Entries tagged with “Homofobie”.


Iată că mai sînt și alții care citesc literatură de specialitate psihologică… Vă recomandăm un articol de blog:

http://closetprofessor.blogspot.com/2011/07/homophobia-associated-with-penis.html

…și publicația corespunzătoare integrală:

https://my.psychologytoday.com/files/u47/Henry_et_al.pdf

Am găsit aici (mulțumim!) un articol de pe situl Europei Libere, pe care îl recomandăm spre citire și readucere aminte. Fără alte comentarii decît că Paul Cameron este cel despre care scriam aici și că, ia te uită, Cameron a ținut o prelegere studenților mediciniști la Chișinău.

Nu e nimic nou că în România grupările de extremă dreaptă își ascund homofobia (ca și cînd nu s-ar vedea) sub pretextul salvării familiei. A fost totuși o noutate pentru mine să constat același lucru în Moldova. Mulți încearcă să demonstreze că acceptanța homosexualității și a homosexualilor nu este un pericol pentru familie. Hai să lăsăm asta pentru moment, și să exersăm punctul de vedere complementar. Cine are de cîștigat din homofobie?

Au trecut deja cîția ani buni de cînd comerțul și politica, două domenii de activitate strîns legate unul de altul, au descoperit comunitatea gay drept grup țintă. Comerțul încearcă (și nu fără succes) să le vîndă tot ce se poate, iar politica încearcă (idem) să cîștige voturi.

Se poate și invers. Comunitatea gay nu s-a format singură. Odată cu ea – și cu vizibilitatea ei crescîndă – s-a format în mod firesc și comunitatea anti-gay (unul din multele exemple fiind mișcarea ex-gay). Este vorba de o categorie de cetățeni (adică de potențiali alegători) cu un nivel de educație sub medie. Carențele de educație duc, se știe, la conservatorism, naționalism, șovinism, homofobie etc. Ce să facem acuma, să le facem noi educația? Nuuuuuuuuu. Nu putem și nu vrem: Mai bine îi lăsăm așa cum sînt, că sînt mai ușor de manipulat politic, și facem ceva ca să le cîștigam voturile. Ce? Foarte simplu, ne declarăm împotriva homosexualilor.

Concluzia: Argumentul salvării familiei, folosit în multe țări europene și americane împotriva homosexualității, nu este altceva decît un pretext. De fapt, grupările de extremă dreaptă care se servesc de el nu au interesul să salveze familia. Ele au descoperit homofobia drept capital electoral și nu vor decît să cîștige niște voturi în plus. Asta e tot.

Am găsit linkul aici — mulțumim!

LATER EDIT: Discuția s-a aprins pînă la urmă aici.

Ca să completăm tabloul homofobiei de import, al Dreptei religioase și al pseudo-științei, iată logica:

Noi [oricine vor fi acei „noi”] nu sîntem homofobi, nuuu, că nu ar fi politic corect. Noi nu avem nimic împotriva homosexualilor. Ba chiar vrem să vă facem o bucurie [vouă, adică homosexualilor]: Uite, homosexualitatea se tratează. Cum, nu vreți să vă tratați? Nici asta nu e nici o problemă, e alegerea voastră. Dar dacă asta ați ales, atunci trebuie să suportați consecințele – adică inclusiv discriminarea.

Sigur că explicațiile sînt simple, pentru cine le vede, dar ele pot fi făcute să fie și complicate. Ca să descurcăm încurcătura, să vedem (1) care sînt explicațiile noastre, (2) care sînt explicațiile date de autorii studiilor originale și (3) cum explică asta Dr. Trayce, cum argumentează mai departe și de ce.

(1) Zice Tapirul, despre bărbați:

faptu’ ca mai multi barbati de la oras aleg sa se casatoreasca cu alti barbati nu arata decat ca la oras e mai usor sa iesi din dulap si sa si vrei sa te casatoresti – nu spune nimic despre procentul real de homosexuali.
 Mediating effect rather than spurious (urban–>mediu mai tolerant si mai anonimizant–>iesire din dulap/casatorie)

Mai bine nu cred că putem spune. Despre femei, explicația pare să fie aceeași, pentru că ieșitul din dulap este și el aceeași. Atît mediul urban cît și educația fac homosexualii de ambe sexe „care este“ să devină mai conștienți de sexualitatea lor și să și-o manifeste ca atare. Asta ce nu înseamnă însă că un heterosexual devine homosexual pentru că locuiește la oraș sau se duce la școală.

În plus, o explicație interesantă, pe care Lauman și colegii lui ar fi putut să o știe in 1994 dacă ar fi citit puțină antropologie: Unii văd sexul ca pe un instrument de dominare, alții ca pe un instrument al plăcerii; primii tind spre homofobie, ceilalți sînt mai degrabă homofili; dar despre asta mai vorbim. Altă explicație: Femeile „simple“ sînt de multe ori mai „supuse“, se conformă poate mai ușor cerințelor mediului social, mai ales dacă mediul este dominant. În plus, sexualitatea feminină este ceva mai difuză. Asta înseamnă că femeile vor accepta probabil mai ușor constrîngerile de mediu, vor rămîne mai ușor „la cratiță“ și „la țară“, găsind eventual în același timp vreo satisfacție sexuală, cine știe în ce formă și cu ce parteneri, dar acolo unde se află, fără să migreze. Drept care efectul oraș vs. sat va fi mai slab și efectul nivelului de educație mai puternic decît la bărbați.

(2) Să observăm încă o dată că studiul danez este rezultatul unei simple analize a registrelor de stare civilă. Dacă ne gîndim că orientarea sexuală și semnificațille ei la nivel individual și comportamental sînt chestiuni de psihologie, putem înțelege că a analiza cauzele homosexualități citind la registrul de stare civilă este ca și cînd am prezice viața unui om citind în stele: Se practică, dar funcționează numai pentru cei care cred. Autorii Frisch și Hviid (2006) recunosc foarte bine limitele studiului propriu, lasă corelațiile să fie ceea ce sînt, adică statistici și nimic mai mult, și se abțin de la speculații.

Lauman et al. (1994, p. 308) oferă două interpretări posibile pentru corelația dintre homosexualitatea bărbaților și mediul urban, din care prima coincide cu explicațiile noastre:

What are the possible mechanisms that could explain the distribution of the various measures of same-gender sexuality by urbanization of place of residence that we observe? One obvious mechanism is migration. People interested in sex with people of their own gender move to more congenial social environments. Large cities are congenial in a number of ways. Large urban centers generally have more diversity and a greater tolerance of diversity, less familiarity among and scrutiny by neighbors, and an increased variety of work and leisure opportunitiesthan smaller cities and towns. …

The migration model for explaining the increased proportions of same-gender sexual practice, interest, and identification among people in larger cities assumes that people discover their own inclinations more or less independently of their environment and then adjust their environment to their „inner nature“. But there is another possibility. Large cities may provide a confenial environment for the develioment and expression of same-gender interest. This is noth the same as saying that homosexuality is a personal, deliberate or conscious choice. But an environment that provides increased opportunities for and fewer negative sanctions against same-gender sexuality may both allow and even elicit expression of same-gender interest and sexual behavior.

… To test these two models empirically is quite difficult.

Rămîne la latitudinea cititorilor să prefere o explicație sau cealaltă, adică să speculeze. Autorii se mulțumesc să spună că e greu de ales – și le dăm dreptate. Este pînă la urmă celebra controversă însușiri înnăscute – însușiri dobîndite (nature vs. nurture) pe care o menționa Tapirul în dialog cu avocatul dreacului ;-)

În ce privește femeile, Lauman et al. ne spun curat că nu au nici o explicație pentru ciudata corelație, și aici ne dau lacrimile.

(3) Dr. Trayce nu prea dă explicații și motive, ceea ce nu e rău deloc, Dr. Trayce doar ignoră (probabil conștient) unele explicații ale altora. Aici, concret, trece sub tăcere explicația migrației (Lauman et al., 1994, p. 308), în schimb o prezintă cu emfază pe cea a elicitației, explicație care nouă ni se pare prea puțin plauzibilă. Dacă ar fi fost cu adevărat imparțială, le-ar fi prezentat pe amîndouă la aceleași dimensiuni.

Dr. Trayce trage în schimb concluzii:

Conclusion:
 All of the aforementioned research studies from four different countries, each utilizing large, countrywide samples, reveal that homosexual behavior is not genetically determined. Rather, the data find that human sexuality is malleable, and environmental experiences and influences can and do shape its expression. Moreover, these findings are supported by decades of anthropological and sociological evidence that reveal that rates of homosexual behavior fluctuate—sometimes greatly—with changes in the social, cultural, and legal climate. The more an environment affirms or encourages same-sex sexuality—whether an urban center or a university campus—the more homosexuality there will be in that setting.

Un prim strat de ceață peste studiile serioase: Eșantioanele sînt într-adevăr mari (în studiul danez este vorba de două milioane de persoane; nu știu care sînt cele patru țări, eu n-am găsit decît două, dar trecem peste), dar mărimea nu le face să dovedească ceea ce nu pot dovedi. Apoi, o evidentă greșeală de logică: Studiile arată cu ce este corelată manifestarea homosexualității, însă nu vorbesc despre cauzele homosexualității. Mai departe, rezultatele studiilor ar putea fi interpretate (speculativ!) cum că mediul social are o influență, ceea ce NU înseamnă, așa cum spun și Tapirul, și Vlad, că influența genetică nu există. Una peste alta, argumentația lui Dr. Trayce nu stă în picioare. Dar nu argumentația corectă pare să fie scopul doamnei, ci altceva:

Social and cultural norms, as well as legal regulations, influence human behavior including sexual behavior. So not surprisingly, as the United States and other Western Countries have become increasingly pro-homosexual—socially, politically, and legally—they have experienced an upward trend in the number of individuals engaging in homosexual behavior. That trend will continue if we move beyond mere tolerance of homosexual behavior (which is appropriate) to formally honoring it by legalizing same-sex marriage.

Cu alte cuvinte, cetățeni, fiți vigilenți și nu votați pentru legalizarea căsătoriei homosexuale. Adică politică de dreapta pe baze pseudo-științifice.

Și mai e ceva: Să nu uităm că doamna în cauză este psihoterapeută. Să vedem și unde și-a publicat unul din articole: pe situl NARTH, National Association for Research & Therapy of Homosexuality, vechea noastră cunoștință. Aici bănuim, pe lîngă evidenta orientare politică de dreaptă creștină, și un motiv material: Dacă mediul este hotărîtor, atunci homosexualitatea se poate trata (susțin dumnealor). Nu știm cît costă tratamentul, dar cînd e vorba de un scop onorabil cum este cel de a aduce oițele rătăcite pe drumul cel bun, nu ne mai uităm la bani.

Ca să restabilească egalitatea corectă politic a sexelor, Dr. Trayce observă în continuare în același articol „Same-sex marriage: Not in the best interest of children“ (mai-iunie 2009):

For American women, the environmental factor most associated with a homosexual or bisexual identity was a higher level of education. And though that was also true for men, the pattern for women was more dramatic. For instance, a woman with a college degree was nine times more likely to identify herself as non-heterosexual than a woman with only a high school diploma. … For an example of how that might develop, see Dennis Prager’s article entitled, “College Taught Her Not To Be a Heterosexual.”

Despre Dennis Prager, neștiind încă cine e, ne uităm la http://dennisprager.townhall.com și nu mai discutăm, că n-are rost. Regăsim în schimb aceeași constatare în aceeași carte cu pretenții de seriozitate a lui Lauman, Gagnon și Michael (1994) la pagina 309.

Cu alte cuvinte, atenție părinți și bărbați, tineți-vă fetele și nevestele la cratiță, că altfel se fac lesbiene.

Și poanta cea mai tare este că, pînă la urmă, chestia asta e aproape adevărată. S-o luăm ușurel pe firul apei în sus.

Episodul de marți m-a făcut să descopăr o autoare pe care, dacă aș avea-o în fața mea aș… ei, aș țuca-o pe amîndoi obrajii, așa-i de frumoasă și dășteaptă, și fără îndoială și devreme acasă: Dr. Trayce Hansen, psiholoagă licențiată. (Să sperăm că nu numai la nivel de licență.) Dumneaei scrie în „The Therapist“ – titlul sună a mare jurnal științific, dar nu este nici mai mult nici mai puțin decît „o publicație“ a California Association of Marriage and Familiy Therapists, căci în California există terapii de toate felurile pentru orice. Dumneaei scrie carevasăzică în articolul „Same-sex marriage: Not in the best interest of children“ (mai-iunie 2009). Iată deja al doilea lucru, după căsătorie și familie, care sună cunoscut. Spicuim:

It shouldn’t be surprising that studies find children reared by homosexuals are more likely to engage in homosexual behavior themselves since extensive worldwide research reveals homosexuality is primarily environmentally induced. Specifically, social and/or family factors, as well as permissive environments which affirm homosexuality, play major environmental roles in the development of homosexual behavior. There’s no question that human sexuality is fluid and pliant. Consider ancient Greece and Rome—among many early civilizations—where male homosexuality and bisexuality were nearly ubiquitous. That was not so because most of those men were born with a “gay gene,” rather because sexuality is malleable and socially influenced.

Cum că adică, susține dumneaei gîndindu-se numai și numai la binele copilașilor acestei lumi și ridicînd cu încredere și nevinovăție ochii spre ceruri si camera foto, sexualitatea umană este maleabilă, și, în mod special, homosexualitatea este perfect influențabilă. (Heterosexualitatea nu vrea nimeni s-o influențeze, așa că nu discutăm.)

Asta așa, de introducere. Mai departe citim în articolul „Legalizing same-sex marriage 
will increase prevalence of homosexuality: 
Research provides significant evidence“, by Trayce Hansen, Ph.D.:

An accumulation of research from around the world finds that societies which endorse homosexual behavior increase the prevalence of homosexuality in those societies. The legalization of same-sex marriage—which is being considered by voters in several U.S. states—is the ultimate in societal endorsement and will result in more individuals living a homosexual lifestyle.

Carevasăzică, Dr. Trayce, odată introdusă, trece la subiect: Dacă cetățenii vor fi atît de lipsiți de vigilență încît să accepte legalizarea căsătoriei homo, întreaga lume va deveni o Sodomă sau o Gomoră. Poate că ar fi bine să ne hotarîm.

A Danish research investigation studied two million adults living in Denmark, a country where same-sex marriage has been legal since 1989. This study uncovered a number of specific environmental factors that increase the probability an individual will seek a same-sex rather than an opposite-sex partner for marriage.

Iată dovaada! dovaada! Cercetătorii danezi, în virtutea unei experiențe de 20 de ani, cercetează. Și ce descoperă?

For Danish men, the environmental factors associated with higher rates of homosexual marriage include an urban birthplace […]. Significantly, there was a linear relationship between degree of urbanization of birthplace and whether a man chose homosexual or heterosexual marriage as an adult. In other words, the more urban a man’s birthplace, the more likely he was to marry a man…

Adică, domnii mei, dacă cumva locuiți la oraș, aveți toate șansele să deveniți homosexuali. Viața la țară are, cum arăta și Duiliu Zamfirescu, avantajele ei, nu-i așa. Atins de o bruscă neîncredere, Moș Pinocchio caută articolul original:

Morten Frisch, M. & Hviid, A. (2006). Childhood Family Correlates of Heterosexual and Homosexual Marriages: A National Cohort Study of Two Million Danes. Archives of Sexual Behavior, 35, 533–547.

„Arhivele“, deși în cazul de față „analele“ s-ar fi potrivit mai bine. Surpriza este că acea corelație chiar există. (Asta trecînd peste faptul că „whether a man chose homosexual or heterosexual marriage as an adult“ este o variabilă binară, da/nu, care, matematic, nici nu poate fi în relație lineara cu alte variabile, nici nu întră în domeniul de definiție al corelațiilor statistice. Dar să nu căutăm nod în papură, Dr. Trayce e terapeută și, pasămite, ziaristă, drept care e de înțeles dacă a ales să chiulească la orele de statistică, de altfel obligatorii pentru psihologi.) Probabilitatea (aha) ca un bărbat să manifeste un comportament homosexual este direct proporțională cu mărimea orașului. Mai interesant este prin ce metode s-a ajuns la rezultat: Frisch și Hviid au făcut o analiză a registrelor de stare civilă – deci nu ne vom mira că eșantionul atinge cifra de 2 milioane de persoane. Cu atît mai mare greutatea științifică.

Sub influența aceleiași neîncrederi, Moș Pinocchio caută un al doilea original din studiile citate de Dr. Trayce. De data asta e vorba de o carte, ceea ce, între noi fie vorba, nu înseamnă mare lucru, pentru că într-o carte (spre deosebire de marile jurnale academice cu peer review) autorul poate să scrie și să publice aproape orice cu condiția să plătească editura. Dar să nu fim cîrcotași. O găsim la google books:

Lauman, E.O., Gagnon, J.H., Michael, S. (1994). The social organization of sexuality: Sexual practices in the United States. Chicago: University of Chicago Press.

Un titlul care amintește de un almanah al Academiei Cațavencu. În capitolul „Urbanization of place of residence“ (p. 306), zice:

One of the most striking relations in tables 8.1 and 8.2 is between the level of urbanization of the current residence of respondens and the various measures of same-gender sexuality.

Aha, ne-am convins, chit că e vorba de un procent minuscul al populației, dar relația este într-adevăr lineară. Locuitorii orașelor mari tind să fie homosexuali. No, păi daca trebuie, trebuie.

Dar ce ne facem cu locuitoarele, cu femeile adică?

Despre articolul lui Stacey și Biblarz (2001) s-ar putea scrie tomuri proustiene (ca și despre orice altceva), un singur lucru fie discutat în încheiere.

Across the ideological spectrum, scholars, journalists and activists appear to presume that the normalization of lesbigay sexuality should increase the ranks of children with lesbian and gay parents. In contrast, we blieve that normalization is more likely to reduce the proportion of such children. Most contemporary lesbian and gay parents procreated within heterosexual marriages that many had entered hoping to escape the social and emotional consequences of homofobia. As homosexuality becomes more legitimate, far fewer people with homoerotic desires should feel compelled to enter heterosexual marriages, and thus fewer should become parents in this manner.

On the other hand, with normalization, intentional parenting by self-identified lesbians and gay men should continue to increase, but it is unlikely to do so sufficiently to compensate for the decline on the current ranks of formerly married lesbian and gay parents. Thus, the proportion of lesbian parents may not change much. […] As fewer closeted gay men participate in heterosexual marriages, the ranks of gay fathers should thin. Even if gay men were as eager as lesbians are to become parents, biology alone sharply constraints their ability to do so. Moreover, there is evidence that fewer men of any sexual orientation actually desire children as strongly as do comparable women, and most demographic studies of sexual orientation find a higher incidence of homosexuality among men than women. (p. 165)

Iată celebra tranziție: Cuplul gay oficial, afirmat în societate, pare să fie un soi de jucărie nouă. La început, mulți se reped la ea fără să se gîndească prea mult. Însă nu trece multă vreme și entuziasmul se calmează. Rămîn cei care s-au gîndit serios și pentru care „jucăria“ nu este o simplă jucărie, ci răspunde unei necesități vitale. Așa s-a întîmplat, bunăoară, cu căsătoria gay in Danemarca: Legalizată în 1989, a atins în primii 2-3 ani cote exorbitante – nu că ar fi fost multe în comparație cu căsătoriile hetero, ci în comparație cu aceleași căsătorii homo cinci ani mai tîrziu. (Despre articolul lui Morten Frisch și Anders Hviid (2006) vom mai vorbi.) Probabil că același lucru s-ar întîmpla și cu adopțiile.

Mulți nu percep tranziția ca atare pentru bunul motiv că nu au idee cum arăta lumea înainte. Să începem cu anii 40: Homosexualitatea era o faptă penală, mulți au sfîrșit-o în lagărele de concentrare de ambele părți ale frontului, și nimeni nu și-a făcut probleme, unii nici pînă în ziua de azi. Situația s-a schimbat abia odată cu reconstrucția și relaxarea morală a societății, și mai ales cu revoluția sexuală: Sîntem în jurul anului 1970. Următorii zece ani au fost marcați de experimente și inevitabile excese în toate direcțiile. Drepturile consemnate legal nu existau încă – homosexualitatea încă nici nu ieșise din ilegalitate. În jurul lui 1980, odată cu izbucnirea epidemiei de SIDA, homosexualii încep să fie vînați la fel ca și comuniștii în America anilor 50. În München, Peter Gauweiler (politician conservator și șef al administrației publice în anii 1982-86, deci în era Franz-Josef Strauss, prim-ministru bavarez pentru care scopul a scuzat multe mijloace sub pretextul războiului rece) vorbește despre „subțierea” scenei gay (folosind același cuvînt care se referea în anii 40 la comunitățile evreiești) și cere introducerea testării obligatorii la HIV. Homosexualii din Vestul anilor 80 aveau deja în fața ochilor un ideal concret de libertate, erau însă în același timp dezorientați de schimbări, vînați de politicienii conservatori, terorizați de epidemia de SIDA și obligați să-și vadă prietenii cum mor pe capete de o boală sinistră. Spiritele s-au calmat oarecum abia spre sfîrșitul anilor 90, atunci au început să apară, parțial, și drepturile legale ale homosexualilor. Abia acum se constată că activismul gay a început să se calmeze și scena gay să fie integrată în restul societății. Abia acum, în anul 2010, putem începe să vorbim despre o normalizare viitoare.

Revenind acum la cercetarea de sociologie, să aruncăm o privire la datele articolelor despre care vorbim: Stacey și Biblarz și-au publicat articolul în 2001, deci l-au pregătit, probabil, la sfîrșitul anilor 90, cînd au fost publicate mai toate articolele citate de ei, inclusiv publicațiile Cameronilor, inclusiv Golombok & Tasker (1996). La cel din urmă, este de presupus că studiile au fost conduse în perioada 1990-95; studiile celor două cercetătoare au fost însă de durată mai lungă, în lista bibliografică găsim și un articol publicat în 1983. La ce fel de rezultate ne putem aștepta deci, cînd atît subiecții cît și autorii acelor studii erau subordonați tranziției? Ce fel de concluzii ne permitem să tragem de aici, în mod rezonabil?