Entries tagged with “Din comunitate”.


...care merită ascultată:

http://youtu.be/A8JsRx2lois

O știre care pare să fi trecut neobservată: În landul german Hessen (al cărui oraș reprezentativ este Frankfurt/Main), Comitetul pentru Drept și Integrare al Parlamentului (Rechts- und Integrationsausschuss des Hessischen Landtags) a votat în unanimitate pentru reabilitarea victimelor paragrafului 175, fosta lege germană care incrimina homosexualitatea.

Cum scriam mai demult, acest paragraf a fost adoptat în 1872 și întărit cu pedepse mai drastice în 1935. În Germania Democrată, s-a revenit la forma inițială în 1950; la sfîrșitul anilor 50 s-a renunțat la pedepsirea relațiilor homosexuale între adulți, iar în 1988 paragraful a fost desființat în totalitate. În Germania Federală, paragraful 175 a rămas timp de două decenii la forma de pe timpul lui Hitler; a fost reformat în 1969 și 1973, formă în care erau pedepsite relațiile homosexuale cu băieți sub 18 ani și cu fete sub 14 ani. Abia în 1994 a fost desființat paragraful 175 în totalitate pe teritoriul german reunificat. Numărul victimelor acestei legi se apreciază la 140.000.

Parlamentul landului Hessen „își cere iertare pentru urmărirea penală a cetățenilor homosexuali, care au fost afectați în demnitatea lor umană, în posibilitățile lor de realizare și în condițiile lor de viață”. Această declarație se dorește a fi un impuls pentru continuarea procesului la nivel federal.

 

Traducere de Pinocchio N. Collodi după o știre de la http://www.blu.fm, completată cu informații din Wikipedia

Moș Pinocchio este departe de a fi ceea ce se cheamă „in the closet“. L-a costat prea multă muncă – în primul rînd cu el însuși – să treacă peste prejudecăți, jene, și alte mofturi, ca să mai binevoiească acum să accepte vreun compromis. Și totuși. Japonia nu e Germania.

La întrebarea lui nerostită, Spartacus (ediția 2002/2003, găsită printr-un fund de bibliotecă) zice:

Homosexual acts are not illegal [in Japan] and also not mentioned in the law. […] The influence of the gay movement outside Japan has accounted for the emmergence in the 90’s of the Lesbian and Gay Parade , the LesBiGay March in Sapporo, as well as the International Lesbian and Gay Film and Video Festival. […] The older generation in Japan continues to be intolerant of gays. Coming out is difficult because of the pressure to get married imposed by the family and society. Many gays are therefore forced to follow a double life style.

Hm. Pe gayromeo, vreo 20 de tipi din zonă, majoritatea japonezi. Unul – cu are britanic, presupuse Moș Pinocchio, dar mai tîrziu tare avea să se mire, căci nici vorbă de așa ceva – zise: Better play stright. All the gays I know here are in the closet.

Re-hmm. Va urma.

Pentru că wordpressul pe care lucrăm nu permite includerea filmelor (un regat pentru o soluție!), am pus “Scandalul” aici:
http://pinocchiomuc.blogspot.com/2011/11/very-british-sex-scandal.html

GayFest 2011

Simplu: Aplicăm principiul de nediscriminare și în interiorul comunității. Dacă gayii și lesbienele trebuie reprezentați în egală măsură la paradă, atunci schimbăm numele parăzii din doi în doi ani din „Christopher Street Day” în „Christina Street Day”. Că strada cu pricina nu se chema așa, asta nu contează. „Emancipatele dreacu’”, comentează cineva. Ziarele din München jubilează cu litere de’o șchioapă.

Nu e nimic nou că în România grupările de extremă dreaptă își ascund homofobia (ca și cînd nu s-ar vedea) sub pretextul salvării familiei. A fost totuși o noutate pentru mine să constat același lucru în Moldova. Mulți încearcă să demonstreze că acceptanța homosexualității și a homosexualilor nu este un pericol pentru familie. Hai să lăsăm asta pentru moment, și să exersăm punctul de vedere complementar. Cine are de cîștigat din homofobie?

Au trecut deja cîția ani buni de cînd comerțul și politica, două domenii de activitate strîns legate unul de altul, au descoperit comunitatea gay drept grup țintă. Comerțul încearcă (și nu fără succes) să le vîndă tot ce se poate, iar politica încearcă (idem) să cîștige voturi.

Se poate și invers. Comunitatea gay nu s-a format singură. Odată cu ea – și cu vizibilitatea ei crescîndă – s-a format în mod firesc și comunitatea anti-gay (unul din multele exemple fiind mișcarea ex-gay). Este vorba de o categorie de cetățeni (adică de potențiali alegători) cu un nivel de educație sub medie. Carențele de educație duc, se știe, la conservatorism, naționalism, șovinism, homofobie etc. Ce să facem acuma, să le facem noi educația? Nuuuuuuuuu. Nu putem și nu vrem: Mai bine îi lăsăm așa cum sînt, că sînt mai ușor de manipulat politic, și facem ceva ca să le cîștigam voturile. Ce? Foarte simplu, ne declarăm împotriva homosexualilor.

Concluzia: Argumentul salvării familiei, folosit în multe țări europene și americane împotriva homosexualității, nu este altceva decît un pretext. De fapt, grupările de extremă dreaptă care se servesc de el nu au interesul să salveze familia. Ele au descoperit homofobia drept capital electoral și nu vor decît să cîștige niște voturi în plus. Asta e tot.

Am rămas dator cu sfîrșitul unei povești nefericite și Mihaela mi-a adus aminte de asta.

Să-i spunem Sebastian. Sebastian era de cîțiva ani cu Robert, dar era și căsătorit – despărțit, fără să fie divorțat, și soția lui nu știa că el trăiește împreuna cu un bărbat. La înmormîntare a venit consulul american (pentru că Sebastian lucra la consulat) și a prezentat oficial condoleanțe atît soției cît și partenerului. Formalitățile nu a fost o plăcere pentru nimeni, dar lucrurile au fost mai puțin dificile pentru că soția lui Sebastian a cooperat cu Robert.

Îndraznesc să cred că dacă acceptanța asta s-ar fi făcut simțită mai devreme, Sebastian nu ar mai fi ajuns la sinucidere. Mai devreme – vreau să spun nu acum un an, doi, trei, ci acum douăzeci de ani.

Brideshead Revisited

The Economist publică un articol-dezbatere pe care îl considerăm reprezentativ pentru controversa pro/contra căsătoriei homo, și îl recomandăm tuturor. Dezbaterea fiind între timp încheiată, concluzia este „ This house believes that gay marriage should be legal.“

Pe urmă, Blegoo și Pinocchio discută împrăștiat, puțin la Blegoo acasă, puțin pe Jurnalul domnului Inginer. Ne-am gîndit că ar fi bine și potrivit proiectului pinKpong să oferim aici locul pentru discuție.

Discuția a ajuns la momentul în care Pinocchio întreabă:

  • Lobbyul gay cere drepturi egale pentru cuplurile homo; Blegoo susține că cere mai multe drepturi decît cuplurile hetero. Care sînt, atunci, drepturile în plus pe care le cer gayii?
  • Ce înseamna acel „mai“ de la „[gayii] să nu mai facă nimic în public“?

Așteptăm continuarea.

Despre articolul lui Stacey și Biblarz (2001) s-ar putea scrie tomuri proustiene (ca și despre orice altceva), un singur lucru fie discutat în încheiere.

Across the ideological spectrum, scholars, journalists and activists appear to presume that the normalization of lesbigay sexuality should increase the ranks of children with lesbian and gay parents. In contrast, we blieve that normalization is more likely to reduce the proportion of such children. Most contemporary lesbian and gay parents procreated within heterosexual marriages that many had entered hoping to escape the social and emotional consequences of homofobia. As homosexuality becomes more legitimate, far fewer people with homoerotic desires should feel compelled to enter heterosexual marriages, and thus fewer should become parents in this manner.

On the other hand, with normalization, intentional parenting by self-identified lesbians and gay men should continue to increase, but it is unlikely to do so sufficiently to compensate for the decline on the current ranks of formerly married lesbian and gay parents. Thus, the proportion of lesbian parents may not change much. […] As fewer closeted gay men participate in heterosexual marriages, the ranks of gay fathers should thin. Even if gay men were as eager as lesbians are to become parents, biology alone sharply constraints their ability to do so. Moreover, there is evidence that fewer men of any sexual orientation actually desire children as strongly as do comparable women, and most demographic studies of sexual orientation find a higher incidence of homosexuality among men than women. (p. 165)

Iată celebra tranziție: Cuplul gay oficial, afirmat în societate, pare să fie un soi de jucărie nouă. La început, mulți se reped la ea fără să se gîndească prea mult. Însă nu trece multă vreme și entuziasmul se calmează. Rămîn cei care s-au gîndit serios și pentru care „jucăria“ nu este o simplă jucărie, ci răspunde unei necesități vitale. Așa s-a întîmplat, bunăoară, cu căsătoria gay in Danemarca: Legalizată în 1989, a atins în primii 2-3 ani cote exorbitante – nu că ar fi fost multe în comparație cu căsătoriile hetero, ci în comparație cu aceleași căsătorii homo cinci ani mai tîrziu. (Despre articolul lui Morten Frisch și Anders Hviid (2006) vom mai vorbi.) Probabil că același lucru s-ar întîmpla și cu adopțiile.

Mulți nu percep tranziția ca atare pentru bunul motiv că nu au idee cum arăta lumea înainte. Să începem cu anii 40: Homosexualitatea era o faptă penală, mulți au sfîrșit-o în lagărele de concentrare de ambele părți ale frontului, și nimeni nu și-a făcut probleme, unii nici pînă în ziua de azi. Situația s-a schimbat abia odată cu reconstrucția și relaxarea morală a societății, și mai ales cu revoluția sexuală: Sîntem în jurul anului 1970. Următorii zece ani au fost marcați de experimente și inevitabile excese în toate direcțiile. Drepturile consemnate legal nu existau încă – homosexualitatea încă nici nu ieșise din ilegalitate. În jurul lui 1980, odată cu izbucnirea epidemiei de SIDA, homosexualii încep să fie vînați la fel ca și comuniștii în America anilor 50. În München, Peter Gauweiler (politician conservator și șef al administrației publice în anii 1982-86, deci în era Franz-Josef Strauss, prim-ministru bavarez pentru care scopul a scuzat multe mijloace sub pretextul războiului rece) vorbește despre „subțierea” scenei gay (folosind același cuvînt care se referea în anii 40 la comunitățile evreiești) și cere introducerea testării obligatorii la HIV. Homosexualii din Vestul anilor 80 aveau deja în fața ochilor un ideal concret de libertate, erau însă în același timp dezorientați de schimbări, vînați de politicienii conservatori, terorizați de epidemia de SIDA și obligați să-și vadă prietenii cum mor pe capete de o boală sinistră. Spiritele s-au calmat oarecum abia spre sfîrșitul anilor 90, atunci au început să apară, parțial, și drepturile legale ale homosexualilor. Abia acum se constată că activismul gay a început să se calmeze și scena gay să fie integrată în restul societății. Abia acum, în anul 2010, putem începe să vorbim despre o normalizare viitoare.

Revenind acum la cercetarea de sociologie, să aruncăm o privire la datele articolelor despre care vorbim: Stacey și Biblarz și-au publicat articolul în 2001, deci l-au pregătit, probabil, la sfîrșitul anilor 90, cînd au fost publicate mai toate articolele citate de ei, inclusiv publicațiile Cameronilor, inclusiv Golombok & Tasker (1996). La cel din urmă, este de presupus că studiile au fost conduse în perioada 1990-95; studiile celor două cercetătoare au fost însă de durată mai lungă, în lista bibliografică găsim și un articol publicat în 1983. La ce fel de rezultate ne putem aștepta deci, cînd atît subiecții cît și autorii acelor studii erau subordonați tranziției? Ce fel de concluzii ne permitem să tragem de aici, în mod rezonabil?