Entries tagged with “Violență”.


Am găsit linkul aici — mulțumim!

LATER EDIT: Discuția s-a aprins pînă la urmă aici.

O fantezie tragică cu variațiuni în stilul lui Vlad Stroescu. Se dedică Tapirului, care a ținut cu spaniolii.

Decorul: Bazinul Olimpic dintr-un mare oraș german. În fundal, muntele Olimpic, înalt de 50 de metri și construit între 1947 și 1958 din moloz de la demolări. Mai departe, Alpii bavarezi în poză kitsch. Costume de cowboy cu camași pepite, pantaloni din piele de antelopă pînă la genunchi și pană de capră neagră la pălărie. În rolul lui Jack Twist, Moș Pinocchio, căruia i-a plăcut întotdeauna să se prezinte drept victimă a exceselor fotbalistice. În rolul lui Enis del Mar, Domnu’ Inginer, obosit de navetă. Și cu Colombina, ca întotdeauna, în rolul Nevestei Înțelepte.

Prolog 1: Jack pleacă de la birou și încearcă să se urce în metrou. Mase de fani tineri cu sticle de bere, deja alcoolizați, debordînd de entuziasm. Mulți trîmbițează din vuvuzele, cîțiva mai leneși dau drumul la megafoane cu înregistrare digitală. Transpirația curge. Prin ochelarii de distanță ușor aburiți, fanii intrați la grămadă arată ireal de clar. Prolog 2: Jack răsuflă ușurat urcînd scările. Liniște suspectă. Jack merge pe drumul de bicicletă. La intersecția cu cîteva străzi mai mari, semaforul e roșu, dar nu trece nici o mașină. Jack se uită nedumerit și merge mai departe. În fine, își leagă bicicleta la intrarea bazinului Olimpic și intră.

Scena 1: O oră și jumătate mai tîrziu (data de 7.7.2010 și ora sînt arătate cu insistență, ori de cîte ori există vreun pretext), Jack iese vizibil obosit dar foarte mulțumit de la bazin și începe să-și dezlege bicicleta. Pe lîngă el trec hoardele de fani în cea mai desăvîrșită liniște. Unul singur cîntă la vuvuzelă marșul funebru din sonata în si bemol minor de Chopin. Cîțiva fani își dezleagă și ei bicicletele alături de Jack. Tăcerea devine penibilă.

Jack [jovial, pe ton de conversație englezească]: Ei, și care a fost scorul?

Fanii îi aruncă priviri crunte.

Scena 2, în weekend: Enis, îndurerat.

Nevasta Înțeleaptă [ton amar à la Olga Tudorache]: …și cînd a dat să se urce pe bicicletă, a văzut că era pe jantă. Și-a scos din rucsac pompa… [înnăbușindu-și un hohot de plîns] Știi, avea întotdeauna o pompă la el. [Enis își imaginează gestul, Nevasta își suflă nasul cu putere.] Și atunci a explodat cauciucul, l-a lovit în nas, și pînă cînd a ajuns salvarea la el printre hoardele de fani de la public viewing, a murit înecat în propriul lui sînge.

Secvențe mitraliate de flashback: Jack se străduiește să nu rîdă, dar fără succes. Fanii îi aruncă priviri și mai crunte. Jack se tăvălește pe jos, rîzînd în hohote. Cîțiva fani furioși se îndreaptă spre el. Hoarde de fani în prim-plan. Înregistrarea istorică, veche și hîrîită, cu prezentatorul de radio neamț din anii 50 zbierînd scos din minți peste un stadion în delir: Gol!!! Gol!!! Gol!!! Gol!!! Goooooool!!! Jack zăcînd pe asfalt, lîngă biciclete, cu fața plină de ketchup. Alături, cauciucul negru și o dîră lichidă roșie lîngă umărul lui Jack în tricou galben.

Final: Enis, în fața dulapului deschis. Pe ușă atîrnă tricoul galben, slipul și ochelarii de înot cu dioptrii ai lui Jack. Un bilet de întrare cu vedere spre muntele Olimpic și bazinul de înot, prins într-o piuneză.

Enis [murmură cu lacrimi în ochi, atingînd cu degetul biletul de intrare]: Trăim într-o Europă democratică, nu-i pasă nimănui cu ce echipă ții… atîta timp cît nu află nimeni… și nu deranjezi pe nimeni… dar de cîte ori să-ți spun, Jack… sănătatea… riscurile… [cu voce stinsă]: Oh Jack, îți jur…

Distribuția, în formatul Jurnalului American de Sociologie.

– Trenul era plin de băieți tineri și frumoși, povesti Moș Pinocchio cu o voce dulce și nevinovată, care nu prevestea nimic bun. Ce păcat că nu mai mergem azi la Erfurt, ne-am întîlni precis cu ei acolo. Leni Riefenstahl și-ar linge degetele: Înalți, bine făcuți, blonzi, ochi albaștri…

Diotima protestă cu toată energia ei de fostă profesoară. Mai mult decît atît, de fostă dirigintă. Superlativ absolut: de fostă profesoară și dirigintă a lui Moș Pinocchio. E mult de’atunci, dar unele lucruri pur și simplu nu se schimbă cu timpul.

Motivul protestului nu era atît subtextul erotic, cît prezența lui Jackie O., gazda Diotimei, o încîntatoare doamnă cultă, educată, rafinată și fără îndoială milionară, judecînd după apartamentul somptuos dintr-o vilă istorică de la Weimar, printre ai căror proprietari și musafiri obișnuiți se numărase cîndva și grupul Bauhaus. Desigur că același gust rafinat fusese cauza conflictului aproape armat dintre Jackie O. și vecina bavareză care tinuse neapărat să-și expună piticii de grădină în grădină, unde altundeva. Argumentul disonanței stilistice nu avusese efect, și nu ne vom mira, căci la urma urmei fiecare Șosea Ștefan cel Mare trebuie să aibă o mamă, și orice oraș trebuie să aibă o Șosea Ștefan cel Mare. Pînă și Weimar, hélas.

– Unul mai frumos ca altul, își continuă Moș Pinocchio netulburat romanțul. Părul blond și foarte, foarte scurt, ochii albaștri, un contrast ah foarte chic cu hainele negre și ghetele de parașutist. Unii din ei aveau și steaguri. Nu, n-am văzut ce scria pe ele, că erau făcute sul, dar văd cu ochii minții inițialele N, P și D. Probabil că o se le vedem și diseară la televizor. Indignarea moralizatoare a Diotimei se transformă în îngrijorare maternă. Cum, nu știai că se întîlnesc în fiecare an de 1 Mai și la Erfurt?

Ceva mai tîrziu, urcîndu-se în tramvai, Moș Pinocchio remarcă gestul bărbatului din fața lui, între două vîrste, decent îmbrăcat, care, trecînd pe lîngă coșul minuscul de gunoi de lîngă ușă, extrase o sticlă goală de bere și o băgă în buzunar.

– Orișicît, comentă domnu’ Inginer sec, sînt opt cenți garanție.

In tineretea lui, Pinocchio a luat parte la un curs de NLP si a aflat cu mare uimire cum se poate observa la ce se gindeste cineva observindu-i miscarile ochilor. Dar luati aminte!! le-a spus profesoara, sa nu va duceti acuma acasa la prieten-prietena si sa-i spuneti: Stiu la ce te-ai gindit, si anume la altceva decit mi-ai spus pentru ca te-ai uitat in dreapta-sus in loc sa te uiti in stinga sus incercind sa-ti aduci aminte. (Cum ca adica amintirea era una inventata.)

Era o profesoara cit se poate de rezonabila: Asta e o greseala tipica de incepator.

O greseala pe care am facut-o cu toata convingerea (zise Pinocchio): Tocmai citesc “Cum sa vorbim cu fundamentalistii fara sa ne pierdem noi insine uzul ratiunii” si sint atit de entuziasmat de ea, incit nici n-am citit-o pe jumatate ca am si simtit nevoia sa aplic ce citisem. Am aplicat aici. Si mi-am incasat rasplata tot acolo.

Probabil ca “riscurile si efectele secundare” ale metodei sint explicate in jumatatea inca necitita, heh.

Aseara, Pinocchio a fost prezent la o prelegere pe tema educatiei pacifiste (peace education) a profesorului Gavriel Salomon de la Universitatea din Haifa. Nu se stie exact care au fost motivele lui de renunta pentru moment la compania domnului Inginer si de a-si petrece seara ascultind povesti despre o tema care ii era oarecum straina; cert este ca nu s-a dus acolo cu prea multa tragere de inima. Ascultind totusi explicatiile profesorului Salomon, i s-au parut din ce in ce mai interesante, unele din ele avind remarcabile puncte comune cu meciurile noastre de pinKpong. Si iata, a avut amabilitatea sa ne puna la dispozitie citeva din notitele dumnealui, anume partea pe care o considera relevanta pentru discutiile de fata.

Baza conflictelor de durata:

  • Fronturile sint strinse si compacte, grupele implicate au coeziune interna ridicata si incearca de pe aceasta pozitie sa demonstreze lipsa de legitimitate si umanitate a partii adverse.
  • Informatiile referitoare la conflict sint manipulate in mod polarizat, “bunker-like” si transpuse in naratiuni colective puternic persistente.

Obiectivelor educatiei pacifiste (peace education):

Obiectivul central: De acceptat legitimitatea naratiunilor colective ale “celorlalti”. Obiective partiale:

  1. De constientizat rolul personal in conflict, printre altele observind ambele perspective asupra conflictului si dezvoltind o identitate mai complexa (“noi sintem grozavi, dar…”).
  2. De dezvoltat empatie pentru suferintele si temerile “celorlalti”, incercind intelegerea rationala ca si emotionala a “partii adverse”, umanizind, reducind stereotipiile.
  3. De dezvoltat atitudini, forme de comportament si deprinderi pasnice.

Bariere in calea educatiei pacifiste:

  • La nivel individual, cunostintele legate de atitudinile negative sint mai numeroase decit cele legate de atitudinile pozitive.
  • Atitudinile sint legate de mindrii personale (ego).
  • Din atitudinile in cauza rezulta forme de comportament actuale si repetate.

Asteptam acum cu interes opinii despre aplicabilitatea acestor aspecte in contextul nostru.

Aaaaaaah, gemu Pinocchio, greu e domle să scrii despre implicare cu burta plină… Cu atît mai mult cu cît Pinocchio și domnu’ Inginer fac o mîncare: mmmmmmm… Iar să te implici în condițiile astea e de-a dreptul imposibil, na.

Păi să vedem:

În mod direct, nu văd decît un singur mod de a crea o percepție favorabilă a comunității: Să ne purtam astfel încît să fim percepuți favorabil și să spunem că sîntem gay. Despre asta am scris data trecută.

În mod indirect – și cu accent pe implicare – se poate în nenumarate feluri. O bună bucată de vreme am lucrat voluntar în Sub, care este un fel de Accept münchenez. Mai întîi am lucrat în arhivă, unde se colecționau toate documentele imaginabile care spuneau ceva, orice, totul, despre viata și cultura gay. Ceva mai tîrziu am trecut la proiectul anti-violență. Una din ocupațiile principale acolo era tot documentarea: Se ținea evidența actelor de violență (violență fizică sau verbală, șantaj, discriminare etc.) împotriva homosexualilor. Poliția era de părere că nu există violență homofobă; drept care, o data pe an, proiectul anti-violență publica statisticile și le trimitea comandamentului Poliției, care, între timp, și-a schimbat părerea și a început să facă ceva pentru asta.

Apoi, în ultima vreme, stînd de vorbă cu unii și cu alții, mi-a venit ideea proiectului pinKpong, care este tot un fel de proiect anti-violență. Am găsit cîțiva oameni minunați și lucrăm împreună la el, încercînd să le dăm celor care se tem să iasă din dulap ceva: o replică, o vorbă, un argument, cu care să știe că se pot apăra și pot fi liniștiți ceea ce sînt.

Mă implic, da, chiar dacă după 27 de ani trăiți sub comunism îmi sare țandăra cînd aud cuvîntul implicare. Și mă străduiesc să o fac astfel încît comunitatea să devină vizibilă într-un mod pozitiv. Sînt convins că ajută – în primul rînd celor din comunitate, dar și în afară.

Si acum să vedem cum se implică Octavian și Robert la gaypride.ro, și Daniel Mihai la Feed the Gay Generation.

În runda a doua a seriei de întrebări și răspunsuri pe tema gaypride aflăm ce le-ar spune Octavian & Robert (gaypride.ro), DanielMihai (Feed the Gay Generation) și Domnu’ Inginer & Pinocchio (pinKpong) celor care se tem sa mearga la parada gay.

* * *

Domnu’ Inginer strîmbă din nas și zice: Frică? De ce să le fie frică? Sau de cine? Cu cît sînt mai mulți, cu atît mai puține motive sa le fie frică. Ce populație ziceai că are Bucureștiul? Asta înseamnă cîți gayi în București?!

Și pe urmă, adaugă domnu’ Inginer ceva mai tîrziu, românii ar trebui să știe asta de la revoluție.

Pinocchio cade pe gînduri și răspunde: Frică, hm. Nu pot să-mi închipui că gaylor din București le e frică de unii care aruncă cu pietre sau de alții care aruncă cu icoane. În definitiv “Poliția e cu noi”. Și nici de te-am-văzut-ieri-la-gaypride-perversule-ce-mai-cauți-în-biroul-ăsta-la-serviciul-ăsta-în-blocul-ăsta-în-cartierul-ăsta, cui i-ar păsa cu adevărat de așa ceva? Mai degrabă cred ca e un pic de delăsare și’un pic de cîrcoteală: De ce să mă duc eu la paradă daca organizează “ăia”, și oricum sîmbătă dupa-masă fac-cumpărături-mă-pregătesc-de-petrecere-mă-duc-la-munte-beau-ceai-de-sunătoare-cu-mama.

Și apoi, mai spune Pinocchio cu tristețe în glas, cum mă duc eu de doua ori pe an în România, întotdeauna am impresia că românii sînt într-un fel de letargie: Visează la schimbări, dar bine ar fi să vină cineva din afară și să schimbe lucrurile. Pînă și articolul 200 s-a scos doar la presiunile Europei.