Entries tagged with “Heteronormativitate”.


The Economist publică un articol-dezbatere pe care îl considerăm reprezentativ pentru controversa pro/contra căsătoriei homo, și îl recomandăm tuturor. Dezbaterea fiind între timp încheiată, concluzia este „ This house believes that gay marriage should be legal.“

Pe urmă, Blegoo și Pinocchio discută împrăștiat, puțin la Blegoo acasă, puțin pe Jurnalul domnului Inginer. Ne-am gîndit că ar fi bine și potrivit proiectului pinKpong să oferim aici locul pentru discuție.

Discuția a ajuns la momentul în care Pinocchio întreabă:

  • Lobbyul gay cere drepturi egale pentru cuplurile homo; Blegoo susține că cere mai multe drepturi decît cuplurile hetero. Care sînt, atunci, drepturile în plus pe care le cer gayii?
  • Ce înseamna acel „mai“ de la „[gayii] să nu mai facă nimic în public“?

Așteptăm continuarea.

Ca să completăm tabloul homofobiei de import, al Dreptei religioase și al pseudo-științei, iată logica:

Noi [oricine vor fi acei „noi”] nu sîntem homofobi, nuuu, că nu ar fi politic corect. Noi nu avem nimic împotriva homosexualilor. Ba chiar vrem să vă facem o bucurie [vouă, adică homosexualilor]: Uite, homosexualitatea se tratează. Cum, nu vreți să vă tratați? Nici asta nu e nici o problemă, e alegerea voastră. Dar dacă asta ați ales, atunci trebuie să suportați consecințele – adică inclusiv discriminarea.

Sigur că explicațiile sînt simple, pentru cine le vede, dar ele pot fi făcute să fie și complicate. Ca să descurcăm încurcătura, să vedem (1) care sînt explicațiile noastre, (2) care sînt explicațiile date de autorii studiilor originale și (3) cum explică asta Dr. Trayce, cum argumentează mai departe și de ce.

(1) Zice Tapirul, despre bărbați:

faptu’ ca mai multi barbati de la oras aleg sa se casatoreasca cu alti barbati nu arata decat ca la oras e mai usor sa iesi din dulap si sa si vrei sa te casatoresti – nu spune nimic despre procentul real de homosexuali.
 Mediating effect rather than spurious (urban–>mediu mai tolerant si mai anonimizant–>iesire din dulap/casatorie)

Mai bine nu cred că putem spune. Despre femei, explicația pare să fie aceeași, pentru că ieșitul din dulap este și el aceeași. Atît mediul urban cît și educația fac homosexualii de ambe sexe „care este“ să devină mai conștienți de sexualitatea lor și să și-o manifeste ca atare. Asta ce nu înseamnă însă că un heterosexual devine homosexual pentru că locuiește la oraș sau se duce la școală.

În plus, o explicație interesantă, pe care Lauman și colegii lui ar fi putut să o știe in 1994 dacă ar fi citit puțină antropologie: Unii văd sexul ca pe un instrument de dominare, alții ca pe un instrument al plăcerii; primii tind spre homofobie, ceilalți sînt mai degrabă homofili; dar despre asta mai vorbim. Altă explicație: Femeile „simple“ sînt de multe ori mai „supuse“, se conformă poate mai ușor cerințelor mediului social, mai ales dacă mediul este dominant. În plus, sexualitatea feminină este ceva mai difuză. Asta înseamnă că femeile vor accepta probabil mai ușor constrîngerile de mediu, vor rămîne mai ușor „la cratiță“ și „la țară“, găsind eventual în același timp vreo satisfacție sexuală, cine știe în ce formă și cu ce parteneri, dar acolo unde se află, fără să migreze. Drept care efectul oraș vs. sat va fi mai slab și efectul nivelului de educație mai puternic decît la bărbați.

(2) Să observăm încă o dată că studiul danez este rezultatul unei simple analize a registrelor de stare civilă. Dacă ne gîndim că orientarea sexuală și semnificațille ei la nivel individual și comportamental sînt chestiuni de psihologie, putem înțelege că a analiza cauzele homosexualități citind la registrul de stare civilă este ca și cînd am prezice viața unui om citind în stele: Se practică, dar funcționează numai pentru cei care cred. Autorii Frisch și Hviid (2006) recunosc foarte bine limitele studiului propriu, lasă corelațiile să fie ceea ce sînt, adică statistici și nimic mai mult, și se abțin de la speculații.

Lauman et al. (1994, p. 308) oferă două interpretări posibile pentru corelația dintre homosexualitatea bărbaților și mediul urban, din care prima coincide cu explicațiile noastre:

What are the possible mechanisms that could explain the distribution of the various measures of same-gender sexuality by urbanization of place of residence that we observe? One obvious mechanism is migration. People interested in sex with people of their own gender move to more congenial social environments. Large cities are congenial in a number of ways. Large urban centers generally have more diversity and a greater tolerance of diversity, less familiarity among and scrutiny by neighbors, and an increased variety of work and leisure opportunitiesthan smaller cities and towns. …

The migration model for explaining the increased proportions of same-gender sexual practice, interest, and identification among people in larger cities assumes that people discover their own inclinations more or less independently of their environment and then adjust their environment to their „inner nature“. But there is another possibility. Large cities may provide a confenial environment for the develioment and expression of same-gender interest. This is noth the same as saying that homosexuality is a personal, deliberate or conscious choice. But an environment that provides increased opportunities for and fewer negative sanctions against same-gender sexuality may both allow and even elicit expression of same-gender interest and sexual behavior.

… To test these two models empirically is quite difficult.

Rămîne la latitudinea cititorilor să prefere o explicație sau cealaltă, adică să speculeze. Autorii se mulțumesc să spună că e greu de ales – și le dăm dreptate. Este pînă la urmă celebra controversă însușiri înnăscute – însușiri dobîndite (nature vs. nurture) pe care o menționa Tapirul în dialog cu avocatul dreacului ;-)

În ce privește femeile, Lauman et al. ne spun curat că nu au nici o explicație pentru ciudata corelație, și aici ne dau lacrimile.

(3) Dr. Trayce nu prea dă explicații și motive, ceea ce nu e rău deloc, Dr. Trayce doar ignoră (probabil conștient) unele explicații ale altora. Aici, concret, trece sub tăcere explicația migrației (Lauman et al., 1994, p. 308), în schimb o prezintă cu emfază pe cea a elicitației, explicație care nouă ni se pare prea puțin plauzibilă. Dacă ar fi fost cu adevărat imparțială, le-ar fi prezentat pe amîndouă la aceleași dimensiuni.

Dr. Trayce trage în schimb concluzii:

Conclusion:
 All of the aforementioned research studies from four different countries, each utilizing large, countrywide samples, reveal that homosexual behavior is not genetically determined. Rather, the data find that human sexuality is malleable, and environmental experiences and influences can and do shape its expression. Moreover, these findings are supported by decades of anthropological and sociological evidence that reveal that rates of homosexual behavior fluctuate—sometimes greatly—with changes in the social, cultural, and legal climate. The more an environment affirms or encourages same-sex sexuality—whether an urban center or a university campus—the more homosexuality there will be in that setting.

Un prim strat de ceață peste studiile serioase: Eșantioanele sînt într-adevăr mari (în studiul danez este vorba de două milioane de persoane; nu știu care sînt cele patru țări, eu n-am găsit decît două, dar trecem peste), dar mărimea nu le face să dovedească ceea ce nu pot dovedi. Apoi, o evidentă greșeală de logică: Studiile arată cu ce este corelată manifestarea homosexualității, însă nu vorbesc despre cauzele homosexualității. Mai departe, rezultatele studiilor ar putea fi interpretate (speculativ!) cum că mediul social are o influență, ceea ce NU înseamnă, așa cum spun și Tapirul, și Vlad, că influența genetică nu există. Una peste alta, argumentația lui Dr. Trayce nu stă în picioare. Dar nu argumentația corectă pare să fie scopul doamnei, ci altceva:

Social and cultural norms, as well as legal regulations, influence human behavior including sexual behavior. So not surprisingly, as the United States and other Western Countries have become increasingly pro-homosexual—socially, politically, and legally—they have experienced an upward trend in the number of individuals engaging in homosexual behavior. That trend will continue if we move beyond mere tolerance of homosexual behavior (which is appropriate) to formally honoring it by legalizing same-sex marriage.

Cu alte cuvinte, cetățeni, fiți vigilenți și nu votați pentru legalizarea căsătoriei homosexuale. Adică politică de dreapta pe baze pseudo-științifice.

Și mai e ceva: Să nu uităm că doamna în cauză este psihoterapeută. Să vedem și unde și-a publicat unul din articole: pe situl NARTH, National Association for Research & Therapy of Homosexuality, vechea noastră cunoștință. Aici bănuim, pe lîngă evidenta orientare politică de dreaptă creștină, și un motiv material: Dacă mediul este hotărîtor, atunci homosexualitatea se poate trata (susțin dumnealor). Nu știm cît costă tratamentul, dar cînd e vorba de un scop onorabil cum este cel de a aduce oițele rătăcite pe drumul cel bun, nu ne mai uităm la bani.

Ca să restabilească egalitatea corectă politic a sexelor, Dr. Trayce observă în continuare în același articol „Same-sex marriage: Not in the best interest of children“ (mai-iunie 2009):

For American women, the environmental factor most associated with a homosexual or bisexual identity was a higher level of education. And though that was also true for men, the pattern for women was more dramatic. For instance, a woman with a college degree was nine times more likely to identify herself as non-heterosexual than a woman with only a high school diploma. … For an example of how that might develop, see Dennis Prager’s article entitled, “College Taught Her Not To Be a Heterosexual.”

Despre Dennis Prager, neștiind încă cine e, ne uităm la http://dennisprager.townhall.com și nu mai discutăm, că n-are rost. Regăsim în schimb aceeași constatare în aceeași carte cu pretenții de seriozitate a lui Lauman, Gagnon și Michael (1994) la pagina 309.

Cu alte cuvinte, atenție părinți și bărbați, tineți-vă fetele și nevestele la cratiță, că altfel se fac lesbiene.

Și poanta cea mai tare este că, pînă la urmă, chestia asta e aproape adevărată. S-o luăm ușurel pe firul apei în sus.

Episodul de marți m-a făcut să descopăr o autoare pe care, dacă aș avea-o în fața mea aș… ei, aș țuca-o pe amîndoi obrajii, așa-i de frumoasă și dășteaptă, și fără îndoială și devreme acasă: Dr. Trayce Hansen, psiholoagă licențiată. (Să sperăm că nu numai la nivel de licență.) Dumneaei scrie în „The Therapist“ – titlul sună a mare jurnal științific, dar nu este nici mai mult nici mai puțin decît „o publicație“ a California Association of Marriage and Familiy Therapists, căci în California există terapii de toate felurile pentru orice. Dumneaei scrie carevasăzică în articolul „Same-sex marriage: Not in the best interest of children“ (mai-iunie 2009). Iată deja al doilea lucru, după căsătorie și familie, care sună cunoscut. Spicuim:

It shouldn’t be surprising that studies find children reared by homosexuals are more likely to engage in homosexual behavior themselves since extensive worldwide research reveals homosexuality is primarily environmentally induced. Specifically, social and/or family factors, as well as permissive environments which affirm homosexuality, play major environmental roles in the development of homosexual behavior. There’s no question that human sexuality is fluid and pliant. Consider ancient Greece and Rome—among many early civilizations—where male homosexuality and bisexuality were nearly ubiquitous. That was not so because most of those men were born with a “gay gene,” rather because sexuality is malleable and socially influenced.

Cum că adică, susține dumneaei gîndindu-se numai și numai la binele copilașilor acestei lumi și ridicînd cu încredere și nevinovăție ochii spre ceruri si camera foto, sexualitatea umană este maleabilă, și, în mod special, homosexualitatea este perfect influențabilă. (Heterosexualitatea nu vrea nimeni s-o influențeze, așa că nu discutăm.)

Asta așa, de introducere. Mai departe citim în articolul „Legalizing same-sex marriage 
will increase prevalence of homosexuality: 
Research provides significant evidence“, by Trayce Hansen, Ph.D.:

An accumulation of research from around the world finds that societies which endorse homosexual behavior increase the prevalence of homosexuality in those societies. The legalization of same-sex marriage—which is being considered by voters in several U.S. states—is the ultimate in societal endorsement and will result in more individuals living a homosexual lifestyle.

Carevasăzică, Dr. Trayce, odată introdusă, trece la subiect: Dacă cetățenii vor fi atît de lipsiți de vigilență încît să accepte legalizarea căsătoriei homo, întreaga lume va deveni o Sodomă sau o Gomoră. Poate că ar fi bine să ne hotarîm.

A Danish research investigation studied two million adults living in Denmark, a country where same-sex marriage has been legal since 1989. This study uncovered a number of specific environmental factors that increase the probability an individual will seek a same-sex rather than an opposite-sex partner for marriage.

Iată dovaada! dovaada! Cercetătorii danezi, în virtutea unei experiențe de 20 de ani, cercetează. Și ce descoperă?

For Danish men, the environmental factors associated with higher rates of homosexual marriage include an urban birthplace […]. Significantly, there was a linear relationship between degree of urbanization of birthplace and whether a man chose homosexual or heterosexual marriage as an adult. In other words, the more urban a man’s birthplace, the more likely he was to marry a man…

Adică, domnii mei, dacă cumva locuiți la oraș, aveți toate șansele să deveniți homosexuali. Viața la țară are, cum arăta și Duiliu Zamfirescu, avantajele ei, nu-i așa. Atins de o bruscă neîncredere, Moș Pinocchio caută articolul original:

Morten Frisch, M. & Hviid, A. (2006). Childhood Family Correlates of Heterosexual and Homosexual Marriages: A National Cohort Study of Two Million Danes. Archives of Sexual Behavior, 35, 533–547.

„Arhivele“, deși în cazul de față „analele“ s-ar fi potrivit mai bine. Surpriza este că acea corelație chiar există. (Asta trecînd peste faptul că „whether a man chose homosexual or heterosexual marriage as an adult“ este o variabilă binară, da/nu, care, matematic, nici nu poate fi în relație lineara cu alte variabile, nici nu întră în domeniul de definiție al corelațiilor statistice. Dar să nu căutăm nod în papură, Dr. Trayce e terapeută și, pasămite, ziaristă, drept care e de înțeles dacă a ales să chiulească la orele de statistică, de altfel obligatorii pentru psihologi.) Probabilitatea (aha) ca un bărbat să manifeste un comportament homosexual este direct proporțională cu mărimea orașului. Mai interesant este prin ce metode s-a ajuns la rezultat: Frisch și Hviid au făcut o analiză a registrelor de stare civilă – deci nu ne vom mira că eșantionul atinge cifra de 2 milioane de persoane. Cu atît mai mare greutatea științifică.

Sub influența aceleiași neîncrederi, Moș Pinocchio caută un al doilea original din studiile citate de Dr. Trayce. De data asta e vorba de o carte, ceea ce, între noi fie vorba, nu înseamnă mare lucru, pentru că într-o carte (spre deosebire de marile jurnale academice cu peer review) autorul poate să scrie și să publice aproape orice cu condiția să plătească editura. Dar să nu fim cîrcotași. O găsim la google books:

Lauman, E.O., Gagnon, J.H., Michael, S. (1994). The social organization of sexuality: Sexual practices in the United States. Chicago: University of Chicago Press.

Un titlul care amintește de un almanah al Academiei Cațavencu. În capitolul „Urbanization of place of residence“ (p. 306), zice:

One of the most striking relations in tables 8.1 and 8.2 is between the level of urbanization of the current residence of respondens and the various measures of same-gender sexuality.

Aha, ne-am convins, chit că e vorba de un procent minuscul al populației, dar relația este într-adevăr lineară. Locuitorii orașelor mari tind să fie homosexuali. No, păi daca trebuie, trebuie.

Dar ce ne facem cu locuitoarele, cu femeile adică?

Relansînd Jurnalul domnului Inginer, i-am făcut o vizită lui Krossfire, care tocmai se amuza pe seama unui site afurisitor de pornografie și deci purificator. Cum tonul mi-a părut cunoscut, am făcut *clic* și m-a izbit asemănarea cu un alt site, pre numele lui homosexualitate.ro, despre care vom mai vorbi. Un alt *clic* mi-a adus în fața ochilor, surpriză, un nume cunoscut. Urmează dialogul:

Moș Pinocchio: L., darling, ce mică e lumea, ăsta e fratele tău, nu?

L. [cam plictisită să găsească numele fratelui ei peste tot]: Aaa, unde? A, da, el e.

Moș Pinocchio: Tu… ai văzut ce-i asta? Mie nu mi-ar face plăcere să-mi apară numele în așa ceva. Oare el știe?

L.: Hai să-l întrebăm. În zece minute avem răspunsul.

A durat chiar mai puțin. Mi-a arătat mailul:

Dragă L., bineînțeles că știu unde mi-e numele. Te rog să nu-i spui nimic, nici dacă sînteți prieteni, nici dacă e foarte drăguț cu tine. Ești îngrozitor de naivă cînd e vorba de așa ceva. Te rog să nu-i spui absolut nimic.

Apoi a durat ceva mai puțin de o oră ca să aflu de la Onkel Google cum stau lucrurile, sau cel puțin să bănuiesc. Există situații în care e preferabil să rămîi naiv. Îngrozitor de naiv.

Continuăm discuția noastră cu anonimul. Recunosc că o bună bucată de vreme m-a deranjat această anonimitate. M-am obișnuit totuși, căci ce este identitatea pe Internet, what’s in a name, oh Romeo. Iar între timp chiar a început să-mi placă: Anonimul nostru reprezintă un întreg curent de poziție vizavi de homosexuali și homosexualitate; pe măsură ce citesc din publicațiile care se încadrează în acest curent, asemănările de ideologie și de stil îmi devin din ce în ce mai evidente. Într-un asemenea context, un nume concret nu ar face decît să distragă atenția în mod inutil.

Dar să ne întoarcem la articolul nostru, Stacey & Biblarz (2001) și la studiul CDC. Ca în orice publicație științifică, Stacey și Biblarz dedică un spațiu considerabil limitelor cercetării prezentate și posibilelor erori de interpretare. Una din aceste erori, despre care am tot vorbit, este confuzia între simpla corelație statistică și relația cauzală. Iată două exemple:

Problemele copiilor: Homosexualitatea sau divorțul? Anonimul nostru susține sus și tare că este clar ca lumina zilei cum că homosexualitatea părinților este cauza unor probleme ale copiilor cum ar fi un număr mai ridicat de parteneri sexuali în cazul fetelor crescute de lesbiene. Chiar așa să fie? Stacey și Biblarz atrag atenția mai întîi că cercetarea asupra copiilor din familii de homosexuali este de fapt, din lipsa unor date cu valabilitate mai largă, o cercetare a copiilor crescuți de lesbiene. Și mai departe, drept care poate nu la fel de vizibil, atrag atenția că este vorba în marea majoritate a cazurilor despre copii făcuți (sub presiune socială) într-o căsătorie tradițională, după care urmează divorțul și cuplul lesbian în care copilul intră automat. De unde știm, deci, în ce măsură problemele pe care le au copiii într-o asemenea situație se datorează lesbianismului mamelor, și în ce măsură divorțului? Nu ne va contrazice nimeni, nici măcar anonimul, dacă vom susține că o schimbare atît de dură a mediului familiar (precedată adesea de conflicte puternice, chiar violente), cum este un divorț, poate foarte bine să tramuatizeze copiii. Și atunci cum deosebim efectele mediului parental lesbian de efectele divorțului părinților naturali?

HIV: Homosexualitatea sau sistemul de asistență medicală? Tot anonimul aduce drept argument-măciucă statisticile HIV/SIDA. Încă o dată, sîntem perfect de acord că avem aici de a face cu o foarte mare problemă de sănătate la nivel mondial. Dar și cu una de logică a cercetării: În ce măsură este homosexualitatea cauza riscului de HIV? Pe lîngă argumentele pe care le-a tot adus Tapirul (din care vedem că lanțul cauzal de la homosexualitate la HIV este prea lung și prea complex pentru o concluzie atît de simplă), încă un aspect: Din studiul CDC nu aflăm mare lucru despre felul în care au fost culese datele, dar un aspect este clar: Studiul este cuplat cu o campanie de testare a populației la HIV. Aha. Să ne gîndim la calitatea asistenței medicale și la frecvența (redusă a) asigurării de sănătate in Statele Unite – abia Obama și-a propus să facă ordine în chestia asta, care e o problema mare și dureroasă. O consecință a carențelor sistemului de sănătate poate fi și că testul de HIV nu este la îndemîna oricui. Cine se va prezenta atunci mai degrabă la o campanie de testare? Care vor fi clienții cei mai numeroși ai campaniei? Homosexualul mediu care își vede de partener, casă și servici și știe că nu riscă mare lucru? Sau homosexualul pus pe aventură, care bănuiește și se teme că s-ar fi putut infecta? Sau, mai rău, prostituații care-și fac veacul pe strada unde, ce întîmplare, apare laboratorul mobil de testare? În mod clar, aici avem de a face cu un eșantion polarizat. Consecința este că, gîndindu-ne din nou la un model cauzal, confundăm homosexualitatea drept cauză a infecțiilor cu HIV cu condiția socială (asociată cu carențele sistemului de sănătate publică) drept cauză a aceluiași flagel. Nu vreau să spun aici că orientarea sexuală nu are nici un efect, ci că efectul ei poate fi exagerat în limite foarte generoase și, din motive metodice, aceste limite nu pot fi clarificate prea ușor, drept care spațiul liber la dispoziția speculațiilor este la fel de generos.

Deci, încă o dată, iar și iară, în ambele cazuri discutate aici se cere mai multă prudență în interpretarea faptelor.

Deocamdată, zice anonimul în concluzie,…

este de consemnat ca studiile stiintifice, atatea cate exista, nu concluzioneaza deloc covarsitor in favoarea homosexualilor (accepta formularea asta), asa cum sustine aproape isteric lobby-ul vostru.

O observație punctuală și strict din perspectiva literaturii științifice: Studiile citate nici nu aveau intenția să „concluzioneze covîrșitor în favoarea homosexualilor“. Una e să „concluzioneze covîrșitor în favoarea homosexualilor“ și alta e să infirme diferențele susținute de alții în defavoarea homosexualilor. Majoritatea covîrșitoare a acelor studii arată că diferența în cea mai mare parte nu există. (De’asta observă Stacey și Biblarz că studiile despre homosexualitate au în majoritate caracter defensiv.) Încă o dată, formulat pozitiv: Acele studii afirmă egalitatea, nu avantajul, nici dezavantajul.

Mai departe:

se poate afirma ca homosexualul mediu este intr-o zona de risc incomparabil mai mare.
iar deocamdata ritmul imbolnavirilor creste.

Iată o afirmație de bun simț, bravo. Problema este însă că nu pe bun simț vrem să ne bazăm noi aici. Cînd se discută despre legi care statuează egalitatea vs. discriminarea unei minorități nu lipsite de importanță cantitativă și calitativă, bunul simț (care spune, de exemplu, și că Pămîntul e plat și stă în centrul Universului) este un criteriu prea slab. Avem nevoie de criterii mai puternice, adică de fapte și date cu greutate științifică.

Ei, și aici apare problema în care observăm aspectul comun al celor două comentarii anonime citate mai sus: Dacă citim literatură în limba, să zicem, japoneză, trebuie să știm mai întîi japoneză. Dacă citim articole științifice din reviste de specialitate, atunci ne trebuie instrumentarul metodic corespunzător. Fără asta nu se poate. Trebuie să avem măcar atîtea cunoștințe de metodică și statistică, încît să înțelegem care sînt limitele unui studiu, ce putem face cu rezultatele și concluziile lui, și mai ales ce nu nu putem face. Cine nu are aceste cunoștiințe, să binevoiască să plece puțin urechea și la cei ce le au. Altfel ajungem să citim ca Ipingescu în gazeta de opoziție: Combate bine, domle. Sau, dimpotrivă: Face un lobby (aproape) isteric.

O fantezie tragică cu variațiuni în stilul lui Vlad Stroescu. Se dedică Tapirului, care a ținut cu spaniolii.

Decorul: Bazinul Olimpic dintr-un mare oraș german. În fundal, muntele Olimpic, înalt de 50 de metri și construit între 1947 și 1958 din moloz de la demolări. Mai departe, Alpii bavarezi în poză kitsch. Costume de cowboy cu camași pepite, pantaloni din piele de antelopă pînă la genunchi și pană de capră neagră la pălărie. În rolul lui Jack Twist, Moș Pinocchio, căruia i-a plăcut întotdeauna să se prezinte drept victimă a exceselor fotbalistice. În rolul lui Enis del Mar, Domnu’ Inginer, obosit de navetă. Și cu Colombina, ca întotdeauna, în rolul Nevestei Înțelepte.

Prolog 1: Jack pleacă de la birou și încearcă să se urce în metrou. Mase de fani tineri cu sticle de bere, deja alcoolizați, debordînd de entuziasm. Mulți trîmbițează din vuvuzele, cîțiva mai leneși dau drumul la megafoane cu înregistrare digitală. Transpirația curge. Prin ochelarii de distanță ușor aburiți, fanii intrați la grămadă arată ireal de clar. Prolog 2: Jack răsuflă ușurat urcînd scările. Liniște suspectă. Jack merge pe drumul de bicicletă. La intersecția cu cîteva străzi mai mari, semaforul e roșu, dar nu trece nici o mașină. Jack se uită nedumerit și merge mai departe. În fine, își leagă bicicleta la intrarea bazinului Olimpic și intră.

Scena 1: O oră și jumătate mai tîrziu (data de 7.7.2010 și ora sînt arătate cu insistență, ori de cîte ori există vreun pretext), Jack iese vizibil obosit dar foarte mulțumit de la bazin și începe să-și dezlege bicicleta. Pe lîngă el trec hoardele de fani în cea mai desăvîrșită liniște. Unul singur cîntă la vuvuzelă marșul funebru din sonata în si bemol minor de Chopin. Cîțiva fani își dezleagă și ei bicicletele alături de Jack. Tăcerea devine penibilă.

Jack [jovial, pe ton de conversație englezească]: Ei, și care a fost scorul?

Fanii îi aruncă priviri crunte.

Scena 2, în weekend: Enis, îndurerat.

Nevasta Înțeleaptă [ton amar à la Olga Tudorache]: …și cînd a dat să se urce pe bicicletă, a văzut că era pe jantă. Și-a scos din rucsac pompa… [înnăbușindu-și un hohot de plîns] Știi, avea întotdeauna o pompă la el. [Enis își imaginează gestul, Nevasta își suflă nasul cu putere.] Și atunci a explodat cauciucul, l-a lovit în nas, și pînă cînd a ajuns salvarea la el printre hoardele de fani de la public viewing, a murit înecat în propriul lui sînge.

Secvențe mitraliate de flashback: Jack se străduiește să nu rîdă, dar fără succes. Fanii îi aruncă priviri și mai crunte. Jack se tăvălește pe jos, rîzînd în hohote. Cîțiva fani furioși se îndreaptă spre el. Hoarde de fani în prim-plan. Înregistrarea istorică, veche și hîrîită, cu prezentatorul de radio neamț din anii 50 zbierînd scos din minți peste un stadion în delir: Gol!!! Gol!!! Gol!!! Gol!!! Goooooool!!! Jack zăcînd pe asfalt, lîngă biciclete, cu fața plină de ketchup. Alături, cauciucul negru și o dîră lichidă roșie lîngă umărul lui Jack în tricou galben.

Final: Enis, în fața dulapului deschis. Pe ușă atîrnă tricoul galben, slipul și ochelarii de înot cu dioptrii ai lui Jack. Un bilet de întrare cu vedere spre muntele Olimpic și bazinul de înot, prins într-o piuneză.

Enis [murmură cu lacrimi în ochi, atingînd cu degetul biletul de intrare]: Trăim într-o Europă democratică, nu-i pasă nimănui cu ce echipă ții… atîta timp cît nu află nimeni… și nu deranjezi pe nimeni… dar de cîte ori să-ți spun, Jack… sănătatea… riscurile… [cu voce stinsă]: Oh Jack, îți jur…

Distribuția, în formatul Jurnalului American de Sociologie.

Stacey, J. & Biblarz, T. J. (2001). (How) does the sexual orientation of parents matter? American Sociological Review, 66. 159-183.

Cei doi autori sînt profesori de sociologie (Judith Stacey fiind specializată și în gender studies) la University of Southern California. Punctul de plecare al articolului este controversa despre dreptul la adopțiune al cuplurilor gay. Se constată că cercetarea de specialitate este împărțită în două tabere opuse, ceea ce, în loc să stimuleze căutarea adevărului științific și a unor consecințe social-politice adecvate ale acelui adevăr, controversa canalizează forțele pe linia ofensivă-defensivă și neglijează o serie de constatări evidente, din care altfel s-ar putea trage niște concluzii mai valoroase.

Poziția contra este reprezentată în primul rînd de către cei doi Cameroni. Oh, savoare! Doi bărbați, pe nume Paul și Kirk. Oh, dezamăgire: tată și fiu. Ah well, nothing is perfect… Tatăl, din 1979 profesor asociat de Căsătorie și Familie la celebra și faimoasa University of Nebraska. Dar nu pentru mult timp, pentru că în 1980 „a părăsit” universitatea în favoarea practicii psihologice particulare, cadru în care a condus și the Committee to Oppose Special Rights for Homosexuals. Fiul, mai modest, pare să se rezume la activitatea din Family Research Institute, pe al cărei homepage cu greu găsim alt nume decît Cameron și alte teme decît (anti-) gay.

Aflăm de la cei doi Cameroni (spicuind din revista Adolescence, 31(124) din 1996) că „sub” 1% din părinții americani sînt bi- sau homosexuali, acel „sub” însemnînd de fapt că 17 indivizi din 5182 chestionați – populație exclusiv urbană! – aveau un părinte homo-/bisexual, adică 17 părinți homosexuali din 2 x 5182 părinți în total = 0,16% = „sub” 1%!! Mai departe, citim că „sub 7%” din bărbații homosexuali americani (renunțăm la alte calcule), bașca o treime din femeile lesbiene americane au copii. Conform celor doi Cameroni, efectele homosexualității părinților rezidă în propagarea homosexualității de la părinți la copii (se vorbește aici despre „contagiozitate”) și în victimizarea sexuală a copiilor de către părinții înșiși sau de către acoliții-asociații-partenerii lor (pedofilie). În acest sens, fapte cutremurătoare sînt citate la mîna a doua. Cît despre studiul propriu, Cameronii scriu cu o oarecare modestie că 5 din cei 17 menționați mai sus (adică sub 0,1% din eșantionul total, dar procentul este prezentat drept 29% din eșantionul homosexual, că dă mai bine) au raportat relații incestoase cu părinții biologici sau (!) vitregi. (Să observăm că varianta a doua nu exclude situația plauzibilă în care mama heterosexuală divorțează de tatăl gay, păstrează copiii și se recăsătorește cu un bărbat pedofil – situație fără îndoială tragică, dar prea puțin relevantă pentru întrebarea inițială. Comportamentul deviant al subiecților distrage atenția de la logica deviantă a autorilor.)

Concluzia Cameronilor nu ne surprinde: Cum că adică copiii părinților homosexuali au toate șansele la tulburări psihice (homosexualitatea ca „patologie învățată”), și asta pentru bunul motiv (cine ar putea să nu creadă?) că acești părinți nu au timp să se ocupe de copiii lor: ori mor de SIDA (să nu uităm că sîntem prin anul 1990), ori se sinucid. Această concluzie (și oricare alta ar fi fost o mare surpriză) rezultă dintr-o analiză a anunțurilor mortuare din presa gay. Un exemplu grăitor:

For instance, when homosexual Robert Tucker died in 1991 at the age of 57, he orphaned 17 boys and young men whom he had been allowed to adopt (Philadelphia Gay News, 3/8-14/1991).

Aferim.

Dar să ne întoarcem la articolul lui Stacey și Biblarz. American Psychological Association l-a excomunicat pe Paul Cameron în 1983 (deci 13 ani înaintea publicării articolului citat mai sus, ceea ce pune o mare și insistentă întrebare despre finanțarea studiului), denunțîndu-l pentru interpretarea neprofesională și tendențioasă a rezultatelor cercetării. Asta nu a oprit valul de citate și concluzii de aceeași calitate. Pe lîngă Satinover, un exemplu reprezentativ este Lynn Wardle, combatant înfocat contra căsătoriei gay, un jurist care își culege argumentele de la Cameron & Co. (NB, amănunt irezistibil: Wardle is a member of the Church of Jesus Christ of Latter-day Saints; Wikipedia – cu alte cuvinte: mormon.). Stacey și Biblarz se distanțează categoric de asemenea autori, menționînd cu delicată diplomație vechea noastră cunoștință, heteronormativitatea.

Poziția pentru este o reacție defensivă în sensul că se străduiește să infirme deficitele reclamate de lagărul advers. În această zonă, rapoartele de cercetare abundă de „no significant differences”. La o privire mai atentă, diferențele există uneori, chiar descrise concret, dar cad în planul doi cînd se trece la interpretarea și discuția rezultatelor. Mai productiv ar fi, susțin Stacey și Biblarz, ca aceste diferențe să fie luate ca atare și studiate aprofundat. O diferență, spun ei parafrazîndu-l pe Freud, este uneori doar o diferență și nimic mai mult.

Va urma.