Entries tagged with “Comingout”.


Moș Pinocchio este departe de a fi ceea ce se cheamă „in the closet“. L-a costat prea multă muncă – în primul rînd cu el însuși – să treacă peste prejudecăți, jene, și alte mofturi, ca să mai binevoiească acum să accepte vreun compromis. Și totuși. Japonia nu e Germania.

La întrebarea lui nerostită, Spartacus (ediția 2002/2003, găsită printr-un fund de bibliotecă) zice:

Homosexual acts are not illegal [in Japan] and also not mentioned in the law. […] The influence of the gay movement outside Japan has accounted for the emmergence in the 90’s of the Lesbian and Gay Parade , the LesBiGay March in Sapporo, as well as the International Lesbian and Gay Film and Video Festival. […] The older generation in Japan continues to be intolerant of gays. Coming out is difficult because of the pressure to get married imposed by the family and society. Many gays are therefore forced to follow a double life style.

Hm. Pe gayromeo, vreo 20 de tipi din zonă, majoritatea japonezi. Unul – cu are britanic, presupuse Moș Pinocchio, dar mai tîrziu tare avea să se mire, căci nici vorbă de așa ceva – zise: Better play stright. All the gays I know here are in the closet.

Re-hmm. Va urma.

Am rămas dator cu sfîrșitul unei povești nefericite și Mihaela mi-a adus aminte de asta.

Să-i spunem Sebastian. Sebastian era de cîțiva ani cu Robert, dar era și căsătorit – despărțit, fără să fie divorțat, și soția lui nu știa că el trăiește împreuna cu un bărbat. La înmormîntare a venit consulul american (pentru că Sebastian lucra la consulat) și a prezentat oficial condoleanțe atît soției cît și partenerului. Formalitățile nu a fost o plăcere pentru nimeni, dar lucrurile au fost mai puțin dificile pentru că soția lui Sebastian a cooperat cu Robert.

Îndraznesc să cred că dacă acceptanța asta s-ar fi făcut simțită mai devreme, Sebastian nu ar mai fi ajuns la sinucidere. Mai devreme – vreau să spun nu acum un an, doi, trei, ci acum douăzeci de ani.

Brideshead Revisited

Sigur că explicațiile sînt simple, pentru cine le vede, dar ele pot fi făcute să fie și complicate. Ca să descurcăm încurcătura, să vedem (1) care sînt explicațiile noastre, (2) care sînt explicațiile date de autorii studiilor originale și (3) cum explică asta Dr. Trayce, cum argumentează mai departe și de ce.

(1) Zice Tapirul, despre bărbați:

faptu’ ca mai multi barbati de la oras aleg sa se casatoreasca cu alti barbati nu arata decat ca la oras e mai usor sa iesi din dulap si sa si vrei sa te casatoresti – nu spune nimic despre procentul real de homosexuali.
 Mediating effect rather than spurious (urban–>mediu mai tolerant si mai anonimizant–>iesire din dulap/casatorie)

Mai bine nu cred că putem spune. Despre femei, explicația pare să fie aceeași, pentru că ieșitul din dulap este și el aceeași. Atît mediul urban cît și educația fac homosexualii de ambe sexe „care este“ să devină mai conștienți de sexualitatea lor și să și-o manifeste ca atare. Asta ce nu înseamnă însă că un heterosexual devine homosexual pentru că locuiește la oraș sau se duce la școală.

În plus, o explicație interesantă, pe care Lauman și colegii lui ar fi putut să o știe in 1994 dacă ar fi citit puțină antropologie: Unii văd sexul ca pe un instrument de dominare, alții ca pe un instrument al plăcerii; primii tind spre homofobie, ceilalți sînt mai degrabă homofili; dar despre asta mai vorbim. Altă explicație: Femeile „simple“ sînt de multe ori mai „supuse“, se conformă poate mai ușor cerințelor mediului social, mai ales dacă mediul este dominant. În plus, sexualitatea feminină este ceva mai difuză. Asta înseamnă că femeile vor accepta probabil mai ușor constrîngerile de mediu, vor rămîne mai ușor „la cratiță“ și „la țară“, găsind eventual în același timp vreo satisfacție sexuală, cine știe în ce formă și cu ce parteneri, dar acolo unde se află, fără să migreze. Drept care efectul oraș vs. sat va fi mai slab și efectul nivelului de educație mai puternic decît la bărbați.

(2) Să observăm încă o dată că studiul danez este rezultatul unei simple analize a registrelor de stare civilă. Dacă ne gîndim că orientarea sexuală și semnificațille ei la nivel individual și comportamental sînt chestiuni de psihologie, putem înțelege că a analiza cauzele homosexualități citind la registrul de stare civilă este ca și cînd am prezice viața unui om citind în stele: Se practică, dar funcționează numai pentru cei care cred. Autorii Frisch și Hviid (2006) recunosc foarte bine limitele studiului propriu, lasă corelațiile să fie ceea ce sînt, adică statistici și nimic mai mult, și se abțin de la speculații.

Lauman et al. (1994, p. 308) oferă două interpretări posibile pentru corelația dintre homosexualitatea bărbaților și mediul urban, din care prima coincide cu explicațiile noastre:

What are the possible mechanisms that could explain the distribution of the various measures of same-gender sexuality by urbanization of place of residence that we observe? One obvious mechanism is migration. People interested in sex with people of their own gender move to more congenial social environments. Large cities are congenial in a number of ways. Large urban centers generally have more diversity and a greater tolerance of diversity, less familiarity among and scrutiny by neighbors, and an increased variety of work and leisure opportunitiesthan smaller cities and towns. …

The migration model for explaining the increased proportions of same-gender sexual practice, interest, and identification among people in larger cities assumes that people discover their own inclinations more or less independently of their environment and then adjust their environment to their „inner nature“. But there is another possibility. Large cities may provide a confenial environment for the develioment and expression of same-gender interest. This is noth the same as saying that homosexuality is a personal, deliberate or conscious choice. But an environment that provides increased opportunities for and fewer negative sanctions against same-gender sexuality may both allow and even elicit expression of same-gender interest and sexual behavior.

… To test these two models empirically is quite difficult.

Rămîne la latitudinea cititorilor să prefere o explicație sau cealaltă, adică să speculeze. Autorii se mulțumesc să spună că e greu de ales – și le dăm dreptate. Este pînă la urmă celebra controversă însușiri înnăscute – însușiri dobîndite (nature vs. nurture) pe care o menționa Tapirul în dialog cu avocatul dreacului ;-)

În ce privește femeile, Lauman et al. ne spun curat că nu au nici o explicație pentru ciudata corelație, și aici ne dau lacrimile.

(3) Dr. Trayce nu prea dă explicații și motive, ceea ce nu e rău deloc, Dr. Trayce doar ignoră (probabil conștient) unele explicații ale altora. Aici, concret, trece sub tăcere explicația migrației (Lauman et al., 1994, p. 308), în schimb o prezintă cu emfază pe cea a elicitației, explicație care nouă ni se pare prea puțin plauzibilă. Dacă ar fi fost cu adevărat imparțială, le-ar fi prezentat pe amîndouă la aceleași dimensiuni.

Dr. Trayce trage în schimb concluzii:

Conclusion:
 All of the aforementioned research studies from four different countries, each utilizing large, countrywide samples, reveal that homosexual behavior is not genetically determined. Rather, the data find that human sexuality is malleable, and environmental experiences and influences can and do shape its expression. Moreover, these findings are supported by decades of anthropological and sociological evidence that reveal that rates of homosexual behavior fluctuate—sometimes greatly—with changes in the social, cultural, and legal climate. The more an environment affirms or encourages same-sex sexuality—whether an urban center or a university campus—the more homosexuality there will be in that setting.

Un prim strat de ceață peste studiile serioase: Eșantioanele sînt într-adevăr mari (în studiul danez este vorba de două milioane de persoane; nu știu care sînt cele patru țări, eu n-am găsit decît două, dar trecem peste), dar mărimea nu le face să dovedească ceea ce nu pot dovedi. Apoi, o evidentă greșeală de logică: Studiile arată cu ce este corelată manifestarea homosexualității, însă nu vorbesc despre cauzele homosexualității. Mai departe, rezultatele studiilor ar putea fi interpretate (speculativ!) cum că mediul social are o influență, ceea ce NU înseamnă, așa cum spun și Tapirul, și Vlad, că influența genetică nu există. Una peste alta, argumentația lui Dr. Trayce nu stă în picioare. Dar nu argumentația corectă pare să fie scopul doamnei, ci altceva:

Social and cultural norms, as well as legal regulations, influence human behavior including sexual behavior. So not surprisingly, as the United States and other Western Countries have become increasingly pro-homosexual—socially, politically, and legally—they have experienced an upward trend in the number of individuals engaging in homosexual behavior. That trend will continue if we move beyond mere tolerance of homosexual behavior (which is appropriate) to formally honoring it by legalizing same-sex marriage.

Cu alte cuvinte, cetățeni, fiți vigilenți și nu votați pentru legalizarea căsătoriei homosexuale. Adică politică de dreapta pe baze pseudo-științifice.

Și mai e ceva: Să nu uităm că doamna în cauză este psihoterapeută. Să vedem și unde și-a publicat unul din articole: pe situl NARTH, National Association for Research & Therapy of Homosexuality, vechea noastră cunoștință. Aici bănuim, pe lîngă evidenta orientare politică de dreaptă creștină, și un motiv material: Dacă mediul este hotărîtor, atunci homosexualitatea se poate trata (susțin dumnealor). Nu știm cît costă tratamentul, dar cînd e vorba de un scop onorabil cum este cel de a aduce oițele rătăcite pe drumul cel bun, nu ne mai uităm la bani.

Fiindcă tot zicem că e un meci de pink pong, m-am gandit că prima mea experienţă în materie poate fi numită aşa, pasă. Fiindcă am lansat mingea şi am aşteptat să văd ce se întîmplă. Azi i-am spus unei prietene adevărul despre orientarea mea sexuală, despre viaţa mea din acest moment. Şi a fost uluitor. Adică faptul că ea a reacţionat bine, mult mai bine decît mă aşteptam, e una, dar starea pe care am căpătat-o eu e… indescriptibilă. A fost atît de simplu şi totuşi atît de greu, ca un plonjon în bazin, de la trambulina cea mare, dar fără să ai siguranţa că în bazin este apă. Şi dacă mă întrebaţi cum s-a întîmplat, cum am decis să-i spun adevărul, răspunsul e simplu: sincer, nu prea ştiu :)… Ştiu doar că m-a întrebat cum sunt eu, sufleteşte, fiindcă ştia că am trecut, anul din urmă, printr-o perioadă dificilă, şi atunci, pur şi simplu, am simţit că nu pot s-o mint. Că trebuie să-i spun că sunt fericită, că mi-am găsit iubirea vieţii mele, că totul e bine cu mine. Şi am făcut-o. Măcar azi, m-am simţit curajoasă. Şi tare e un sentiment plăcut:)!

Lenin se ridică de la masă cu conștiință de sine și demnitate orientale, îndreptîndu-se către bucătărie ca să se ocupe de sosul de vanilie. Domnului Inginer i se scurseră ochii într-acolo, iar Moș Pinocchio nu se lăsă nici el mai prejos, cît era el de moș. Ea rămase la masă, jucîndu-și în continuare rolul de gazdă fermecătoare. Aruncă în urma lui Lenin o privire languroasă, cum numai basmaua și feregeaua pot să producă în evoluția speciei umane (era același gest cu care îl însoțea cînd el se ducea la ore precise să se roage pe covoraș), își aranjă mîinile pe fața de masă una peste alta și spuse zîmbind:

– Acum că sîntem între noi, femeile…

Domnu’ Inginer chicoti mulțumit, pentru că era unul din bancurile lui preferate. Moș Pinocchio rîse și el pe vocea a doua.

– …cînd v-ați dat voi seama că vă plac bărbații?

Vocabularul culinar comun sarma-baclava-ciulama fusese doar un antreu, imam baiîldî un mizilic, sosul de vanilie un pretext. Moș Pinocchio recită răspunsurile cuvenite, domnu’ Inginer nu pierdu ocazia să spună că „de cînd m-a așezat mama pe suzetă”, Moș Pinocchio se abținu să-și dea ochii peste cap, și seara decurse într-o armonie perfectă. Sosul de vanilie al lui Lenin fu un deliciu.

Mulțumind, domnu’ Inginer și cu Moș Pinocchio trecură pragul, își încălțară papucii de casă, trecură pragul următor, făcură cu mîna și închiseră ușa.

– Nu știu dacă ai observat, spuse Moș Pinocchio oarecum ușurat, dar la așa o’ntrebare m-am înroșit la față.

De fapt, nu atît întrebarea era problema, cît persoana care o pusese.

– Sigur că am observat, răspunse domnu’ Inginer și-i făcu cu ochiul.

Revenind plini de elan după sărbători, urăm tuturor un an nou cu sănătate, inspirație și cît mai multă dreptate în toate privințele. Și vă propunem primul meci de pinKpong pe anul acesta.

Citiți deci discuția reprodusă mai jos dintre Pinocchio și Iulia (pentru înțelegerea deplină a contextului citiți și articolul inițial al Împricinatului) și spuneți ce părere aveți. În mod special: Ce anume din toată discuția credeți că este semnificativ pentru problematica drepturilor gay? Și, ca să ne amintim de scopul inițial al blogului de față, ce credeți că este semnificativ (fie în sens pozitiv, fie negativ) pentru un tînăr gay care nu a ajuns încă la comingout și care urmărește o astfel de discuție? Și cum ar reacționa tînărul nostru ipotetic?

# Pinocchio on 13 Jun 2009 at 4:22 am

Cind se gaseste o teorie verificata stiintific despre cum orientarea sexuala a parintilor o influenteaza pe a copiilor, as vrea sa o aflu si eu. Pina atunci, cit as fi eu de gay, copiii mei ramin hetero, drept care in curind o sa fiu si bunic, na.
[…]

# iulia on 13 Jun 2009 at 5:27 am

“Cind se gaseste o teorie verificata stiintific despre cum orientarea sexuala a parintilor o influenteaza pe a copiilor, as vrea sa o aflu si eu…..”

pai nu doar teoriile stiintifice, ci intreaga experienta a omenirii arata ca parintii influenteaza nu numai orientarea sexuala, ci intreaga viata a copiilor. crestem dupa modele. ca modelul poate fi unul negativ, e adevarat, si ca putem reactiona la el prin respingere, e iar adevarat. lucrurile nu sunt atat de simple, adica un copil nu este imitatia fidela a parintilor, influentele se leaga intr-un joc subtil. sigur e ca parintii isi programeaza copiii prin tot ce sunt si fac ei.

dar depinde foarte tare de tot mediul in care e crescut copilul. o familie fericita de homosexuali care cresc rezonabil un copil, in timp ce familia heterosexuala din vecini isi terorizeaza copilul, il poate face pe cel cu parinti homosexuali sa cresca in ideea ca modelul lor e cel bun. asa cum respingerea si oprobiul celor din jur,glumele colegilor, etc, il pot face pe acelasi copil sa-si doreasca sa traiasca intr-o familie normala.
dar revenind la orientarea sexuala a parintilor, ea categoric determina comportamentul (si) sexual al copilului. si o spun atat de multi specialisti, incat nici macar nu pot face o selectie acum. ar fi, poate, interesant de citit cartea lui jeffrey satinover pe acest subiect.

cat despre copiii proprii…. interesant e de auzit ce a spus mama de-a lungul vremii…..pentru ca au o mama.

# v on 13 Jun 2009 at 5:54 am

“sigur e ca parintii isi programeaza copiii prin tot ce sunt si fac ei.”

daca ar fi asa de simplu, n-ar exista nici un homosexual din parinti heterosexuali. si, in general, nici conflicte majore intre ‘programarea’ parentala si ‘rezultat’.

“orientarea sexuala a parintilor, ea categoric determina comportamentul (si) sexual al copilului. si o spun atat de multi specialisti, incat nici macar nu pot face o selectie acum.”

de asemenea exista destui specialisti care afirma contrariul. (o cautare pe net le poate scoate la lumina si pe primele, si pe celelalte.)

# Pinocchio on 13 Jun 2009 at 9:29 am

Iulia, n-am inteles prea bine ce te astepti tu sa le fi spus fosta mea sotie copiilor nostri comuni. Esti draguta sa explici?

Mai departe, n-am sa repet argumentele lui v, cu care sint intru totul de acord, dar as vrea sa fac citeva observatii asupra argumentatiei tale.

In primul rind, argumentul “intreaga experienta a omenirii arata ca…” nu demonstreaza nimic: Intreaga experienta a omenirii arata de sute de ani ca Pamintul e plat. A venit cindva momentul in care tehnica a fost suficient de avansata si de raspindita, abia atunci contrariul a fost vizibil pentru toata lumea. (Si sa nu credem ca inainte ca numita tehnica sa se raspindeasca nu ar fi existat oameni care vedeau peste marginea farfuriei.)

Apoi, “o spun atat de multi specialisti, incat nici macar nu pot face o selectie acum” este un aruncator de ceata. Cu asta poti sa demonstrezi orice fara a demonstra cu adevarat. Cum spune v: Exista destui specialisti care sustin contrariul. Care e concluzia finala?

In fine, ca sa ating si continutul, despre Jeffrey Satinover observ ca a scris bestsellers de genul “Feathers of the Skylark: Compulsion, Sin and Our Need for a Messiah” (1996), “Cracking the Bible Code” (1998) sau “The Quantum Brain: The Search for Freedom and the Next Generation of Man” (2002). Din cite stiu eu, titlurile de lucrari stiintifice suna putin altfel.

Pot sa-ti citez si eu lucrari ale caror autori sustin ca homosexualitatea se vindeca — sau, ca sa ma exprim in termenii lui Satinover, ca este un moft. Exista si metode de vindecare a homosexualitatii. Stii cum arata acele metode?

Una peste alta, nu-mi ramine decit sa repet: Cind se gaseste o teorie verificata stiintific despre cum orientarea sexuala a parintilor o influenteaza pe a copiilor, as vrea sa o aflu si eu.

# iulia on 13 Jun 2009 at 12:24 pm

“Jeffrey Burke Satinover (Sept 4, 1947) is an American psychiatrist, psychoanalyst, and physicist. He is well-known for books on a number of controversial topics in physics and neuroscience, and on religion, but especially for his writing and public-policy efforts relating to homosexuality, same-sex marriage and the ex-gay movement. Copies of his best-selling 1996 Homosexuality and the Politics of Truth were distributed to all bishops attending the 1998 Lambeth Anglican Communion Conference and his work is widely-used and cited, and equally-widely criticized, as one of the main modern sources supporting the view that homosexuality is a changeable, non-innate condition, though not a matter of choice. He is an adjunct professor of science and mathematics at The King’s College, New York City.” ( wikipedia)

# v on 13 Jun 2009 at 12:37 pm

deci, intr-adevar… debordeaza de stiinta.

# Pinocchio on 13 Jun 2009 at 1:05 pm

Exact, si asta in nenumarate domenii: psihiatrie, fizica, religie, matematica, si, hehe, stiinte in general. Ma intreb doar cum se face ca un asemenea savant de renume mondial, ajuns la 62 de ani este numai “adjunct professor” la colegiu.

Lasind gluma la o parte, polarizarea crestina e clara: “The King’s College is a Christian liberal arts college located in the Empire State Building in New York City.” Sa salvam familia si alte asemenea lozinci de import USA.

# iulia on 13 Jun 2009 at 1:36 pm

imi pare rau, ati citit trunchiat si partinitor 
daca senatul american apeleaza pentru a decide asupra legilor americane la un oarecare, ok, aveti dreptate in privinta lui satinover.

http://www.narth.com/docs/senatecommittee.html

a-propos, nu am nimic cu homosexualii, atata timp cat isi vad de placerile lor in intimitatea lor. dar sa lase copiii in pace si sa nu incerce sa convinga pe nimeni ca o familie e altceva decat mama, tata si copiii lor. cand sunt atatea zeci de mii de pagini despre consecintele divortului asupra copiilor, cum mai stam sa discutam de copii cu 2 tati si nicio mama? e o dovada de egoism monstruos sa vrei sa-ti legitimezi o relatie sexuala prin copii. pe care daca in adancurile constiintei nu ai simti-o impotriva naturii, nu ai vrea cu tot dinadinsul sa o legitimezi.de altfel, exact asta se intampla. homosexualii nechinuiti de sentimente nemarturisite de culpabilitate nu se gandesc o clipa sa adopte copii, chiar daca, in cazuri extreme, ar putea creste unul cu decenta.

daca un lup poate in conditii exceptionale sa creasca un pui de om, nu inseamna ca trebuie sa legiferam familiile de lupi care cresc copii.

nimeni nu ar avea nimic cu homosexualii daca ar fi toti discreti( cum suntem majoritatea in privinta vietii intime) si nu ar fi absurzi in dorinta de a li se recunoaste ” normalitatea”. slava domnului, nu toti. cunosc cativa homosexuali pentru care am tot respectul. si sunt toti de acord cu mine. copiii trebuie sa creasca in familie cu mama si tata, cei din care s-a nascut copilul.

cand natura va ajunge la un asa nivel de evolutie incat din doi barbati se va naste un copil, atunci de-abia va ajunge si familia de homosexuali naturala. logica naturii e intotdeauna cea corecta.

# v on 13 Jun 2009 at 1:48 pm

iulia, sint genuri de afirmatii care intr-o discutie bazata pe logica si argumente n-ar trebui sa apara. iti dau un exemplu, daca-mi permiti:
“homosexualii nechinuiti de sentimente nemarturisite de culpabilitate nu se gandesc o clipa sa adopte copii, chiar daca, in cazuri extreme, ar putea creste unul cu decenta”

n-as vrea sa contabilizez din cite motive este lipsita de logica, argumente si chiar de o anume calitate pe care nu vreau s-o numesc direct aceasta fraza. si nu e singura.
 :-((

# v on 13 Jun 2009 at 1:52 pm

(satinover a fost consultat in calitate de reprezentant narth, nu in calitate de… altceva.)

# Pinocchio on 13 Jun 2009 at 2:31 pm 
“nimeni nu ar avea nimic cu homosexualii daca ar fi toti discreti( cum suntem majoritatea in privinta vietii intime)”

Apropo, tocmai am fost la o plimbare prin cartier. Din directia opusa veneau un tip si o tipa la vreo 25 de ani tinindu-se de mina, iar tipul umbla cu o erectie perfect vizibila in pantaloni. Exista si varianta in care erectia nu e vizibila, dar cei doi se saruta in vazul lumii. Sau se mingiie, sau, sau, sau. Chestii cit se poate de frecvente, le vedem peste tot. Asta este discretia in privinta vietii intime? Sau deranjeaza numai sexul persoanelor implicate, Iulia?

# iulia on 14 Jun 2009 at 1:35 am

nu pot sa-ti raspund la “deranjeaza?’, ci la ce ma deranjeaza pe mine. nimic din ceea ce nu ma priveste, nu ma deranjeaza.

eu vorbeam de copii, si atat. pentru ca ei nu se pot apara singuri, trebuie sa o facem noi, toti.
chiar nu ma intereseaza ce fac adultii, de orice sex or fi ei. daca nu-mi plac, ma uit in alta parte.
am vazut ca nu ai priceput deloc ce spuneam eu. eu tot timpul am vorbit doar de copii si implicatiile cresterii lor de catre un cuplu de homosexuali. atat. restul nu ma intereseaza, deci nu are cum sa ma deranjeze.

# Pinocchio on 14 Jun 2009 at 4:07 am

Iulia, si eu vorbeam de copii. Si sustin in continuare ca daca ar avea probleme, asta nu ar fi din cauza ca parintii sint de acelasi sex, ci pentru ca societatea nu a invatat sa fie toleranta. Lucru valabil in primul rind in Romania.

Iar problema *mea* in discutia asta a fost calitatea argumentatiei tale. Argumentatie imprastiata in toate directiile, confuza, bazata pe o logica indoielnica si mai ales pe informatii si pareri tendentioase. Daca generalizarea mea este corecta si intr-adevar multa lume gindeste asa in Romania, atunci unul din efecte este ca unor oameni li se refuza niste drepturi civile pentru ca factorii de decizie (din care fac parte, intr-un sistem democratic, tot cetatenii majori) gindesc asa. Sinistru! […]

# iulia on 14 Jun 2009 at 6:57 am

@pinocchio “Iar problema *mea* in discutia asta a fost calitatea argumentatiei tale. Argumentatie imprastiata in toate directiile, confuza, bazata pe o logica indoielnica si mai ales pe informatii si pareri tendentioase. ”

mie mi-a fost usor jena sa raspund la ” aratati-mi o teorie stiintifica…’…asa cum gandeam. ca ma intrebam daca ai fost absent chiar la toate orele de psihologie.

vad ca altora nu le e jena sa jigneasca si sa emita judecati de valoare. una e sa-ti spui parerea, alta e sa dai cu pietre.

vezi tu, pinocchio, sau cum te-o fi chemand, te-ai cam descalificat singur. nimeni nu intra in polemica in astfel de conditii. asa ca ma retrag.

dea domnul sa iti gasesti linistea. numai cine nu e in echilibru cu el insusi poate sa jigneasca. nu in ceilalti trebuie tu sa privesti. e clar ca in tine e abisul. vorbele aruncate in altii nu te vor vindeca.
exista homosexuali echilibrati, pentru care optiunea sexuala e doar atat, o optiune sexuala. si acestia nu deranjeaza pe nimeni( in afara nebunilor din tabara ailalta, bineinteles).

si exista cei care au ajuns acolo dintr-o greseala, pe care nu o recunosc tot restul vietii( cei cu culpabilitatea nemarturisita). cei agresivi si sonori sunt din ultima categorie. si periculosi. pentru ca tot ce fac nu are ca scop decat justificarea propriei greseli. si nu au scrupule. eu cred, dupa cum reactionezi mata, ca undeva in subconstient ai o problema cu optiunea sexuala. ca altfel ai tacea si ti-ai vedea de treaba linistit.
de altfel, daca ai si copii, e cam clar care e situatia. natura e, totusi, implacabila. nu cred ca vreun partener sexual poate suplini dragostea si respectul copiilor.

nu in noi trebuie sa dai cu pietre, pentru ca vorbim de dreptul copiilor sa creasca intr-o familie normala.

# Pinocchio on 14 Jun 2009 at 9:44 am

Amin.

Nu ştiu în ce măsură povestea mea este relevantă, dar poate experienţele mele, aşa cum au fost ele, vor ajuta pe cineva.

În copilărie şi adolescenţă nu am realizat niciodată că mi-ar plăcea fetele. Privind în urmă, îmi dau seama că semne erau, doar că, petrecându-se aceste fapte într-o epocă în care informaţia era puţină, n-am avut, atunci, posibilitatea să le conştientizez importanţa. Evitam compania fetelor, mă jucam aproape numai cu băieţii, jocuri sportive, dure chiar, încercările părinţilor mei de a mă îmbrăca în rochiţe, duminica, la plimbare, se lăsau cu urlete şi o fetiţă frumoasă şi blondă ca un înger, dar încruntată şi călcând stângaci în pantofii de lac :). În fine, anii au trecut, adolescentă, am avut o perioadă de rockeriţă turbată, care a trecut şi asta, mi-am pierdut virginitatea cu un bărbat mai mare, dar care nu prea avea habar ce face, după care m-am îndrăgostit de un altul, care însă era el virgin. Nu vreau să intru în amănunte, cert este că, deşi profund îndrăgostită de bărbaţii din viaţa mea, sexual vorbind nu am fost niciodată complet satisfăcută. Şi, un timp, nici măcar nu am ştiut de ce.

Declicul s-a produs când aveam 19 ani. Atunci m-am îndrăgostit de ea. Era fragilă sufleteşte, deşi, altfel, un om extrem de hotărât, ambiţios, care îşi dorea o carieră strălucitoare (pe care o şi are acum) şi muncea enorm pentru asta. Pe ea o frământau întrebări vizavi de sexualitatea ei, eu eram o persoană dezinhibată şi puţin cam trăznită, am zis că am s-o ajut să şi le clarifice :) Rezultatul a fost, probabil, clarificator pentru ea, dar pentru mine, atunci şi mai ales mai târziu, a fost devastator. Când am atins-o prima dată, am ştiut. Am înţeles tot ce-mi lipsise până atunci, toate nemulţumirile inexplicabile, toate neîmplinirile. Şi am iubit-o. Cu tot sufletul. Situaţia era însă dificilă, homosexualitatea era incriminată de Codul penal, cât despre opinia publică, nu are rost să mai comentez… La un moment dat, ea a ales să se căsătorească, apoi a plecat din ţară. Trei ani am suferit ca un câine bătut: nu îmi mai doream să iubesc pe nimeni, nu mai voiam nimic, decât linişte. A fost cumplit. Sincer, la momentul respectiv, nu ştiu dacă aş fi fost capabilă să iubesc o altă femeie. Şi atunci am crezut că e mai bine să încerc să iubesc din nou un bărbat, să pot avea un copil, o viaţă tihnită. M-am îndrăgostit de viitorul meu soţ, m-am căsătorit apoi. L-am iubit, am încercat să fiu o soţie cât mai bună, parţial am şi reuşit, cred eu, cu toate că acolo, undeva adânc în mine, era mereu prezent sentimentul că nu sunt întreagă, că, de fapt, nu sunt eu. Motivul pentru care am rupt căsnicia nu a fost însă acesta, ci modul în care el m-a dezamăgit. Nu are legătură cu nimeni altcineva decât cu noi doi, aşa că nu am să insist.

Pe iubita mea actuală, persoana pe care o consider, fără nicio urmă de îndoială, iubirea vieţii mele, am cunoscut-o printr-o întâmplare fericită. Oricât ar părea de straniu, m-am îndrăgostit de ea fără s-o fi văzut faţă în faţă niciodată. Când ne-am întâlnit efectiv, o iubeam deja. Când ne-am îmbrăţişat prima dată, a fost ca şi când ar fi avut loc o explozie solară :). Iar restul, cum se zice, e istorie. Sunt fericită, pentru prima dată în viaţa mea sunt completă, mă simt împlinită. Dacă-mi doresc un coming out? Sincer, nu ştiu. Acum, cu siguranţă nu. Ne e bine aşa cum suntem, deocamdată. Ne-am dori să ne putem căsători, ne-am dori să putem înfia sau naşte un copil (printr-o fertilizare in vitro). Din păcate, cel puţin în România, asta nu este posibil. Şi nu ştiu, sincer, cu ce ne-ar ajuta să fim out, în aceste condiţii, dacă dorinţele cele mai mari tot nu ni le-am putea îndeplini. E posibil să greşesc, nu contest asta. Dar, pe de altă parte, am luptat suficient cu mine însămi ca să-mi găsesc echilibrul, nu mă simt încă pregătită să lupt şi cu lumea întreagă ca să-mi apăr iubirea.

Pinocchio m-a invitat să scriu, o fac deci, de dragul dumnealui și al domniilor voastre, ceilalți autori care cu onor colaborează la nașterea, creșterea și înmulțirea subiectelor de pe acest blog.
Fiindca eu nu mi-am făcut coming out-ul, mi s-ar părea cel puțin ciudat, la limita ipocriziei poate, să mă apuc să comentez pe marginea acestui subiect. Dar m-am gândit, pe post de subiect care să mă introducă în lumea pinKpong, că poate v-ar plăcea și o discuție despre coming in:). Sau mai bine zis staying in. Adică despre oamenii care, ca și mine, au ales să nu-și facă coming out-ul. Îi înțelegem, îi respectăm, îi blamăm?

Personal, nu consider că viața mea ar fi mai bună în acest moment dacă aș face pasul afară din dulap. Din motive foarte diverse, de la profesia mea, la cea a iubitei mele, dar mai ales fiindcă nu simt că asta mi-ar îmbunătăți viața într-o țară unde, cu doar 13 ani în urmă, era încă ilegal să fii gay, chiar și la tine în dormitor. Este o opțiune personală, nu spun că e cea ideală, dealtfel, îi admir și îi respect pe oamenii care au rupt toate legăturile cu vechea lor viață, pentru a spune lumii cine sunt cu adevărat. Și totuși, mă întreb uneori, nu cumva ne ocupăm poate prea mult de sentimentele celor care sunt out, uitându-le pe acelea, de multe ori extrem de contradictorii, ale celor care optează să rămână în umbră?

Povestea se încheie lipsită de orice suspense. Lînga Budapesta, autostrada blocată, 30 de grade, soare nemilos. Moș Pinocchio avea să facă insolație stînd în mașină și să petreacă ziua urmatoare lipsit de chef și interes, pe covorul din sufragerie. Mai prompt, Tàmas făcu la fața locului un cîrcel la picior de la pedala de accelerație. Sau poate de frînă? Își pierdu răbdarea ca un elefant, întoarse de volan și debarcă într-o parcare de megamagazin internațional.

– Tare’aș vrea sa fie Jozsi aici, zise Tàmas coborînd.

Moș Pinocchio emise o monosilabă depășită de situație.

– Păi da, explică Tàmas, n-ai idee ce masaj grozav știe să facă la picioare.

Și avea să vie și ziua în care vine Jozsi.

Jozsi, cel care nu înțelesese de ce. Între timp avea să fi înțeles oarecum, dar asta e altă poveste. Iar acea înțelegere avea să fie bulversată de înțelegerea din povestea de față. Dar hei, poveste, poveste, că ‘nainte mult mai este…

În timp ce Thomas lenevea la soare pe vreunul din dealurile maramureșene, Jozsi venea cu autostopul ca în filmele americane. Am împrumutat cu de la mine putere mașina și l-am ridicat de la șosea, apoi am bătut drumuri de țară prin cimitire vesele și biserici țuguiate. Seara la masă. Horinca fu bună, iar engleza lui Thomas și germana lui Jozsi o porniră amîndouă la vale ca după o glaciațiune expirată și se întîlniră pe valea Izei. Hei, mi-am zis, aici se pregătește ceva…

Jozsi mă întrebase, iar eu îi spusesem că nu știu (ceea ce, postmodern vorbind, nu înseamnă mare lucru). Dacă i-aș fi zis că bărbații, sau că femeile, lucrurile ar fi fost lămurite într-un sens sau în celălalt. Dar dacă nu se știe, no, păi atunci să aflăm. Hei be-bop baby, fiindcă la noapte vei fi a mea, hei be-bop, iar stelele se vor reflecta, refracta…

Am pretextat oboseala împerecheată cu horinca și m-am cocoțat în dormitor. O vreme am tras cu urechea la chicotelile care veneau de jos pe două voci, pe urma m-am dat bătut, am aprins lumina și am hălăduit o vreme în căutarea Timpului pierdut. Intrarea lui Thomas furtunoasă în scenă m-a readus apoi la luna august a anului curent.

Thomas (vexat): Domle Jozsi ăsta, aproape că a sărit pe mine.

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas (explicativ): Îți spun eu, mi-a făcut avansuri.

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas (supralicitant): Sexuale!

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas (confirmativ): Ba chiar așa.

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas (sardonic-ordinar): Domle, cînd cineva încearcă să-ți bage limba în gură, n-o să-mi spui tu mie că asta e o neînțelegere.

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas (depășit): …

Eu am emis o monosilabă uimită, făcînd pe niznaiul.

Thomas începu să rîdă cu poftă și observă că monosilaba mea uimită este trademark Pinocchio. Mai spuse că n-o să mai vorbească despre asta niciodată, apoi se întinse sub pilotă cu savoare sonoră și stinse veioza. Răsuflarea mea ușurată fu fără zgomot. Cînd eram fecior la mama, hei ce ploaie și ce vînt…