Entries tagged with “Femei”.


Sigur că explicațiile sînt simple, pentru cine le vede, dar ele pot fi făcute să fie și complicate. Ca să descurcăm încurcătura, să vedem (1) care sînt explicațiile noastre, (2) care sînt explicațiile date de autorii studiilor originale și (3) cum explică asta Dr. Trayce, cum argumentează mai departe și de ce.

(1) Zice Tapirul, despre bărbați:

faptu’ ca mai multi barbati de la oras aleg sa se casatoreasca cu alti barbati nu arata decat ca la oras e mai usor sa iesi din dulap si sa si vrei sa te casatoresti – nu spune nimic despre procentul real de homosexuali.
 Mediating effect rather than spurious (urban–>mediu mai tolerant si mai anonimizant–>iesire din dulap/casatorie)

Mai bine nu cred că putem spune. Despre femei, explicația pare să fie aceeași, pentru că ieșitul din dulap este și el aceeași. Atît mediul urban cît și educația fac homosexualii de ambe sexe „care este“ să devină mai conștienți de sexualitatea lor și să și-o manifeste ca atare. Asta ce nu înseamnă însă că un heterosexual devine homosexual pentru că locuiește la oraș sau se duce la școală.

În plus, o explicație interesantă, pe care Lauman și colegii lui ar fi putut să o știe in 1994 dacă ar fi citit puțină antropologie: Unii văd sexul ca pe un instrument de dominare, alții ca pe un instrument al plăcerii; primii tind spre homofobie, ceilalți sînt mai degrabă homofili; dar despre asta mai vorbim. Altă explicație: Femeile „simple“ sînt de multe ori mai „supuse“, se conformă poate mai ușor cerințelor mediului social, mai ales dacă mediul este dominant. În plus, sexualitatea feminină este ceva mai difuză. Asta înseamnă că femeile vor accepta probabil mai ușor constrîngerile de mediu, vor rămîne mai ușor „la cratiță“ și „la țară“, găsind eventual în același timp vreo satisfacție sexuală, cine știe în ce formă și cu ce parteneri, dar acolo unde se află, fără să migreze. Drept care efectul oraș vs. sat va fi mai slab și efectul nivelului de educație mai puternic decît la bărbați.

(2) Să observăm încă o dată că studiul danez este rezultatul unei simple analize a registrelor de stare civilă. Dacă ne gîndim că orientarea sexuală și semnificațille ei la nivel individual și comportamental sînt chestiuni de psihologie, putem înțelege că a analiza cauzele homosexualități citind la registrul de stare civilă este ca și cînd am prezice viața unui om citind în stele: Se practică, dar funcționează numai pentru cei care cred. Autorii Frisch și Hviid (2006) recunosc foarte bine limitele studiului propriu, lasă corelațiile să fie ceea ce sînt, adică statistici și nimic mai mult, și se abțin de la speculații.

Lauman et al. (1994, p. 308) oferă două interpretări posibile pentru corelația dintre homosexualitatea bărbaților și mediul urban, din care prima coincide cu explicațiile noastre:

What are the possible mechanisms that could explain the distribution of the various measures of same-gender sexuality by urbanization of place of residence that we observe? One obvious mechanism is migration. People interested in sex with people of their own gender move to more congenial social environments. Large cities are congenial in a number of ways. Large urban centers generally have more diversity and a greater tolerance of diversity, less familiarity among and scrutiny by neighbors, and an increased variety of work and leisure opportunitiesthan smaller cities and towns. …

The migration model for explaining the increased proportions of same-gender sexual practice, interest, and identification among people in larger cities assumes that people discover their own inclinations more or less independently of their environment and then adjust their environment to their „inner nature“. But there is another possibility. Large cities may provide a confenial environment for the develioment and expression of same-gender interest. This is noth the same as saying that homosexuality is a personal, deliberate or conscious choice. But an environment that provides increased opportunities for and fewer negative sanctions against same-gender sexuality may both allow and even elicit expression of same-gender interest and sexual behavior.

… To test these two models empirically is quite difficult.

Rămîne la latitudinea cititorilor să prefere o explicație sau cealaltă, adică să speculeze. Autorii se mulțumesc să spună că e greu de ales – și le dăm dreptate. Este pînă la urmă celebra controversă însușiri înnăscute – însușiri dobîndite (nature vs. nurture) pe care o menționa Tapirul în dialog cu avocatul dreacului ;-)

În ce privește femeile, Lauman et al. ne spun curat că nu au nici o explicație pentru ciudata corelație, și aici ne dau lacrimile.

(3) Dr. Trayce nu prea dă explicații și motive, ceea ce nu e rău deloc, Dr. Trayce doar ignoră (probabil conștient) unele explicații ale altora. Aici, concret, trece sub tăcere explicația migrației (Lauman et al., 1994, p. 308), în schimb o prezintă cu emfază pe cea a elicitației, explicație care nouă ni se pare prea puțin plauzibilă. Dacă ar fi fost cu adevărat imparțială, le-ar fi prezentat pe amîndouă la aceleași dimensiuni.

Dr. Trayce trage în schimb concluzii:

Conclusion:
 All of the aforementioned research studies from four different countries, each utilizing large, countrywide samples, reveal that homosexual behavior is not genetically determined. Rather, the data find that human sexuality is malleable, and environmental experiences and influences can and do shape its expression. Moreover, these findings are supported by decades of anthropological and sociological evidence that reveal that rates of homosexual behavior fluctuate—sometimes greatly—with changes in the social, cultural, and legal climate. The more an environment affirms or encourages same-sex sexuality—whether an urban center or a university campus—the more homosexuality there will be in that setting.

Un prim strat de ceață peste studiile serioase: Eșantioanele sînt într-adevăr mari (în studiul danez este vorba de două milioane de persoane; nu știu care sînt cele patru țări, eu n-am găsit decît două, dar trecem peste), dar mărimea nu le face să dovedească ceea ce nu pot dovedi. Apoi, o evidentă greșeală de logică: Studiile arată cu ce este corelată manifestarea homosexualității, însă nu vorbesc despre cauzele homosexualității. Mai departe, rezultatele studiilor ar putea fi interpretate (speculativ!) cum că mediul social are o influență, ceea ce NU înseamnă, așa cum spun și Tapirul, și Vlad, că influența genetică nu există. Una peste alta, argumentația lui Dr. Trayce nu stă în picioare. Dar nu argumentația corectă pare să fie scopul doamnei, ci altceva:

Social and cultural norms, as well as legal regulations, influence human behavior including sexual behavior. So not surprisingly, as the United States and other Western Countries have become increasingly pro-homosexual—socially, politically, and legally—they have experienced an upward trend in the number of individuals engaging in homosexual behavior. That trend will continue if we move beyond mere tolerance of homosexual behavior (which is appropriate) to formally honoring it by legalizing same-sex marriage.

Cu alte cuvinte, cetățeni, fiți vigilenți și nu votați pentru legalizarea căsătoriei homosexuale. Adică politică de dreapta pe baze pseudo-științifice.

Și mai e ceva: Să nu uităm că doamna în cauză este psihoterapeută. Să vedem și unde și-a publicat unul din articole: pe situl NARTH, National Association for Research & Therapy of Homosexuality, vechea noastră cunoștință. Aici bănuim, pe lîngă evidenta orientare politică de dreaptă creștină, și un motiv material: Dacă mediul este hotărîtor, atunci homosexualitatea se poate trata (susțin dumnealor). Nu știm cît costă tratamentul, dar cînd e vorba de un scop onorabil cum este cel de a aduce oițele rătăcite pe drumul cel bun, nu ne mai uităm la bani.

Ca să restabilească egalitatea corectă politic a sexelor, Dr. Trayce observă în continuare în același articol „Same-sex marriage: Not in the best interest of children“ (mai-iunie 2009):

For American women, the environmental factor most associated with a homosexual or bisexual identity was a higher level of education. And though that was also true for men, the pattern for women was more dramatic. For instance, a woman with a college degree was nine times more likely to identify herself as non-heterosexual than a woman with only a high school diploma. … For an example of how that might develop, see Dennis Prager’s article entitled, “College Taught Her Not To Be a Heterosexual.”

Despre Dennis Prager, neștiind încă cine e, ne uităm la http://dennisprager.townhall.com și nu mai discutăm, că n-are rost. Regăsim în schimb aceeași constatare în aceeași carte cu pretenții de seriozitate a lui Lauman, Gagnon și Michael (1994) la pagina 309.

Cu alte cuvinte, atenție părinți și bărbați, tineți-vă fetele și nevestele la cratiță, că altfel se fac lesbiene.

Lenin se ridică de la masă cu conștiință de sine și demnitate orientale, îndreptîndu-se către bucătărie ca să se ocupe de sosul de vanilie. Domnului Inginer i se scurseră ochii într-acolo, iar Moș Pinocchio nu se lăsă nici el mai prejos, cît era el de moș. Ea rămase la masă, jucîndu-și în continuare rolul de gazdă fermecătoare. Aruncă în urma lui Lenin o privire languroasă, cum numai basmaua și feregeaua pot să producă în evoluția speciei umane (era același gest cu care îl însoțea cînd el se ducea la ore precise să se roage pe covoraș), își aranjă mîinile pe fața de masă una peste alta și spuse zîmbind:

– Acum că sîntem între noi, femeile…

Domnu’ Inginer chicoti mulțumit, pentru că era unul din bancurile lui preferate. Moș Pinocchio rîse și el pe vocea a doua.

– …cînd v-ați dat voi seama că vă plac bărbații?

Vocabularul culinar comun sarma-baclava-ciulama fusese doar un antreu, imam baiîldî un mizilic, sosul de vanilie un pretext. Moș Pinocchio recită răspunsurile cuvenite, domnu’ Inginer nu pierdu ocazia să spună că „de cînd m-a așezat mama pe suzetă”, Moș Pinocchio se abținu să-și dea ochii peste cap, și seara decurse într-o armonie perfectă. Sosul de vanilie al lui Lenin fu un deliciu.

Mulțumind, domnu’ Inginer și cu Moș Pinocchio trecură pragul, își încălțară papucii de casă, trecură pragul următor, făcură cu mîna și închiseră ușa.

– Nu știu dacă ai observat, spuse Moș Pinocchio oarecum ușurat, dar la așa o’ntrebare m-am înroșit la față.

De fapt, nu atît întrebarea era problema, cît persoana care o pusese.

– Sigur că am observat, răspunse domnu’ Inginer și-i făcu cu ochiul.

oare cine-or fi locuitorii acestei lumi? se-ntrebă
și intră în măcelarie. jumătățile de porc îi dădură binețe în cor
ochii albaștri intens le înghețaseră de singurătate, de alienare,
de dor

Trecînd printr-o fază („sigur că m-am lăsat definitiv de fumat, asta e doar o fază trecătoare”) în care Moș Pinocchio mai degrabă s-ar fi aruncat la pămînt plîngînd în hohote și mușcînd cu sete din covorul persan („Ich schmeiße mich auf den Boden und beiße in die Auslegeware”; intraductibil) considerăm necesar să consemnăm episodul de mai jos. Recunoaștem că l-am fi ignorat dacă domnul Inginer (pe care între timp ar fi mai corect să îl numim Manager, dar nu dorim să desorientăm încă și mai tare cititorii) nu ne-ar fi atras atenția asupra lui, fapt pentru care îi adresăm recunoștința noastră.

Ne aflăm la Spina, magazinul care își merită cu prososință prefixul „super” și în care Moș Pinocchio cel mai bine ar lua cu amîndouă mîinile tot timpul cîte ceva din stînga și din dreapta, împingînd cu a treia căruciorul printre rafturi: Paste de toate formele (inclusiv, oh da, formele falice), mărimile și culorile, vinuri de toate soiurile și prețurile, măsline și uleiuri de măsline, oțeturi balsamice, mezeluri perverse, antipasti pe măsură, toate cu nume care nu pot fi scrise și citite pur și simplu, ele trebuie declamate: Frutti di mare! Gorgonzola e mascarpone!! Montepulciano d’Abruzzo!!! Și se pare că ceilalți clienți se aflau și ei în aceeași stare de exaltare.

La casă, Moș Pinocchio contemplă nu tocmai dezaprobator, dar nici plin de înțelegere, căruciorul pe jumătate gol al celor două doamne din fața lui. Auzi din aceeași direcție niște sunete discret emise și vag articulate, și se gîndi la cîmpia Bărăganului.

– Ai auzit, îl întrebă el pe domnu’ Inginer, ce limbă vorbesc?

– Nu trebuia să le aud ca să-mi dau seama că sînt românce, răspunse domnu’ Inginer analitic.

Moș Pinocchio îl privi întrebător.

– N-ai văzut? Au cumpărat numai mălai. Hei, mai spuse domnu’ Inginer după o vreme, de mult nu te-am mai văzut rîzind așa.

– E o poveste tare tristă, spuse bărbatul cel firav încovoindu-se și mai tare, încît intră aproape cu nasul în halba de bere de pe masă.

– Ba de loc, răspunse bărbatul cel solid privind în tavan, e o poveste veselă pentru că se termină bine, îmi place. Dar spune-mi, ce s-a întîmplat pînă la urmă cu mama vitregă a Cenușeresei?

– Ei vezi, reluă bărbatul cel firav, asta e partea tristă a poveștii: cu mama vitregă a Cenușeresei m-am însurat eu. Și la aceste cuvinte apăru în spatele lui un bust strivitor de matroană.

Personajele sînt umbre pe un geam de saloon în Far West și ne aflăm, ați ghicit, într-un desen animat de Walter Lantz. Cam așa ar fi putut începe și povestea de față: Dar spune-mi, ce s-a mai întîmplat cu Mama Șoselei Ștefan cel Mare? Fiți fără grijă, Madelin, vvritz, Ioana Dark, Vlad, Aaaanonim, lume și popor, nu m-am însurat cu Mama Șoselei. Nici cu Șoseaua însăși, nici cu altcineva. Sînt același din totdeauna, Pinocchio, The Gay Divorcee, poate doar un pic mai moș între timp.

În trei cuvinte ca reclama la ciocolata Postăvaru, am cîștigat procesul. Jumătate de an mai tîrziu, trecînd în revistă cele petrecute, mă gîndesc că apropitarul nostru era ca bărbatul cel firav din poveste deși, fizic, nu era nicidecum așa. Iar matroana avea desigur obișnuița de-o viață să strivească bărbații cu formele ei opulente deși, fizic, era suficient de departe de imaginea compresorului pe șenile. Tăvălugul îi strivea pe cei care binevoiau să se lase striviți, și asta tot dintr-o obișnuință de viață. Exact aici nu i-a ieșit socoteala: Bărbații gay nu se lasă călcați cu tăvălugul, în orice caz nu de o femeie. Dacă sînt gay și dacă au facut-o vreodată, au învățat între timp să se apere. Acel tăvălug funcționează pe principiul (formulat de un bărbat îngrozitor de sexy) că bunul Dumnezeu ne-a dat cu generozitate creier și penis, dar vai, prea puțin sînge ca să le folosim pe amîndouă odată.

Între noi fie vorba, Mama Șoselei ar fi putut să aibă chiar mai mult succes decît și-ar fi închipuit vreodată, și asta dacă ar fi lăsat Șoseaua la o parte (cu imobilele ei cu tot) și ar fi fost doar Mamă. Dar se pare că degetul cel mare de la picior era într-adevăr mult prea mare pentru pantoful de cleștar.