Entries tagged with “Drepturi”.


O știre care pare să fi trecut neobservată: În landul german Hessen (al cărui oraș reprezentativ este Frankfurt/Main), Comitetul pentru Drept și Integrare al Parlamentului (Rechts- und Integrationsausschuss des Hessischen Landtags) a votat în unanimitate pentru reabilitarea victimelor paragrafului 175, fosta lege germană care incrimina homosexualitatea.

Cum scriam mai demult, acest paragraf a fost adoptat în 1872 și întărit cu pedepse mai drastice în 1935. În Germania Democrată, s-a revenit la forma inițială în 1950; la sfîrșitul anilor 50 s-a renunțat la pedepsirea relațiilor homosexuale între adulți, iar în 1988 paragraful a fost desființat în totalitate. În Germania Federală, paragraful 175 a rămas timp de două decenii la forma de pe timpul lui Hitler; a fost reformat în 1969 și 1973, formă în care erau pedepsite relațiile homosexuale cu băieți sub 18 ani și cu fete sub 14 ani. Abia în 1994 a fost desființat paragraful 175 în totalitate pe teritoriul german reunificat. Numărul victimelor acestei legi se apreciază la 140.000.

Parlamentul landului Hessen „își cere iertare pentru urmărirea penală a cetățenilor homosexuali, care au fost afectați în demnitatea lor umană, în posibilitățile lor de realizare și în condițiile lor de viață”. Această declarație se dorește a fi un impuls pentru continuarea procesului la nivel federal.

 

Traducere de Pinocchio N. Collodi după o știre de la http://www.blu.fm, completată cu informații din Wikipedia

Reciclîndu-se carevasăzică Moș Pinocchio la americani, ajunse la cursul de integritate, integrare și facilitare.

Zise cursul:

Să zicem că predați o lecție despre sexe. [Oooo, o lecție despre sexe trebuie să fie cel puțin cît doua lecții despre sex, se gîndi Moș Pinocchio pofticios. Ași, de unde.] Despre sexe și despre diferențele dintre ele. Cum invitați studenții la discuție? Cum ar fi să le ziceți așa? „Ei, dragii Moșului, gîndiți-vă cum era pe vremuri acasă, la mama și la tata. Cum își împărțeau mama și tata rolurile în gospodărie?”

Moș Pinocchio se uită în calendar și refuză scurt să se gîndească la Signor Gepetto, căci nu era ziua. Se gîndi mai departe și zise: Mda, cam așa i-aș întreba.

Wrong, zise cursul: Diversitate socială înseamnă și că nu toți studenții au mamă și tată, mai există și cupluri de gay sau lesbiene cu copii, există mame și tați care își cresc copiii singuri, există, există, există.

Chiar așa, își zise Moș Pinocchio cu gîndul la Gogoscharski și la Prinzessă, există cupluri gay cu copii, uneori chiar și cu nepoți. Apoi se întrebă cam pe unde în America erau americanii ăia. Coana Mare domiciliază în L.A., care nu-i departe de S.F., dar poate că nu ea a făcut cursul. Administrația e la Minneapolis, care, chiar dacă nu-i în Bible Belt, tot provincie conservatoare se cheamă că e. Iar americanii ăia, care probabil că au făcut cursul, probabil că sînt în America, heh.

Mda, zise Moș Pinocchio pentru a treia oară. Nu numai din cauza birocrației ar putea să pălească românii și nemții în fața americanilor.

Pentru că wordpressul pe care lucrăm nu permite includerea filmelor (un regat pentru o soluție!), am pus “Scandalul” aici:
http://pinocchiomuc.blogspot.com/2011/11/very-british-sex-scandal.html

Da, contează. Aceasta este povestea schimbării unui punct de vedere.

Discutam deunăzi cu Blegoo. Și ziceam undeva: Mi-e indiferent cum i se spune unui cuplu gay legalizat, principalul e să aibă aceleași drepturi ca un cuplu marital tradițional. Blegoo mi-a adus prompt un exemplu, de altfel foarte pertinent, care mi-a luat ceva timp ca să-l înțeleg. Într-un articol din The Telegraph era vorba de Islanda, în care parteneriatul civil gay avea aceleași drepturi în fața legii ca și un cuplu căsătorit și totuși legea s-a mai schimbat o dată, abolind și diferența de nume. De ce? Blegoo consideră asta o ipocrizie (nici acum n-am înțeles de ce, dacă totuși am înțeles corect la ce se referea acuzația), și mi-a trebuit și mie un timp de gîndire.

Exemplul edificator a venit de la Wannabegay. Care zice: Cînd dau concurs să mă angajez undeva, și îmi trimit CVul acolo, în CV scrie „parteneriat civil”, și gata discriminarea. Adică: Ștampila se pune, ca triunghiul roz purtat la rever, în actele cele mai importante și chestia sare în ochi ca „altceva”. Drepturile egale mai trebuie și aplicate în mod egal, numai așa se ajunge la o reală egalitate a șanselor. O denumire diferită duce, foarte probabil, la diferența de șanse, și asta contravine democrației. Și să nu uităm dreptul la viață privată și inviolabilitatea intimității.

„This house believes that gay marriage should be legal”, scrie The Economist, și același lucru l-am putea scrie și pe bannerul acestui blog. Cu accent pe aspectul formal: Pentru o reală egalitate nu numai în drepturi, dar și în aplicarea acestor drepturi, pentru egalitate în șanse adică, uniunea civilă între parteneri de același sex va trebui numită căsătorie și nu altfel.

Cu mulțumiri lui Blegoo pentru materialul argumentativ care m-a ajutat să-mi clarific punctul de vedere. (Chiar dacă, hihihi, nu asta i-a fost intenția.)

The Economist publică un articol-dezbatere pe care îl considerăm reprezentativ pentru controversa pro/contra căsătoriei homo, și îl recomandăm tuturor. Dezbaterea fiind între timp încheiată, concluzia este „ This house believes that gay marriage should be legal.“

Pe urmă, Blegoo și Pinocchio discută împrăștiat, puțin la Blegoo acasă, puțin pe Jurnalul domnului Inginer. Ne-am gîndit că ar fi bine și potrivit proiectului pinKpong să oferim aici locul pentru discuție.

Discuția a ajuns la momentul în care Pinocchio întreabă:

  • Lobbyul gay cere drepturi egale pentru cuplurile homo; Blegoo susține că cere mai multe drepturi decît cuplurile hetero. Care sînt, atunci, drepturile în plus pe care le cer gayii?
  • Ce înseamna acel „mai“ de la „[gayii] să nu mai facă nimic în public“?

Așteptăm continuarea.

Ca să completăm tabloul homofobiei de import, al Dreptei religioase și al pseudo-științei, iată logica:

Noi [oricine vor fi acei „noi”] nu sîntem homofobi, nuuu, că nu ar fi politic corect. Noi nu avem nimic împotriva homosexualilor. Ba chiar vrem să vă facem o bucurie [vouă, adică homosexualilor]: Uite, homosexualitatea se tratează. Cum, nu vreți să vă tratați? Nici asta nu e nici o problemă, e alegerea voastră. Dar dacă asta ați ales, atunci trebuie să suportați consecințele – adică inclusiv discriminarea.

Sigur că explicațiile sînt simple, pentru cine le vede, dar ele pot fi făcute să fie și complicate. Ca să descurcăm încurcătura, să vedem (1) care sînt explicațiile noastre, (2) care sînt explicațiile date de autorii studiilor originale și (3) cum explică asta Dr. Trayce, cum argumentează mai departe și de ce.

(1) Zice Tapirul, despre bărbați:

faptu’ ca mai multi barbati de la oras aleg sa se casatoreasca cu alti barbati nu arata decat ca la oras e mai usor sa iesi din dulap si sa si vrei sa te casatoresti – nu spune nimic despre procentul real de homosexuali.
 Mediating effect rather than spurious (urban–>mediu mai tolerant si mai anonimizant–>iesire din dulap/casatorie)

Mai bine nu cred că putem spune. Despre femei, explicația pare să fie aceeași, pentru că ieșitul din dulap este și el aceeași. Atît mediul urban cît și educația fac homosexualii de ambe sexe „care este“ să devină mai conștienți de sexualitatea lor și să și-o manifeste ca atare. Asta ce nu înseamnă însă că un heterosexual devine homosexual pentru că locuiește la oraș sau se duce la școală.

În plus, o explicație interesantă, pe care Lauman și colegii lui ar fi putut să o știe in 1994 dacă ar fi citit puțină antropologie: Unii văd sexul ca pe un instrument de dominare, alții ca pe un instrument al plăcerii; primii tind spre homofobie, ceilalți sînt mai degrabă homofili; dar despre asta mai vorbim. Altă explicație: Femeile „simple“ sînt de multe ori mai „supuse“, se conformă poate mai ușor cerințelor mediului social, mai ales dacă mediul este dominant. În plus, sexualitatea feminină este ceva mai difuză. Asta înseamnă că femeile vor accepta probabil mai ușor constrîngerile de mediu, vor rămîne mai ușor „la cratiță“ și „la țară“, găsind eventual în același timp vreo satisfacție sexuală, cine știe în ce formă și cu ce parteneri, dar acolo unde se află, fără să migreze. Drept care efectul oraș vs. sat va fi mai slab și efectul nivelului de educație mai puternic decît la bărbați.

(2) Să observăm încă o dată că studiul danez este rezultatul unei simple analize a registrelor de stare civilă. Dacă ne gîndim că orientarea sexuală și semnificațille ei la nivel individual și comportamental sînt chestiuni de psihologie, putem înțelege că a analiza cauzele homosexualități citind la registrul de stare civilă este ca și cînd am prezice viața unui om citind în stele: Se practică, dar funcționează numai pentru cei care cred. Autorii Frisch și Hviid (2006) recunosc foarte bine limitele studiului propriu, lasă corelațiile să fie ceea ce sînt, adică statistici și nimic mai mult, și se abțin de la speculații.

Lauman et al. (1994, p. 308) oferă două interpretări posibile pentru corelația dintre homosexualitatea bărbaților și mediul urban, din care prima coincide cu explicațiile noastre:

What are the possible mechanisms that could explain the distribution of the various measures of same-gender sexuality by urbanization of place of residence that we observe? One obvious mechanism is migration. People interested in sex with people of their own gender move to more congenial social environments. Large cities are congenial in a number of ways. Large urban centers generally have more diversity and a greater tolerance of diversity, less familiarity among and scrutiny by neighbors, and an increased variety of work and leisure opportunitiesthan smaller cities and towns. …

The migration model for explaining the increased proportions of same-gender sexual practice, interest, and identification among people in larger cities assumes that people discover their own inclinations more or less independently of their environment and then adjust their environment to their „inner nature“. But there is another possibility. Large cities may provide a confenial environment for the develioment and expression of same-gender interest. This is noth the same as saying that homosexuality is a personal, deliberate or conscious choice. But an environment that provides increased opportunities for and fewer negative sanctions against same-gender sexuality may both allow and even elicit expression of same-gender interest and sexual behavior.

… To test these two models empirically is quite difficult.

Rămîne la latitudinea cititorilor să prefere o explicație sau cealaltă, adică să speculeze. Autorii se mulțumesc să spună că e greu de ales – și le dăm dreptate. Este pînă la urmă celebra controversă însușiri înnăscute – însușiri dobîndite (nature vs. nurture) pe care o menționa Tapirul în dialog cu avocatul dreacului ;-)

În ce privește femeile, Lauman et al. ne spun curat că nu au nici o explicație pentru ciudata corelație, și aici ne dau lacrimile.

(3) Dr. Trayce nu prea dă explicații și motive, ceea ce nu e rău deloc, Dr. Trayce doar ignoră (probabil conștient) unele explicații ale altora. Aici, concret, trece sub tăcere explicația migrației (Lauman et al., 1994, p. 308), în schimb o prezintă cu emfază pe cea a elicitației, explicație care nouă ni se pare prea puțin plauzibilă. Dacă ar fi fost cu adevărat imparțială, le-ar fi prezentat pe amîndouă la aceleași dimensiuni.

Dr. Trayce trage în schimb concluzii:

Conclusion:
 All of the aforementioned research studies from four different countries, each utilizing large, countrywide samples, reveal that homosexual behavior is not genetically determined. Rather, the data find that human sexuality is malleable, and environmental experiences and influences can and do shape its expression. Moreover, these findings are supported by decades of anthropological and sociological evidence that reveal that rates of homosexual behavior fluctuate—sometimes greatly—with changes in the social, cultural, and legal climate. The more an environment affirms or encourages same-sex sexuality—whether an urban center or a university campus—the more homosexuality there will be in that setting.

Un prim strat de ceață peste studiile serioase: Eșantioanele sînt într-adevăr mari (în studiul danez este vorba de două milioane de persoane; nu știu care sînt cele patru țări, eu n-am găsit decît două, dar trecem peste), dar mărimea nu le face să dovedească ceea ce nu pot dovedi. Apoi, o evidentă greșeală de logică: Studiile arată cu ce este corelată manifestarea homosexualității, însă nu vorbesc despre cauzele homosexualității. Mai departe, rezultatele studiilor ar putea fi interpretate (speculativ!) cum că mediul social are o influență, ceea ce NU înseamnă, așa cum spun și Tapirul, și Vlad, că influența genetică nu există. Una peste alta, argumentația lui Dr. Trayce nu stă în picioare. Dar nu argumentația corectă pare să fie scopul doamnei, ci altceva:

Social and cultural norms, as well as legal regulations, influence human behavior including sexual behavior. So not surprisingly, as the United States and other Western Countries have become increasingly pro-homosexual—socially, politically, and legally—they have experienced an upward trend in the number of individuals engaging in homosexual behavior. That trend will continue if we move beyond mere tolerance of homosexual behavior (which is appropriate) to formally honoring it by legalizing same-sex marriage.

Cu alte cuvinte, cetățeni, fiți vigilenți și nu votați pentru legalizarea căsătoriei homosexuale. Adică politică de dreapta pe baze pseudo-științifice.

Și mai e ceva: Să nu uităm că doamna în cauză este psihoterapeută. Să vedem și unde și-a publicat unul din articole: pe situl NARTH, National Association for Research & Therapy of Homosexuality, vechea noastră cunoștință. Aici bănuim, pe lîngă evidenta orientare politică de dreaptă creștină, și un motiv material: Dacă mediul este hotărîtor, atunci homosexualitatea se poate trata (susțin dumnealor). Nu știm cît costă tratamentul, dar cînd e vorba de un scop onorabil cum este cel de a aduce oițele rătăcite pe drumul cel bun, nu ne mai uităm la bani.

Și poanta cea mai tare este că, pînă la urmă, chestia asta e aproape adevărată. S-o luăm ușurel pe firul apei în sus.

Episodul de marți m-a făcut să descopăr o autoare pe care, dacă aș avea-o în fața mea aș… ei, aș țuca-o pe amîndoi obrajii, așa-i de frumoasă și dășteaptă, și fără îndoială și devreme acasă: Dr. Trayce Hansen, psiholoagă licențiată. (Să sperăm că nu numai la nivel de licență.) Dumneaei scrie în „The Therapist“ – titlul sună a mare jurnal științific, dar nu este nici mai mult nici mai puțin decît „o publicație“ a California Association of Marriage and Familiy Therapists, căci în California există terapii de toate felurile pentru orice. Dumneaei scrie carevasăzică în articolul „Same-sex marriage: Not in the best interest of children“ (mai-iunie 2009). Iată deja al doilea lucru, după căsătorie și familie, care sună cunoscut. Spicuim:

It shouldn’t be surprising that studies find children reared by homosexuals are more likely to engage in homosexual behavior themselves since extensive worldwide research reveals homosexuality is primarily environmentally induced. Specifically, social and/or family factors, as well as permissive environments which affirm homosexuality, play major environmental roles in the development of homosexual behavior. There’s no question that human sexuality is fluid and pliant. Consider ancient Greece and Rome—among many early civilizations—where male homosexuality and bisexuality were nearly ubiquitous. That was not so because most of those men were born with a “gay gene,” rather because sexuality is malleable and socially influenced.

Cum că adică, susține dumneaei gîndindu-se numai și numai la binele copilașilor acestei lumi și ridicînd cu încredere și nevinovăție ochii spre ceruri si camera foto, sexualitatea umană este maleabilă, și, în mod special, homosexualitatea este perfect influențabilă. (Heterosexualitatea nu vrea nimeni s-o influențeze, așa că nu discutăm.)

Asta așa, de introducere. Mai departe citim în articolul „Legalizing same-sex marriage 
will increase prevalence of homosexuality: 
Research provides significant evidence“, by Trayce Hansen, Ph.D.:

An accumulation of research from around the world finds that societies which endorse homosexual behavior increase the prevalence of homosexuality in those societies. The legalization of same-sex marriage—which is being considered by voters in several U.S. states—is the ultimate in societal endorsement and will result in more individuals living a homosexual lifestyle.

Carevasăzică, Dr. Trayce, odată introdusă, trece la subiect: Dacă cetățenii vor fi atît de lipsiți de vigilență încît să accepte legalizarea căsătoriei homo, întreaga lume va deveni o Sodomă sau o Gomoră. Poate că ar fi bine să ne hotarîm.

A Danish research investigation studied two million adults living in Denmark, a country where same-sex marriage has been legal since 1989. This study uncovered a number of specific environmental factors that increase the probability an individual will seek a same-sex rather than an opposite-sex partner for marriage.

Iată dovaada! dovaada! Cercetătorii danezi, în virtutea unei experiențe de 20 de ani, cercetează. Și ce descoperă?

For Danish men, the environmental factors associated with higher rates of homosexual marriage include an urban birthplace […]. Significantly, there was a linear relationship between degree of urbanization of birthplace and whether a man chose homosexual or heterosexual marriage as an adult. In other words, the more urban a man’s birthplace, the more likely he was to marry a man…

Adică, domnii mei, dacă cumva locuiți la oraș, aveți toate șansele să deveniți homosexuali. Viața la țară are, cum arăta și Duiliu Zamfirescu, avantajele ei, nu-i așa. Atins de o bruscă neîncredere, Moș Pinocchio caută articolul original:

Morten Frisch, M. & Hviid, A. (2006). Childhood Family Correlates of Heterosexual and Homosexual Marriages: A National Cohort Study of Two Million Danes. Archives of Sexual Behavior, 35, 533–547.

„Arhivele“, deși în cazul de față „analele“ s-ar fi potrivit mai bine. Surpriza este că acea corelație chiar există. (Asta trecînd peste faptul că „whether a man chose homosexual or heterosexual marriage as an adult“ este o variabilă binară, da/nu, care, matematic, nici nu poate fi în relație lineara cu alte variabile, nici nu întră în domeniul de definiție al corelațiilor statistice. Dar să nu căutăm nod în papură, Dr. Trayce e terapeută și, pasămite, ziaristă, drept care e de înțeles dacă a ales să chiulească la orele de statistică, de altfel obligatorii pentru psihologi.) Probabilitatea (aha) ca un bărbat să manifeste un comportament homosexual este direct proporțională cu mărimea orașului. Mai interesant este prin ce metode s-a ajuns la rezultat: Frisch și Hviid au făcut o analiză a registrelor de stare civilă – deci nu ne vom mira că eșantionul atinge cifra de 2 milioane de persoane. Cu atît mai mare greutatea științifică.

Sub influența aceleiași neîncrederi, Moș Pinocchio caută un al doilea original din studiile citate de Dr. Trayce. De data asta e vorba de o carte, ceea ce, între noi fie vorba, nu înseamnă mare lucru, pentru că într-o carte (spre deosebire de marile jurnale academice cu peer review) autorul poate să scrie și să publice aproape orice cu condiția să plătească editura. Dar să nu fim cîrcotași. O găsim la google books:

Lauman, E.O., Gagnon, J.H., Michael, S. (1994). The social organization of sexuality: Sexual practices in the United States. Chicago: University of Chicago Press.

Un titlul care amintește de un almanah al Academiei Cațavencu. În capitolul „Urbanization of place of residence“ (p. 306), zice:

One of the most striking relations in tables 8.1 and 8.2 is between the level of urbanization of the current residence of respondens and the various measures of same-gender sexuality.

Aha, ne-am convins, chit că e vorba de un procent minuscul al populației, dar relația este într-adevăr lineară. Locuitorii orașelor mari tind să fie homosexuali. No, păi daca trebuie, trebuie.

Dar ce ne facem cu locuitoarele, cu femeile adică?

Despre articolul lui Stacey și Biblarz (2001) s-ar putea scrie tomuri proustiene (ca și despre orice altceva), un singur lucru fie discutat în încheiere.

Across the ideological spectrum, scholars, journalists and activists appear to presume that the normalization of lesbigay sexuality should increase the ranks of children with lesbian and gay parents. In contrast, we blieve that normalization is more likely to reduce the proportion of such children. Most contemporary lesbian and gay parents procreated within heterosexual marriages that many had entered hoping to escape the social and emotional consequences of homofobia. As homosexuality becomes more legitimate, far fewer people with homoerotic desires should feel compelled to enter heterosexual marriages, and thus fewer should become parents in this manner.

On the other hand, with normalization, intentional parenting by self-identified lesbians and gay men should continue to increase, but it is unlikely to do so sufficiently to compensate for the decline on the current ranks of formerly married lesbian and gay parents. Thus, the proportion of lesbian parents may not change much. […] As fewer closeted gay men participate in heterosexual marriages, the ranks of gay fathers should thin. Even if gay men were as eager as lesbians are to become parents, biology alone sharply constraints their ability to do so. Moreover, there is evidence that fewer men of any sexual orientation actually desire children as strongly as do comparable women, and most demographic studies of sexual orientation find a higher incidence of homosexuality among men than women. (p. 165)

Iată celebra tranziție: Cuplul gay oficial, afirmat în societate, pare să fie un soi de jucărie nouă. La început, mulți se reped la ea fără să se gîndească prea mult. Însă nu trece multă vreme și entuziasmul se calmează. Rămîn cei care s-au gîndit serios și pentru care „jucăria“ nu este o simplă jucărie, ci răspunde unei necesități vitale. Așa s-a întîmplat, bunăoară, cu căsătoria gay in Danemarca: Legalizată în 1989, a atins în primii 2-3 ani cote exorbitante – nu că ar fi fost multe în comparație cu căsătoriile hetero, ci în comparație cu aceleași căsătorii homo cinci ani mai tîrziu. (Despre articolul lui Morten Frisch și Anders Hviid (2006) vom mai vorbi.) Probabil că același lucru s-ar întîmpla și cu adopțiile.

Mulți nu percep tranziția ca atare pentru bunul motiv că nu au idee cum arăta lumea înainte. Să începem cu anii 40: Homosexualitatea era o faptă penală, mulți au sfîrșit-o în lagărele de concentrare de ambele părți ale frontului, și nimeni nu și-a făcut probleme, unii nici pînă în ziua de azi. Situația s-a schimbat abia odată cu reconstrucția și relaxarea morală a societății, și mai ales cu revoluția sexuală: Sîntem în jurul anului 1970. Următorii zece ani au fost marcați de experimente și inevitabile excese în toate direcțiile. Drepturile consemnate legal nu existau încă – homosexualitatea încă nici nu ieșise din ilegalitate. În jurul lui 1980, odată cu izbucnirea epidemiei de SIDA, homosexualii încep să fie vînați la fel ca și comuniștii în America anilor 50. În München, Peter Gauweiler (politician conservator și șef al administrației publice în anii 1982-86, deci în era Franz-Josef Strauss, prim-ministru bavarez pentru care scopul a scuzat multe mijloace sub pretextul războiului rece) vorbește despre „subțierea” scenei gay (folosind același cuvînt care se referea în anii 40 la comunitățile evreiești) și cere introducerea testării obligatorii la HIV. Homosexualii din Vestul anilor 80 aveau deja în fața ochilor un ideal concret de libertate, erau însă în același timp dezorientați de schimbări, vînați de politicienii conservatori, terorizați de epidemia de SIDA și obligați să-și vadă prietenii cum mor pe capete de o boală sinistră. Spiritele s-au calmat oarecum abia spre sfîrșitul anilor 90, atunci au început să apară, parțial, și drepturile legale ale homosexualilor. Abia acum se constată că activismul gay a început să se calmeze și scena gay să fie integrată în restul societății. Abia acum, în anul 2010, putem începe să vorbim despre o normalizare viitoare.

Revenind acum la cercetarea de sociologie, să aruncăm o privire la datele articolelor despre care vorbim: Stacey și Biblarz și-au publicat articolul în 2001, deci l-au pregătit, probabil, la sfîrșitul anilor 90, cînd au fost publicate mai toate articolele citate de ei, inclusiv publicațiile Cameronilor, inclusiv Golombok & Tasker (1996). La cel din urmă, este de presupus că studiile au fost conduse în perioada 1990-95; studiile celor două cercetătoare au fost însă de durată mai lungă, în lista bibliografică găsim și un articol publicat în 1983. La ce fel de rezultate ne putem aștepta deci, cînd atît subiecții cît și autorii acelor studii erau subordonați tranziției? Ce fel de concluzii ne permitem să tragem de aici, în mod rezonabil?

Relansînd Jurnalul domnului Inginer, i-am făcut o vizită lui Krossfire, care tocmai se amuza pe seama unui site afurisitor de pornografie și deci purificator. Cum tonul mi-a părut cunoscut, am făcut *clic* și m-a izbit asemănarea cu un alt site, pre numele lui homosexualitate.ro, despre care vom mai vorbi. Un alt *clic* mi-a adus în fața ochilor, surpriză, un nume cunoscut. Urmează dialogul:

Moș Pinocchio: L., darling, ce mică e lumea, ăsta e fratele tău, nu?

L. [cam plictisită să găsească numele fratelui ei peste tot]: Aaa, unde? A, da, el e.

Moș Pinocchio: Tu… ai văzut ce-i asta? Mie nu mi-ar face plăcere să-mi apară numele în așa ceva. Oare el știe?

L.: Hai să-l întrebăm. În zece minute avem răspunsul.

A durat chiar mai puțin. Mi-a arătat mailul:

Dragă L., bineînțeles că știu unde mi-e numele. Te rog să nu-i spui nimic, nici dacă sînteți prieteni, nici dacă e foarte drăguț cu tine. Ești îngrozitor de naivă cînd e vorba de așa ceva. Te rog să nu-i spui absolut nimic.

Apoi a durat ceva mai puțin de o oră ca să aflu de la Onkel Google cum stau lucrurile, sau cel puțin să bănuiesc. Există situații în care e preferabil să rămîi naiv. Îngrozitor de naiv.