama că vă plac bărbații?

Vocabularul culinar comun sarma-baclava-ciulama fusese doar un antreu, imam baiîldî un mizilic, sosul de vanilie un pretext. Moș Pinocchio recită răspunsurile cuvenite, domnu’ Inginer nu pierdu ocazia să spună că „de cînd m-a așezat mama pe suzetă”, Moș Pinocchio se abținu să-și dea ochii peste cap, și seara decurse într-o armonie perfectă. Sosul de vanilie al lui Lenin fu un deliciu.

Mulțumind, domnu’ Inginer și cu Moș Pinocchio trecură pragul, își încălțară papucii de casă, trecură pragul următor, făcură cu mîna și închiseră ușa.

– Nu știu dacă ai observat, spuse Moș Pinocchio oarecum ușurat, dar la așa o’ntrebare m-am înroșit la față.

De fapt, nu atît întrebarea era problema, cît persoana care o pusese.

– Sigur că am observat, răspunse domnu’ Inginer și-i făcu cu ochiul.

– E o poveste tare tristă, spuse bărbatul cel firav încovoindu-se și mai tare, încît intră aproape cu nasul în halba de bere de pe masă.

– Ba de loc, răspunse bărbatul cel solid privind în tavan, e o poveste veselă pentru că se termină bine, îmi place. Dar spune-mi, ce s-a întîmplat pînă la urmă cu mama vitregă a Cenușeresei?

– Ei vezi, reluă bărbatul cel firav, asta e partea tristă a poveștii: cu mama vitregă a Cenușeresei m-am însurat eu. Și la aceste cuvinte apăru în spatele lui un bust strivitor de matroană.

Personajele sînt umbre pe un geam de saloon în Far West și ne aflăm, ați ghicit, într-un desen animat de Walter Lantz. Cam așa ar fi putut începe și povestea de față: Dar spune-mi, ce s-a mai întîmplat cu Mama Șoselei Ștefan cel Mare? Fiți fără grijă, Madelin, vvritz, Ioana Dark, Vlad, Aaaanonim, lume și popor, nu m-am însurat cu Mama Șoselei. Nici cu Șoseaua însăși, nici cu altcineva. Sînt același din totdeauna, Pinocchio, The Gay Divorcee, poate doar un pic mai moș între timp.

În trei cuvinte ca reclama la ciocolata Postăvaru, am cîștigat procesul. Jumătate de an mai tîrziu, trecînd în revistă cele petrecute, mă gîndesc că apropitarul nostru era ca bărbatul cel firav din poveste deși, fizic, nu era nicidecum așa. Iar matroana avea desigur obișnuița de-o viață să strivească bărbații cu formele ei opulente deși, fizic, era suficient de departe de imaginea compresorului pe șenile. Tăvălugul îi strivea pe cei care binevoiau să se lase striviți, și asta tot dintr-o obișnuință de viață. Exact aici nu i-a ieșit socoteala: Bărbații gay nu se lasă călcați cu tăvălugul, în orice caz nu de o femeie. Dacă sînt gay și dacă au facut-o vreodată, au învățat între timp să se apere. Acel tăvălug funcționează pe principiul (formulat de un bărbat îngrozitor de sexy) că bunul Dumnezeu ne-a dat cu generozitate creier și penis, dar vai, prea puțin sînge ca să le folosim pe amîndouă odată.

Între noi fie vorba, Mama Șoselei ar fi putut să aibă chiar mai mult succes decît și-ar fi închipuit vreodată, și asta dacă ar fi lăsat Șoseaua la o parte (cu imobilele ei cu tot) și ar fi fost doar Mamă. Dar se pare că degetul cel mare de la picior era într-adevăr mult prea mare pentru pantoful de cleștar.